Omul, ca si intreaga natura, este creatia lui Dumnezeu. De aceea tot ceea ce se afla in infinitul mic se afla si in infinitul mare. Ceea ce este in Cosmos este si in Om. Pentru a-si implini rosturile sale initiale, intre om si Cosmos trebuie sa existe o deplina armonie. Dizarmonia din om este cea care tulbura raporturile dintre el si Univers.Scopul vietii il constituie perfectarea Spiritului, care este Nemuritor.
Pentru a se perfecta pe sine Spiritul va transmigra prin mai multe corpuri fizice care sunt muritoare si apartin celor doua regnuri, vegetal si animal.
Cand Spiritul care initial este semiconstient de Sine ajunge prin desavarsire la a lua act Constient de natura sa Divina si a se integra in armonia Unitatii Cosmice, transmigrarea sa se termina. Devine el insusi o parte din Lumina Divina.
Desi prezenta in doctrinele teosofice, crestinismul a respins ideea transmigrarii, care isi are sorgintea in spiritualitatea egipteana si este dezvoltata in Grecia de Pitagora, dupa cum a respins-o si pe aceea de origine indiana a reincarnarii, a succesiunii de mai multe vieti umane pana la atingerea desavarsirii spirituale.
Pana la Isus, in virtutea legilor devenirii cosmice, se considera ca omul care nu reuseste sa se perfecteze spiritual in nici una din vietile terestre, in cele din urma ramane in stadiul involuat al unei perpetue suferinte, dependent de fortele negative. Venirea lui Isus, a insemnat, gratie jertfei sale, schimbarea legii si oferirea sansei tuturor celor care au comis erori fata de ordinea divina de a se redresa prin recunoastere si indreptare.
Cu alte cuvinte Isus este cel care schimba legea eternei suferinte pentru om,
dandu-i posibilitatea sa i se ierte greselile daca ia decizia sa revina in cele din urma pe calea indicata. De aici cuvintele sale: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata".
Calea este aceea a trairii in acord cu legile divine, Adevarul consta in intelegerea legilor divine, iar Viata terestra este mijlocul prin care ti se da posibilitatea de a te inscrie in demersul acestor legi.
Acesta a fost sensul jertfei lui Isus: iertarea (in termeni canonici - mantuirea) omului prin schimbarea legii. In virtutea legilor echilibrului in Univers, nimic esential nu se poate obtine fara un sacrificiu cerut de consumul de energie. Daca undeva se pierde o energie pozitiva trebuie din alta parte luata aceeasi cantitate de energie similara. Toate marile infaptuiri au impus sacrificii si asta o vedem nu numai in descrierile mitice dar si in viata oamenilor.
Spiritul ar conserva in profunzimi toate experientele vietilor precedente.
Acesta ar fi fondul, sursa tuturor pulsiunilor din Subconstientul nostru, neexplicate prin ereditatea imediata.
Evolutia in plan spiritual este specifica numai Omului.
Insusirile, dotarea psihica si spirituala nu ar fi decat rezultanta unor indelungi si repetate experiente spirituale. In alti termeni, am putea spune ca pentru a gandi Cerul trebuie sa porti in tine amintirea unui Cer. Intelegerea moderna nu poate fi decat ofuscata de o astfel de conceptie, cand se admite ca orice ins este, ca dotare, rezultatul propriilor programe genetice formate in momentul procrearii.
Raspunsul traditiei ezoterice este acela ca Spiritului care urmeaza sa-si modeleze un nou vehicul din substanta i se dau acei genitori care intrunesc conditiile necesare, in primul rand tinandu-se seama de cele ale mamei.
De aceea mama este considerata in conceptiile acestor filozofi ca fiinta sacra, generatoare de Viata in Univers. Actul de conceptie insusi era considerat sacru si exista o stiinta speciala pentru conceptie si educatia copilului, care depasesc cu mult ceea ce am gandi noi, modernii, astazi despre toate acestea. Parintii stiau ca isi asuma o mare raspundere fata de Univers, de Providenta, dandu-li-se in grija o noua entitate de Viata care trebuie sa ajunga prin ei la Desavarsire.
Sa ne imaginam sentimentul de a te sti implicat acum si aici in rosturile Universului. Din acest motiv se luau precautii speciale la conceptie si la nastere si nu erau lasate circumstantelor nefavorabile.
Se alegea momentul cosmic propice, se facea o anumita pregatire psihologica.
Pentru inteleptii Orientului, adevarul despre noi si Univers nu se afla in afara ci in Interiorul nostru. Occidentul a voit sa explice lumea proiectandu-se in fenomenele si obiectele Realitatii Externe. Orientul a cautat explicatia lumii in Interiorul sufletului nostru, in profunzimile Spiritului, undeva la interfata emotie-intelect, in spatiul experientelor care nu se dezvaluie decat celui care prin initiere invata sa cultive samanta Cunoasterii, sa lumineze abisul unde se ascunde Fiinta sa esentiala - expresie a Adevarului Absolut.
Orientul a fost obsedat de Absolut.
Si nimic din ceea ce presupune Absolutul nu a scapat atentiei sale - Viata, Moartea, Timpul, Eternitatea, Universul, Omul.
Pentru fiecare a creat o stiinta si a extras consecinta practica imediata.
Aceasta cunoastere transformata in actiune sever dirijata, pusa sub interdictia divulgarii, a insemnat un avantaj imens fata de stiintele cu caracter exoteric si speculativ care si-au gasit anevoie drumul spre concret si niciodata in totalitate.
Ei n-au atins inaltimile siderale cu nave cosmice, dar le-au atins sigur cu Spiritul.
N-au tins spre adevaruri partiale, ci spre cel total.
Nu se poate judeca spiritualitatea orientala prin nivelul civilizatiei tehnice actuale pentru ca nu aceasta i-a interesat. Dar am putea spune ca tot ceea ce noi am realizat prin tehnica, ei au depasit cu mult prin Spirit.
Si exista si materie, si spirit dupa cum vedem.
De ambele avem nevoie.
Nu putem exclude una fara sa ne fragmentam fiinta si s-o izolam de Sursa, s-o rupem de Sine. Daca am incerca sa ordonam istoric cele doua tipuri de Cunoastere, observam ca, prin Grecia, traditia stiintelor ezoterice isi coboara curba evolutiei.
Se continua cu o anvergura redusa prin neoplatonicieni, gnostici si, mai apropiat de noi, prin unele societati cu caracter inchis si cativa, reprezentanti de marca in secolul nostru. Zona in care stiinta sacerdotala a avut o influenta pregnanta asupra civilizatiei a fost Egiptul antic. Faraonii insisi erau niste initiati si civilizatia care a creat o arta monumentala majora a durat cateva mii de ani.
Cu Grecia, stiinta capata un caracter deschis.
Se imbogateste cu informatia experientei, a observatiei si, prin Aristotel, incepe fundamentarea stiintelor. Plecand de la necesitati simbolice initiatice se ajunge la dezvoltarea matematicii si indeosebi a geometriei. Pitagora, Tales, Euclid, Arhimede, Democrit, Heraclit etc., raman de atunci nume de referinta in istoria gandirii omenesti. De la filozofia initiatica se ajunge la un pluralism de sisteme filozofice care fac si astazi maretia vechii Elade, a acestui popor creator, nelinistit ca si valurile marii care
i-au infiorat imaginatia.
Fara aceasta deschidere spre cunoastere a tuturor, lumea ar fi ramas probabil la formele arhaice, poate mai bune spiritual, dar fara tot ceea ce a insemnat civilizatia.
Grecii au creat marea cultura a lumii ajunsa pana la noi probabil pentru ca au trait in simbioza cu marea, prin care au luat in permanenta contact cu alte lumi, alte moduri de gandire, de civilizatie. Contactul cu civilizatia vechiului Egipt a fost cu certitudine cel mai roditor. Ei au ajuns la Constiinta Universalitatii Omului si au imaginat prototipul sau ideal. De aici cultivarea idealului clasic, a perfectiunii modelelor create in arta.
De 2500 de ani Grecia antica a ramas model de referinta in multe din manifestarile sale spirituale.
In muzeele Romei se pot vedea sculpturi de zei si zeite pe care scrie: "copie romana dupa originalul grecesc". Toti zeii Romei sunt zeii Greciei, botezati cu nume romane. Zeus devine Jupiter, Afrodita devine Venus, Eros - Cupidon s.a.m.d.
Dar un imperiu intins peste atatea popoare, cum a fost cel roman, nu putea sa nu aiba, de asemenea, cultul pentru universalitate cum l-au avut grecii.
Si forta spiritului lor ne-a lasat pana astazi Dreptul roman.
Cu Renasterea aveau sa-i egaleze prin imaginea pictata, pe grecii care au atins apogeul in cea sculptata.Si astfel in Luvru admiram si pe Venus din Millo si pe Mona Lisa. Sublimul a doua Lumi trecute, insemne ale geniului hranit de Terra.
Limitele religiei.
Religiile nu si-au extras fundamentele din fizica si chimia acestei lumi ci dintr-o alta cunoastere a legilor cosmice, care a inceput cu initiatii, profetii, spiritele evoluate si iluminate. Dar doctrina lor a promovat valori morale care au valoare universala, neputand lipsi din nici un cod moral. Brahmanismul, crestinismul, codurile morale elaborate pe baze filozofice, rationale - toate sunt aproape identice. Difera doar in elemente ce tin de specificitatea culturilor din care provin. De aceea au avut rol si de lege si de stiinta in vremuri fara lege si fara stiinta. In aceasta a constat in primul rand rolul lor civilizator - bineinteles cand nu s-au impus cu sabia unei alte civilizatii, cum
s-a intamplat in Mexic si in alte zone ale lumii. Se ridica o intrebare: tinand seama de sursa de Cunoastere a religiilor, poseda acestea o cunoastere completa? Nu.
Chiar in cele mai bogate experiente de "iluminare" nu se obtin decat fragmente in relatie mai mult cu orizontul de cunostinte si preocupari ale persoanei in cauza. Redarea in cuvinte este de asemenea dependenta de aceiasi factori. De aceea sunt asa de multe viziuni diferite. Elementele comune sunt cele care permit elaborarea unui model, dar niciodata complet. Religiile, ca si stiintele poarta in ultima instanta o semnatura umana. Noi vrem sa descriem o casa cu mai multe etaje pe care nu o vedem decat din interior.
Acesta este Universul.
Nu vom reusi niciodata sa-l cunoastem in totalitatea sa.
Vom descrie totdeauna doar spatiul in care suntem inchisi.
Exista o opozitie Religie – Stiinta ?
Ambele constituie preocupari ale Spiritului Uman.
Ambele au ca obiect cunoasterea si ambele au ca finalitate omul.
Religia se ocupa de dimensiunea sa invizibila, stiinta de aceea concreta, vizibila. Avem astazi argumente, dupa cum am vazut, care pledeaza si pentru vizibil, si pentru invizibil, Fizica cuantica descrie un Univers care transcende posibilitatea de redare prin conceptele rationale cu care am fost obisnuiti in viziunea tridimensionala a lumii concrete. Mai mult, legitatile deduse din structura acestui univers ne trimit, dupa cum am vazut, la concepte formulate de gandirea ezoterica si religioasa. Exista deci o conditionare tridimensionala prin intindere si substanta si o conditionare pluridimensionala de catre o realitate ce transcende constiinta. Religiile s-au ocupat de lumea abisului din noi, de latura noastra interioara. Stiinta s-a ocupat de cea exterioara.
Si exista si interior si exterior, in ambele suntem noi.
Pentru unitatea noastra avem nevoie de ambele laturi.
Religia se adreseaza mai mult inimii, stiinta mai mult creierului.
Si trebuie sa avem si inima si creier. Una s-a ocupat de Sacru, alta de Profan.
Si Omul are nevoie acum mai mult decat oricand, in disperarea cu care se cauta fara a se gasi, de inaltarea Constiintei la dimensiunea salvatoare a Sacrului.
Acum, dupa mai bine de doua mii de ani de evolutie a Cunoasterii, suntem obligati sa intervenim in disputa filozofica si istorica Platon - Aristotel.
Lumea Ideilor lui Platon nu este decat aceea a dimensiunii invizibile in care sunt arhetipurile lumii concrete. Aristotel este filozoful lumii vizibile, concrete de care s-au ocupat stiintele moderne. Si exista si sus si jos, si invizibil si vizibil, si Platon si Aristotel. Acum dupa doua mii de ani de intrebari si de cautari, avem argumente concrete, palpabile sa emitem un raspuns pertinent printr-o sinteza a celor doua tipuri de cunoastere pentru a gasi calea de a iesi poate din cea mai grava criza morala pe care omul a trait-o vreodata.
Mult mai grava decat la vremea cand Necunoscutul ne-a trimis pe marii sai profeti pentru a ne salva.
Cine va fi oare profetul vremii noastre?
