Sau daca exista doar Notiunea de Adevar?
Si ce desemneaza Notiunea asta?
Cine stabileste ca "Neadevaratul" e Neadevarat?"Eu exist"....Adevarat sau fals?...Amandoua?....Niciuna?
Daca stabilim un Adevar Absolut, lucrurile par a deveni mai simple, cel putin la prima vedere.
Caci ne putem intreba cum am putea cunoaste Adevarul Absolut?
Sau daca l-am putea cunoaste in vreun fel...Daca tinem seama de caracteristicile Absolutului, am ajunge la concluzia ca putem percepe din el doar o cantitate finita , fie ea si foarte mare, dar totusi finita...Ba chiar mai mult, cum putem sti cand am descoperit Existenta (caci de cauza si continut nu poate fi vorba) Adevarului Absolut?
Daca Infinitul se manifesta ca Finit, cum putem sti ca orice Finit nu este doar o manifestare a unui alt Finit?
Chiar daca am fi siguri ca am putea percepe o manifestare a absolutului, cum putem sti ca manifestarea respectiva reflecta in totalitate Absolutul, ca nu este vorba doar de o intelegere gresita ca urmare a perspectivei si perceptiei noastre limitate?
In cazul asta, cum mai putem stabili Absolutul?
Pe de alta parte daca negam existenta unui Adevar Absolut, ramane la latitudinea fiecaruia sa-si stabileasca notiunea de Adevar dupa bunul plac....Multi se opresc la a spune, de exemplu ca pentru afirmatia "Sa furi este rau" nu se poate preciza o valoare de adevar, decat in mod relativ....Poate ca trebuie sa mergem mai departe...Sa spunem ca orice poate fi supus Dubiului....Evident asta implica multe riscuri, pentru ca am ajunge intr-un punct in care ne-am putea pune chiar si pe noi insine sub semnul intrebarii.....Si asta ne cam sperie, nu?
Realitatea insasi, cu care intram nemijlocit in contact, este uneori considerata ca nefiind Adevarata Realitate, asadar intra imediat in scena noi concepte ale Adevarului.
De exemplu, unii afirma ca noi nu cunoastem decat realitatea senzatiilor noastre, altii ca nu exista decat particule elementare ce interactioneaza dupa anumite reguli, iar altii ca intreaga existenta determinata este o enorma iluzie.
Intre noi si Realitatea Adevarata, ce ar da valoarea cunoasterii, se interpun mai multe ecrane deformatoare, ca sa zic asa, ce complica problema Adevarului.
Intr-un sens, Adevarul nu exista in afara Omului, daca-l vedem doar ca un indicator valoric al cunoasterii, dar in alt sens, el poate fi considerat si ca un indicator valoric al Existentei insesi (indiferent de cunoasterea noastra)... la modul cel mai brut, ceea ce este logic fals nu exista (este imposibil). Aceste doua sensuri ale Adevarului ar trebui sa se intalneasca pe undeva.
Daca Adevarul Absolut ne-ar fi dat prin accesul (adecvarea) la un nivel Absolut al Realitatii, rezolvarea problemei ar fi doar o chestiune de timp si de progres al Cunoasterii... E ca si cum ai spune ca intre ochi si lumea inconjuratoare sunt interpuse un numar finit de filtre, ce pot fi inlaturate unul cate unul.
Asa vorbesc de pilda, fizicienii si cosmologii, cand promit o teorie unificata, o ecuatie a universului(povesteam despre chestia asta in alt subiect).
Cu alte cuvinte, daca Absolutul ar fi ceva determinat si exprimabil, l-am putea cunoaste in principiu, singura problema ramanand aceea a "Experimentului Crucial",
a deciziei cum ca, cutare determinari sunt expresia Absolutului si nu altele.
Negarea existentei acestui Adevar Absolut e totuna cu negarea unui nivel determinat ultim al Realitatii....Asta inseamna ca numarul ecranelor deformatoare este infint si nu obtinem nici un Progres Absolut daca spargem cateva din ele, dar asta mai inseamna, zic eu, ca nici nu mai trebuie sa spargem vreunul, intrucat, in atare situatie, nu mai avem de-a face cu ecrane deformatoare, ci numai cu niveluri adevarate ale Realitatii....Relativismul distrugator pe care-l intrezarim in perspectiva desfiintarii Absolutului Determinat, se poate transforma oricand vrem intr-un Absolutism Constructiv, in sensul ca orice fenomen, chiar senzatiile subiective, starile psihice, visele, halucinatiile, etc., are o anume consistenta ontica....Evident, se pot stabili aici tot felul de ierarhii, grade de existenta, insa nu in mod absolut, ci in raport cu niste referinte deja stabilite..
In alta ordine de idei, daca presupun ca Adevarul exista independent de noi si ca are o manifestare Unica care nu trebuie neaparat sa coincida cu perceptia noastra as incerca ca conturez trei posibilitati:
1.Adevarul este o explicatie....Cea mai simpla dintre cele trei variante....Universul functioneaza dupa niste legi universale, iar oamenii de stiinta cauta sa cunoasca aceste legi...Exista o limita, iar atingerea ei apare in momentul in care Universul va fi fost pe deplin explicat.
2.Adevarul (in cazul acesta Adevarul perceput de noi) este o Adaptare...Universul nu functioneaza dupa niste legi precise, sau pur si simplu nu functioneaza in sensul atribuit de noi cuvantului, o functionare mecanica, riguroasa...Legile descoperite pana in prezent sunt doar incercari de a aduce Universul posibil inaccesibil Cunoasterii la o forma Perceptibila pentru om...Limita ar surveni in momentul suficientei, adica cand stiinta in special fizica atinge un nivel in care adaptarea este suficienta pentru a explica totul din perspectiva umana...
3.Adevarul (iarasi cu sensul de Adevarul pe care cauta sa-l explice stiinta) este o constructie...O explicatie incompleta si cu multe hibe...Nu se stie exact e exista si ce nu, si ce suntem noi cu adevarat....Cel mai simplu caz ar fi reducerea subiectului (posibil unic) la stadiul de Contiinta Constienta de Sine.
Universul si explicatiile sale sunt construite din nevoia de suficienta si auto-determinare...Adica aflat in imposibilitatea de a se cunoaste (Problema Fundamentala in acest caz) Subiectul pleaca la a construi un sistem care sa raspunda la intrebare nerealizandu-se eroarea comisa, adica aceea de a se incerca obtinerea Solutiei unei probleme ...reale daca se poate spune asa prin rationamente imaginare...Se porneste de la constructia unei lumi mai apoi trecandu-se la creearea unui intreg Univers ce se cauta a fi explicat cu scopul atingerii unei limite a carei confirmare sa valideze premisele intiale....Dar cum totul se indreapta in directia gresita, adica indepartandu-se de subiect si incercand sa explice un Univers plecat de la o premisa falsa (aceea ca exista) ...un raspuns considerat corect presupune aparitia altor intrebari....De exemplu descoperirea atomului a insemnat un progres, doar ca mai apoi sa se cunoasca ca exista particule sub-atomice care ridica noi intrebari...Evident, obtinerea unui raspuns deplin, cert, si ultim la problemele Universului ar echivala cu o confirmare a tuturor teoriilor precedente, de exemplu stabilirea particulelor sub-atomice ca fiind nivelul ultim al Materiei (deci o parte a Adevarului) si explicarea lor deplin ar presupune ca premisa de la care s-a plecat, in cazul de fata ...existenta atomilor... este corecta, iar la randul sau faptul ca teoria atomista este corecta ar valida presupunerea ca exista materie, sirul culminand cu aflarea raspunsului la problema fundamentala, in speta Cunoasterea de Sine....Dar asta ar fi imposibil in cazul de fata, deoarece Universul, adica premisele initiale nu exista....Explicatiile s-ar prelungi la infinit neoferind posibilitatea unei validari recursive....Bineinteles, in cazul asta toate teoriile sunt false, ele nu exista decat ca prelungiri ale Ipotezei Initale si continua sa se extinda pe masura ce sunt intelese.
