Mult mai tarziu, aceste Fiinte delicate si parfumate pe care noi le numim Flori aveau sa joace un rol esential in Evolutia Constiintei altor specii. Oamenii au fost din ce in ce mai atrasi si fascinati de ele. Pe masura ce Constiinta oamenilor s-a dezvoltat, florile au fost probabil primul lucru lipsit de un scop utilitar, adica de orice legatura cu supravietuirea, pe care l-au pretuit. Au fost sursa de inspiratie pentru nenumarati artisti, poeti si mistici. Isus ne spune sa contemplam florile si sa invatam de la ele cum sa traim. Despre Buddha se spune ca ar fi sustinut odata o „predica tacuta”, in timpul careia a tinut in mana o Floare si nu a facut altceva decat s-o priveasca. Dupa un timp, unul dintre cei de fata, un calugar pe nume Mahakasyapa, a zambit. Se spune ca acesta ar fi fost singurul care intelesese predica. Legenda spune ca acel zambet (echivalent cu Trezirea Spirituala) a fost transmis de la un Maestru la altul timp de douazeci si opt de generatii succesiv, dand nastere, mult mai tarziu, Zenului.
Privind frumusetea unei Flori, Oamenii pot avea momente,oricat de efemere, de Constientizare a Frumosului ca parte esentiala a Fiintei lor celei mai launtrice, a Adevaratei lor naturi. Prima revelatie a Frumusetii a constituit unul dintre cele mai semnificative evenimente din Evolutia Constiintei Umane. Sentimentul bucuriei si cel al iubirii sunt intrinsec legate de aceasta revelatie. Fara ca noi sa ne dam foarte bine seama de acest lucru, florile au devenit pentru noi expresia materiala a ceea ce este in noi insine mai elevat, mai sacru si, in ultima instanta, lipsit de Forma. Efemere, eterice si mai delicate decat plantele din care au aparut, florile au devenit un fel de mesageri ai unui alt taram, un fel de punte intre lumea formelor fizice si cea fara de forma. Nu numai ca aveau un parfum delicat care placea Oamenilor, ci aduceau totodata si mireasma taramului Spiritual. Folosind cuvantul „Iluminare” intr-un sens mult mai larg decat este acceptat in mod conventional, am putea privi florile drept intruchiparea iluminarii plantelor.
Se poate spune despre orice forma de Viata — minerala, vegetala, animala sau umana — ca se indreapta catre „Iluminare”. Totusi, fenomenul acesta este extrem de rar, caci el presupune mai mult decat un progres Evolutiv: implica o discontinuitate in dezvoltare, un salt la un nivel de Fiintare total diferit si, ceea ce este cel mai important, o diminuare a caracterului Material.
Exista ceva mai greu si mai impenetrabil decat roca, cea mai densa dintre toate formele? Si, cu toate acestea, structura moleculara a unor roci este supusa unei transformari in urma careia acestea devin transparente, rezultand cristalele. Exista carbuni care, supusi unei calduri si presiuni de neimaginat, se transforma in diamante, in timp ce unele minerale grele se transforma in alt fel de pietre pretioase. Majoritatea reptilelor taratoare, vietuitoarele cele mai legate de pamant, au ramas neschimbate de milioane de ani. Totusi, unora dintre ele le-au crescut pene si aripi si s-au transformat in pasari, sfidand astfel forta gravitatiei care le dominase atata Timp. Nu si-au imbunatatit mersul sau taratul ci, prin deplina lor transcendere, acestea au devenit Zbor. Din vremuri imemoriale, florile, cristalele, pietrele pretioase si pasarile au avut o semnificatie speciala pentru Spiritul Uman. Ca orice alte forme de Viata sunt si ele, desigur, manifestari temporare ale Vietii Unice si Constiintei Unice care reprezinta Sursa. Semnificatia lor speciala, fascinatia pe care o exercita asupra oamenilor si afinitatea Omului fata de aceste fapturi pot fi atribuite calitatii lor eterice.
Daca acceptam ideea existentei unei anumite Prezente, printr-o atentie tacuta, dar vie, Perceptia Umana poate sesiza Esenta Divina a Vietii, acea Constiinta sau acel Spirit ce salasluieste in fiecare creatura, in fiecare Forma de Viata si o poate recunoaste ca fiind propria ei Esenta, iubind-o astfel ca pe Sine insasi, insa pana cand nu se va intampla acest lucru, cei mai multi dintre Oameni vor vedea doar forma exterioara si nu vor fi constienti de esenta launtrica, tot asa cum nu sunt constienti de propria lor Esenta si se identifica exclusiv cu Forma lor fizica si psihologica. Totusi, in cazul unei flori, al unui cristal, al unei pietre pretioase, al unei pasari, chiar si o persoana lipsita de Prezenta poate simti ocazional ca este vorba despre ceva mai mult decat simpla existenta fizica a Formei respective, fara sa stie ca acesta este motivul atractiei si afinitatii pe care o resimte. Datorita naturii lor eterice, formele acestea ascund mai putin Spiritul care salasluieste in ele decat se intampla la alte forme de Viata — exceptie in cazul acestora din urma fac formele de Viata nou nascuta — bebelusii, catelusii, pisicutele, mieii si asa mai departe. Acestea sunt fragile, delicate, nu sunt inca statornicite ferm in Materialitate. In ele mai straluceste o anumita inocenta, o dulceata si o frumusete ce nu apartin acestei Lumi. Ele produc incantare si unor Oameni relativ insensibili.
Asadar, atunci cand contemplati cu atentie vie o Floare, un cristal sau o pasare fara ca in acele momente sa le denumiti in Mintea voastra, ele devin o fereastra catre lumea fara de Forme. Se produce o deschidere interioara, oricat de mica, spre taramul Spiritului. Din acest motiv cele trei forme de viata „Iluminate" au jucat un rol atat de important in Evolutia Constiintei Umane din vremuri stravechi, din acest motiv bijuteria florii de lotus este simbolul central al budismului, iar o pasare alba, porumbelul, poarta semnificatia Sfantului Duh in crestinism. Acestea au pregatit terenul pentru o schimbare mai profunda in Constiinta Planetara, menita a se produce in cadrul Speciei Umane. Este Trezirea Spirituala ai carei martori incepem acum sa fim.
Este pregatita Umanitatea pentru o transformare a Constiintei, o inflorire interioara atat de radicala si profunda incat, in comparatie cu ea, florile, oricat de frumoase ar fi fiind, nu sunt decat o palida reflexie?
Pot Fiintele Umane sa-si piarda densitatea structurii Mintilor lor conditionate, pentru a deveni asemenea cristalelor si pietrelor pretioase, ca sa spunem asa, transparente fata de Lumina Constiintei? Pot ele sfida atractia gravitationala a Materialismului si Materialitatii, ridicandu-se deasupra identificarii cu Forma care mentine Egoul in Viata si care le condamna sa fie prizonierele propriei lor personalitati?
Posibilitatea unei astfel de transformari a constituit mesajul central al marilor invataturi spirituale ale Omenirii. Mesagerii — Buddha, Isus si altii, nu toti cunoscuti — au reprezentat florile timpurii ale Umanitatii. Acestia au fost precursorii, acele Fiinte rare si valoroase. O inflorire cu larga raspandire nu era inca posibila in acele vremuri, iar mesajul lor a ajuns sa fie in foarte mare masura gresit inteles si adesea mult deformat. Nu incape indoiala ca el nu a reusit sa transforme comportamentul uman la scara larga, ci doar pe cel al unui mic procent de Oameni.
Oare in prezent este Umanitatea mai pregatita decat era in vremea acelor primi invatatori?
Din ce motiv ar fi mai pregatita Acum? Ce puteti face — daca exista ceva ce ati putea face — pentru a produce sau accelera aceasta schimbare in plan interior? Ce anume caracterizeaza vechea stare de Constiinta egotica si prin ce indicii se face recunoscut noul tip de Constiinta? Acestea si altele sunt intrebari esentiale de care ne vom ocupa in cartea de fata. Mai important este faptul ca aceasta carte in sine este un instrument de transformare, rezultand din rasarirea unei Constiinte noi. Ideile si conceptele prezentate aici pot fi importante, dar sunt secundare. Ele nu fac decat sa indice directia in vederea Trezirii. Pe masura ce veti citi, in interiorul vostru se va produce o Schimbare.
Scopul principal al acestei carti nu este acela de a adauga noi informatii sau credinte Mintii voastre si nici acela de a incerca sa va convinga de ceva anume, ci de a infaptui o schimbare in Constiinta voastra, cu alte cuvinte, de a va Trezi, in acest sens, cartea pe care o tineti in mana nu este una „interesanta". Pentru a o vedea interesanta trebuie sa pastrati distanta, sa jonglati cu ideile si conceptele din Mintea voastra, sa aprobati sau sa dezaprobati. Cartea aceasta este despre voi. Ea va va modifica starea Constiintei, altfel rostul ei va fi nul. Ea ii poate trezi doar pe Cei care sunt pregatiti. Nu oricine este pregatit, dar multi sunt, si cu fiecare persoana care se trezeste, avantul in Constiinta Colectiva creste, inlesnind drumul altora. Daca nu stiti ce inseamna Trezire, cititi cartea. Doar trezindu-va veti putea cunoaste adevaratul inteles al acestui Cuvant. Este suficienta o strafulgerare pentru a initia procesul de trezire, iar acesta este ireversibil. Pentru unii strafulgerarea va aparea in timp ce citesc cartea. Pentru multi altii procesul a inceput deja, chiar daca ei n-au realizat, poate, lucrul acesta, iar cartea ii va ajuta sa-l identifice, in cazul unora, procesul poate sa fi inceput din cauza unei pierderi sau a suferintei, pentru altii, prin intermediul contactului cu un invatator sau o invatatura spirituala, datorita lecturii cartii Puterea Prezentului sau a altei carti spirituale si, in consecinta, transformatoare sau prin orice alta combinatie a conjuncturilor de mai sus. Daca procesul de trezire a inceput in interiorul vostru, lectura acestei carti il va accelera si-l va intensifica.
Un aspect esential al Trezirii il reprezinta Constientizarea faptului ca sunteti adormiti, Constientizarea Egoului care Gandeste, vorbeste si actioneaza si, de asemenea, Constientizarea procesului Mental conditionat in mod colectiv, care perpetueaza starea de toropeala a Spiritului. Din acest motiv, cartea de fata indica principalele aspecte ale Egoului si ale modului in care opereaza acesta in interiorul individului si in cadrul colectivitatii. Faptul acesta este important din doua motive conexe: primul este acela ca, daca nu cunoasteti mecanica elementara de la baza functionarii Egoului, nu-l veti putea Constientiza si veti cadea iar si iar in capcana identificarii cu el. Aceasta inseamna ca el preia controlul asupra voastra — un impostor care pretinde a fi voi. Al doilea motiv are legatura cu faptul ca actul Constientizarii in Sine reprezinta una dintre modalitatile prin care are loc Trezirea. Atunci cand observati inconstienta care va caracterizeaza, cea care face posibila observarea este chiar Constiinta ce rasare in voi, este chiar Trezirea. Lupta cu Egoul nu poate avea sorti de izbanda, asa cum lupta cu intunericul nu are sorti de izbanda. Lumina Constiintei este tot ceea ce va trebuie. Voi sunteti acea Lumina.
Disfunctia noastra mostenita
Daca cercetam mai in profunzime religiile stravechi si traditiile spirituale ale Umanitatii, vom descoperi ca, dincolo de numeroasele diferente de suprafata, exista doua intuitii fundamentale in privinta carora cele mai multe sunt de acord. Cuvintele utilizate pentru a descrie acele intuitii difera, insa toate indica un dublu Adevar Fundamental. Primul aspect al acestui Adevar il reprezinta intelegerea faptului ca starea „normala” de Spirit a majoritatii Fiintelor Umane implica intr-o mare masura ceea ce am putea denumi o disfunctie sau chiar nebunie. Anumite invataturi ce stau la baza hinduismului se apropie poate cel mai mult de perceperea acestei disfunctii ca forma de boala mentala colectiva. Textele fundamentale ale hinduismului o denumesc maya, valul iluziei. Ramana Maharshi, unul dintre cei mai mari intelepti ai Indiei, afirma fara ocolisuri: „Mintea este maya." Budismul se exprima in alti termeni. Buddha spune ca Mintea Oamenilor, in starea ei obisnuita, creeaza dukkha, ceea ce s-ar putea traduce prin suferinta, lipsa satisfactiei sau pur si simplu nefericire. El vede in aceasta o caracteristica a Conditiei Umane. Oriunde ai merge, orice ai face, spune Buddha, vei avea parte de dukkha si vei ajunge la ea in orice situatie, mai devreme sau mai tarziu. Conform invataturilor crestine, starea colectiva normala a umanitatii este cea de „pacat originar”. Cuvantul pacat a fost foarte gresit inteles si interpretat, in traducere literala din greaca veche in care a fost scris Noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei Umane, inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi si a provoca suferinta. Si de data aceasta termenul, eliberat de bagajul cultural si de interpretari gresite, trimite inspre disfunctia inerenta conditiei Umane. Realizarile umanitatii sunt impresionante si incontestabile. Am creat opere sublime in domeniul muzicii, literaturii, picturii, arhitecturii si sculpturii.
Mai recent, stiinta si tehnologia au adus schimbari radicale in modul nostru de Viata si au facut posibile lucruri ce ar fi fost considerate miraculoase in urma cu doua sute de ani. Nu exista nicio indoiala: Mintea Umana este foarte inteligenta, insa tocmai aceasta inteligenta a ei este atinsa de nebunie. Stiinta si tehnologia au amplificat impactul distructiv pe care disfunctia Mintii Umane il are asupra planetei, asupra altor Forme de Viata si asupra oamenilor insisi. De aceea in istoria secolului al XX-lea se regaseste cel mai bine aceasta disfunctie, aceasta nebunie colectiva. Mai mult, disfunctia se intensifica si se accelereaza in Prezent. Primul Razboi Mondial a izbucnit in 1914...Razboaiele distructive si crude, pornite din teama, lacomie si dorinta de putere au reprezentat evenimente obisnuite de-a lungul intregii istorii a Umanitatii, la fel ca si sclavia, tortura si violenta la scara mare, generata de aspecte religioase si ideologice. Oamenii au avut de suferit mai mult din cauza semenilor decat din cauza dezastrelor naturale. Pana in 1914 fusesera inventate deja — de catre Mintea foarte inteligenta a Omului — nu doar motorul cu combustie interna, ci si bombe, mitraliere, submarine, aruncatoare de flacari si gaz toxic.
Inteligenta in serviciul nebuniei!
In razboiul static de transee din Franta si Belgia au pierit milioane de oameni in scopul castigarii catorva kilometri de noroi, in 1918, cand s-a terminat razboiul, supravietuitorii au privit oripilati, fara sa poata intelege, dezastrul lasat in urma: zece milioane de oameni ucisi si multi altii mutilati sau desfigurati. Niciodata nu mai fusesera efectele nebuniei umanitatii atat de distructive, atat de vizibile, insa nici nu le trecea prin minte ca acesta era doar Inceputul. Pana la sfarsitul secolului, numarul celor care murisera, cazand victime violentei semenilor lor, depasea o suta de milioane.
Nu doar razboaiele intre natiuni au fost cele care le-au provocat moartea, ci si exterminarea in masa si genocidele, cum a fost cazul uciderii a douazeci de milioane de „dusmani de clasa, spioni si tradatori” in Uniunea Sovietica condusa de Stalin sau ororile indescriptibile ale Holocaustului din Germania nazista. Multi au murit, de asemenea, din cauza nenumaratelor conflicte interne de dimensiuni mai mici, ca de pilda Razboiul Civil din Spania sau cele din timpul regimului Khmerilor Rosii din Cambodgia, cand a fost ucisa un sfert din populatia tarii. Nu trebuie decat sa ne uitam la stirile zilnice de la televizor pentru a realiza ca nebunia nu s-a domolit, ci se prelungeste in secolul XXI. Un alt aspect al disfunctiei colective a Mintii Umane il reprezinta violenta fara precedent pe care oamenii o indreapta asupra altor Forme de Viata si asupra Planetei insasi — distrugerea padurilor datatoare de oxigen si a vietii altor plante si animale, maltratarea animalelor in fermele industriale, otravirea raurilor, oceanelor si aerului. Manati de lacomie, nestiutori in ceea ce priveste Conexiunea lor cu Intregul, oamenii persista intr-un comportament care, daca va mai continua mult, nu poate duce decat la distrugerea Speciei Umane.
Manifestarile colective ale nebuniei existente in miezul conditiei umane alcatuiesc cea mai mare parte a istoriei umanitatii. Aceasta este, intr-o masura extinsa, o istorie a nebuniei...Daca istoria umanitatii ar fi evaluata ca un caz clinic al unei singure persoane, diagnosticul ar trebui sa fie: paranoia cronica, o inclinatie patologica pentru comiterea de crime si acte de violenta extrema si de cruzime impotriva celor perceputi ca „dusmani” — propria Inconstienta proiectata in exterior. Nebunie criminala, cu scurte si rare intervale de luciditate. Teama, lacomia si dorinta de putere sunt fortele motivationale in plan psihologic ce dau nastere nu doar razboaielor si violentei intre natiuni, triburi, religii si ideologii, ci si unui conflict nesfarsit la nivelul relatiilor interpersonale.
Ele provoaca o deformare a modului de a-i percepe pe ceilalti si a Perceptiei de Sine. Din cauza lor interpretati gresit fiecare situatie si ajungeti la actiuni nechibzuite de la care asteptati o eliberare de frica si o satisfacere a nevoii de mai mult, o gaura fara fund ce nu va putea fi umpluta vreodata. Insa este important sa realizati ca frica, lacomia si dorinta de putere nu reprezinta disfunctia despre care vorbim, ci sunt ele insele rezultante ale acestei disfunctii, o iluzie colectiva adanc inradacinata in Mintea fiecarei Fiinte Umane. Diverse invataturi spirituale ne spun ca trebuie sa abandonam Frica si Dorinta. Dar, de cele mai multe ori, respectivele practici spirituale nu dau rezultate. Ele nu ajung la Radacina disfunctiei. Teama, lacomia si dorinta de putere nu sunt factorii cauzali ultimi, incercarea de a deveni un om mai bun pare laudabila si nobila, insa stradania in aceasta directie nu poate fi o reusita daca nu provocati o modificare in constiinta. Aceasta din urma este necesara deoarece stradania respectiva este parte a aceleiasi disfunctii, fiind o Forma mai subtila si rafinata a potentarii Sinelui, a dorintei de mai mult si o consolidare a identitatii conceptuale a individului, a imaginii de Sine. Nu deveniti mai buni incercand sa fiti buni, ci gasind bunatatea care deja se afla in voi si permitandu-i sa iasa la iveala. Dar acest lucru este posibil doar daca se schimba ceva fundamental in starea voastra de Constiinta.
Istoria comunismului, inspirata initial de idealuri nobile, dovedeste limpede ce se intampla atunci cand Oamenii incearca sa schimbe Realitatea Exterioara — sa creeze un Nou Pamant — fara ca in prealabil sa fi efectuat vreo schimbare in Realitatea lor interioara, in starea Constiintei lor. Ei elaboreaza planuri fara sa tina cont de prototipul disfunctional pe care il poarta in ea fiecare fiinta umana: Egoul.
Ivirea Constiintei Noi
Majoritatea religiilor stravechi si a traditiilor spirituale impartasesc intelegerea faptului ca starea „normala” a Mintii noastre este viciata de un defect fundamental. Totusi, din aceasta intelegere a conditiei naturii Umane — daca putem numi intelegere aceasta veste proasta — decurge o a doua intelegere: vestea buna pe care o reprezinta posibilitatea unei transformari radicale a Constiintei Umane, invataturile hinduse (uneori si cele budiste) identifica aceasta transformare drept Iluminare. In invataturile lui Isus o regasim ca salvare, iar in budism este denumita sfarsitul suferintei. Eliberare si Trezire sunt alti termeni folositi pentru a exprima aceasta transformare.
Cea mai mare realizare a Umanitatii nu este reprezentata de operele sale din domeniul artei, stiintei sau tehnologiei, ci rezida in Constientizarea, de catre individ, a propriei disfunctii, a nebuniei sale. Aceasta Constientizare a aparut deja catorva persoane, in trecutul indepartat.
Un om pe nume Gautama Siddhartha, care a trait in India in urma cu 2 600 de ani, a fost poate Primul care a experimentat-o, cu o claritate Absoluta. Mai tarziu i-a fost conferit titlul de Buddha...Buddha inseamna „cel Trezit”. Cam in aceeasi perioada a aparut in China un alt invatator spiritual timpuriu al umanitatii...Numele sau era Lao Tzu. El si-a lasat mostenire invataturile sub forma uneia dintre cele mai profunde carti spirituale care au fost scrise vreodata, Tao Te Ching. Constientizarea propriei nebunii este, desigur, echivalenta cu aparitia sanatatii, cu inceputul Vindecarii si Transcendentei. Pe planeta isi facea aparitia o Dimensiune noua de Constiinta, o prima tentativa de inflorire. Apoi acei oameni rari au vorbit contemporanilor lor. Au vorbit despre pacat, despre suferinta, despre iluzie. Le-au spus celorlalti: „Priviti-va vietile. Observati ceea ce faceti, suferinta pe care o creati.” Apoi au aratat posibilitatea Trezirii din cosmarul Colectiv al existentei Umane „normale”. Au aratat Calea.
Lumea nu era inca pregatita pentru ei, cu toate ca ei constituiau o parte vitala, esentiala in Trezirea Umanitatii. Au fost, in mod inevitabil, gresit intelesi in cea mai mare parte de catre contemporanii lor si de catre generatiile urmatoare, invataturile lor, desi simple si totodata cu mare putere transformatoare, au fost denaturate si gresit interpretate, uneori chiar si in consemnarile discipolilor lor. De-a lungul secolelor au fost adaugate multe lucruri care nu aveau nimic de-a face cu invataturile originare, ci reflectau doar o fundamentala ratare a sensului lor.
Printre invatatorii aceia s-au aflat unii care au fost batjocoriti, insultati sau ucisi si altii care au fost venerati ca niste zei.
Invataturile care aratau Calea in vederea depasirii disfunctiei Mintii Umane, calea pentru iesirea din nebunia Colectiva, au fost denaturate in asa fel, incat au devenit ele insele parte a alienarii Mentale.
Asa au ajuns religiile, in cea mai mare parte a lor, sa dea nastere discordiei, in loc sa se constituie in Forte unificatoare, in loc sa puna capat violentei si urii prin realizarea Unitatii Fundamentale a tuturor Formelor de Viata, ele nu au adus decat mai multa violenta si ura, mai multe divizari intre oameni si intre diferitele religii si chiar in cadrul uneia si aceleiasi religii. Ele s-au transformat in ideologii, in sisteme de credinte cu care Oamenii s-au identificat si pe care le-au folosit pentru a-si spori falsul lor sentiment de Sine. Prin intermediul acestor religii ei au justificat „corectitudinea” proprie si „greseala” celorlalti, definindu-si astfel identitatea prin raportarea la dusmanii lor, la „ceilalti”, la cei „lipsiti de credinta” sau „cu credinta gresita”, pe care nu arareori sau simtit indreptatiti sa-i ucida. Omul l-a facut pe „Dumnezeu” dupa imaginea sa.
Eternul, infinitul, nenumitul a fost redus la un idol Mental in care trebuia sa crezi si pe care trebuia sa-l venerezi ca fiind „dumnezeul meu” sau „dumnezeul nostru”.
Si totusi... totusi... In ciuda tuturor actelor demente savarsite in numele Religiei, Adevarul despre care ele vorbesc continua sa straluceasca in miezul lor. Inca straluceste, chiar daca nedeslusit, printre straturile suprapuse de denaturari si interpretari eronate. Este insa putin probabil ca veti reusi sa-l percepeti daca nu ati avut deja strafulgerari ale acestui Adevar in Interiorul vostru. De-a lungul intregii istorii, au existat intotdeauna oameni rari care au experimentat o schimbare in Constiinta lor si au realizat astfel in interiorul lor ceea ce este mentionat in toate religiile. Pentru a vorbi despre acel Adevar nonconceptual ei s-au folosit apoi de cadrul conceptual al religiei poporului lor.
Prin intermediul unora dintre acesti barbati si femei s-au dezvoltat in cadrul tuturor religiilor majore „scoli” sau miscari ce reprezentau nu doar o redescoperire, ci in unele cazuri o intensificare a luminii invataturii originale.
Asa au luat fiinta gnosticismul si misticismul in cadrul crestinismului timpuriu si medieval, sufismul in religia islamica, hasidismul si kabbala in iudaism, advaita vedanta in hinduism, Zen si dzogchen in budism. Majoritatea acestor scoli erau iconoclaste...Ele au inlaturat straturi si straturi de conceptualizare anosta si structuri de credinte Mentale, motiv pentru care cele mai multe dintre ele au fost privite cu suspiciune si adesea cu ostilitate de catre ierarhiile religioase consacrate.
Spre deosebire de Religia raspandita in masa, invataturile lor puneau accentul pe intelegere si pe Transformarea Interioara. Datorita acelor scoli si miscari ezoterice si-au putut recastiga puterea transformatoare invataturile originare ale religiilor importante, chiar daca in majoritatea cazurilor doar un mic procent de Oameni avea acces la ele. Numarul acestora nu era niciodata suficient de mare pentru a exercita un impact semnificativ asupra profundei Inconstiente Colective a majoritatii, in Timp, unele dintre acele scoli au devenit ele insele formale sau conceptuale, deci prea rigide pentru a mai fi eficiente.
Spiritualitate si Religie
Care este rolul pe care il au religiile consacrate in aparitia unei noi constiinte?
Multi oameni sunt deja capabili sa discearna intre Spiritualitate si Religie. Ei isi dau seama de faptul ca, daca detin un sistem de credinte — un set de ganduri pe care sa le considere Adevarul Absolut — nu devin spirituali, indiferent care ar fi natura acelor credinte. De fapt, cu cat se identifica mai mult cu respectivele Ganduri (credinte), cu atat isi diminueaza sansele de a accede la Dimensiunea Spirituala aflata in ei insisi. Multi oameni „religiosi” s-au impotmolit la acest nivel. Ei pun semn de egalitate intre Adevar si Gand si, identificandu-se complet cu Gandul (mintea lor), pretind a fi unicii detinatori ai Adevarului intr-o tentativa inconstienta de a-si proteja identitatea. Ei nu vad limitarile Gandirii. Daca nu crezi (gandesti) intocmai ca ei, din punctul lor de vedere te inseli, iar intr-un trecut nu foarte indepartat s-ar fi simtit indreptatiti sa te omoare pentru acest motiv. Unii dintre ei inca mai sunt de aceasta parere si in Prezent.
Noua Spiritualitate, Transformarea Constiintei, isi face aparitia intr-o mare masura in afara structurilor religiilor institutionalizate. Intotdeauna au existat nuclee izolate de Spiritualitate chiar si in sanul religiilor dominate de Minte, chiar daca ierarhiile institutionalizate se simteau amenintate de ele si incercau adesea sa le suprime.
Marea deschidere asupra spiritualitatii in afara structurilor religioase reprezinta un eveniment complet nou. In trecut, acest lucru ar fi fost de neconceput, mai ales in Vest, unde cultura este mai dominata de Minte decat oriunde si unde Biserica Crestina a avut un real privilegiu in sfera Spiritualitatii. Era imposibil sa te ridici pur si simplu si sa oferi un discurs pe tema spiritualitatii sau sa publici o carte de spiritualitate daca nu primeai in prealabil incuviintarea Bisericii, iar in absenta acesteia erai in cel mai scurt timp redus la tacere.
Dar in prezent exista semne de schimbare chiar si in cadrul unor anumite biserici. Este imbucurator, caci chiar si cel mai mic gest de deschidere produce Recunostinta, asa cum s-a intamplat in cazul Papei Ioan Paul al II-lea, care a vizitat o moschee si o sinagoga. In parte ca urmare a invataturilor spirituale care au luat nastere in afara religiilor institutionalizate, dar si datorita unui aflux de invataturi proprii intelepciunii rasaritene stravechi, un numar tot mai mare de adepti ai religiilor traditionale sunt capabili sa renunte la identificarea cu Forma, doctrinele si sistemele de credinte rigide si sa descopere profunzimea Originara ce se afla ascunsa in chiar traditiile lor spirituale si, in acelasi timp, profunzimea din Ei insisi. Ei realizeaza ca a fi „spiritual” nu are nimic de-a face cu credintele pe care le au, ci are totul de-a face cu starea Constiintei lor. Iar aceasta determina, la randul sau, modul in care ei actioneaza in lume si interactioneaza cu ceilalti.
Cei care nu au capacitatea de a privi dincolo de Forma ajung si mai puternic ancorati in credintele lor, cu alte cuvinte in Mintile lor. Suntem in Prezent martorii nu doar ai unui curent de constientizare fara precedent, ci si ai unei inradacinari si intensificari a Egoului. Unele dintre institutiile religioase se vor arata deschise fata de noua Constiinta, altele isi vor consolida pozitiile doctrinare si vor deveni elemente constituente ale tuturor acelor structuri elaborate de Om prin intermediul carora Egoul Colectiv se va apara si va „opune rezistenta”. Exista biserici, secte, culte sau miscari religioase ce nu sunt altceva decat entitati Egocentriste Colective, identificate cu pozitiile lor Mentale la fel de rigid precum adeptii unei ideologii politice lipsiti de deschidere fata de o interpretare alternativa a Realitatii.
Dar Egoul este menit sa se dizolve, structurile sale inchistate, fie ele institutii religioase sau de alt fel, corporatii sau guverne, se vor dezintegra toate pornind dinspre interior, indiferent cat de adanc inradacinate par sa fie. Structurile cele mai rigide, cele mai impenetrabile fata de schimbare sunt cele care se vor prabusi primele.
Acest lucru s-a intamplat deja in cazul comunismului sovietic. Indiferent cat parea de adanc inradacinat, de solid si de bine inchegat, in cativa ani s-a dezintegrat pornind din interior. Nimeni nu prevazuse acest lucru, au fost cu totii luati prin surprindere. Si multe alte surprize de acest fel ne mai sunt rezervate.
Necesitatea unei transformari
Atunci cand se confrunta cu o criza radicala, atunci cand vechiul mod de a trai in Lume, de a interactiona cu ceilalti si cu Natura nu mai functioneaza, atunci cand supravietuirea este amenintata de probleme aparent imposibil de depasit, o Forma de Viata individuala — sau o specie — fie se stinge, fie se ridica deasupra limitarilor conditiei sale prin intermediul unui salt Evolutiv.
Se crede ca formele de viata de pe aceasta planeta s-au dezvoltat pentru prima data in mare. In vreme ce pe uscat nu existau inca animale, marea deja abunda in vietati. Apoi, la un moment dat, una dintre creaturile marine trebuie sa se fi aventurat pe uscat. Probabil ca la inceput s-a tarat cativa centimetri, dupa care, extenuata de enorma atractie gravitationala a planetei, trebuie sa se fi intors in apa, acolo unde gravitatia este aproape inexistenta si unde putea trai fara mare efort. Apoi a mai incercat o data, si inca o data, si inca o data, iar mult mai tarziu avea sa se adapteze la viata pe uscat, aveau sa-i creasca picioare in loc de aripioare, branhiile aveau sa fie inlocuite de plamani.
Pare greu de crezut ca o specie s-ar aventura intr-un mediu atat de ostil si ar suferi o transformare in sens Evolutiv daca n-ar fi fortata s-o faca din cauza unei situatii de criza. Se poate ca o mare suprafata marina sa se fi separat de oceanul principal, apele retragandu-se treptat de-a lungul a mii de ani, fortand pestii sa-si paraseasca habitatul si sa Evolueze. Reactia in fata unei crize radicale care ne ameninta insasi supravietuirea — iata provocarea cu care se confrunta acum Umanitatea. Disfunctia Mintii Egoiste, constientizata deja in urma cu peste 2500 de ani de catre invatatorii intelepti din vechime si amplificata acum de stiinta si tehnologie, ameninta pentru prima data supravietuirea Planetei.
Pana in urma cu foarte putin timp, transformarea Constiintei Umane — la care faceau referire si invatatorii din vechime — nu reprezenta mai mult decat o posibilitate, implinita, ici si colo, de putini indivizi, fara nicio legatura cu mediul cultural sau religios din care proveneau. N-a avut loc o inflorire la scara mare a Constiintei Umane, deoarece nu era imperios necesara.
In curand, un procent semnificativ din populatia planetei va recunoaste, daca nu a facut-o deja, ca Umanitatea se confrunta acum cu o Alegere Totala, sa Evolueze sau sa piara. Un numar inca relativ mic, dar in crestere rapida, de Oameni experimenteaza deja in ei insisi ruperea de vechile tipare ale Mintii Egocentrice si manifestarea unei noi Dimensiuni a Constiintei.
Ceea ce ia nastere acum nu este un nou sistem de credinte, o noua religie, ideologie spirituala sau mitologie. Ne apropiem de sfarsitul nu doar al mitologiilor, ci si al ideologiilor si al sistemelor de credinte. Schimbarea se produce intr-un plan mai profund decat cel al continutului Mintii voastre, al Gandirii voastre. De fapt, in centrul noii Constiinte se afla transcenderea Gandirii, capacitatea recent descoperita de a ne ridica deasupra Gandurilor, de a realiza in noi insine o Dimensiune infinit mai vasta decat cea reprezentata de Gandire. Din acel moment identitatea voastra, sentimentul propriei Fiinte nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al Gandurilor pe care, in cazul fostei Constiinte, le luati drept voi insiva. Ce usurare sa realizezi ca Eu nu sunt „vocea din Mintea mea”.
Atunci cine sunt Eu?
Cel care Vede toate acestea.
Constiinta care preceda Gandul, Spatiul in care apare Gandul — sau Emotia sau Perceptia Senzoriala.
Egoul nu inseamna altceva decat identificarea cu Forma, in primul rand cu Forma Gandurilor. Daca Raul exista in vreun fel — si exista, dar la modul relativ, nu Absolut — atunci definitia sa este aceasta, identificarea completa cu Forma — Forma Fizica, Forma Mentala, Forma Emotionala. De aici decurge totala necunoastere a legaturii individului cu Intregul, a unitatii intrinseci cu oricare „altul” si totodata cu Sursa. Aceasta ignoranta este pacatul originar, suferinta, iluzia. Iar atunci cand aceasta iluzie a Separarii Totale fundamenteaza si domina tot ceea ce Gandesc, spun si fac, ce fel de Lume voi crea eu? Pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare nu trebuie decat sa urmariti relatiile dintre Oameni, sa cititi o carte de istorie sau sa va uitati diseara la stiri.
Daca structurile Mintii Umane nu se vor schimba, vom sfarsi mereu prin a recrea in esenta aceeasi Lume, aceleasi Forme ale Raului, aceeasi disfunctie.
Un Cer Nou si un Pamant Nou
Titlul cartii a fost inspirat de o profetie din Biblie ce pare sa-si aiba aplicabilitatea acum mai mult decat oricand in decursul secolelor istoriei.
Ea apare atat in Vechiul, cat si in Noul Testament si vorbeste despre faptul ca ordinea existenta in lume se prabuseste si apare „cer nou si pamant nou”.
(Apocalipsa 21:1 si Isaiah 65:17.) Trebuie sa intelegem ca Cerul nu este un Loc in Spatiu, ci el se refera la Taramul Interior al Constiintei. Acesta este sensul ezoteric al cuvantului si tot acesta este si sensul pe care i-l atribuie Isus in invataturile sale. Pe de alta parte, Pamantul reprezinta manifestarea in Forma exterioara, ceea ce este totdeauna o reflexie a Interiorului. Constiinta Umana Colectiva si Viata de pe Planeta noastra sunt conectate intrinsec. "Un cer nou" se refera la ivirea unei stari transformate a Constiintei Umane, iar „un Pamant Nou“ constituie reflexia acesteia in plan fizic. Din moment ce Viata oamenilor si Constinta lor sunt intrinsec una cu Viata planetei, pe masura ce vechea Constinta se dizolva sunt de asteptat transformari naturale sincrone in plan geografic si climatic, in multe parti ale planetei, iar unele dintre acestea deja se manifesta.
Egoul: starea curenta a UmanitatiiFie ca sunt pronuntate cu voce tare, fie ca raman nerostite, la stadiul de Ganduri, cuvintele pot arunca o vraja aproape hipnotica asupra voastra. Va pierdeti cu usurinta in ele si ajungeti sa credeti, hipnotizati, ca odata ce ati atasat un Cuvant unui anumit lucru, cunoasteti ce este lucrul acela, in Realitate insa nu stiti ce este, ci doar ati acoperit misterul cu o eticheta. Orice element, indiferent ca este o pasare, un copac sau o simpla piatra — si cu atat mai mult o Fiinta Umana — ramane necunoscut in ultima instanta.
Lucrurile stau astfel deoarece fiecare element are o profunzime insondabila. Tot ceea ce putem percepe, experimenta, analiza nu reprezinta decat stratul de suprafata al Realitatii, mai putin decat partea vizibila a unui aisberg. Sub ceea ce se vede la suprafata exista nu doar o legatura intre toate elementele, ci si legatura lor cu Sursa Vietii din care au aparut. Chiar si o piatra, dar mai degraba o floare sau o pasare va pot arata Drumul inapoi catre Dumnezeu, catre Sursa, catre voi insiva. Atunci cand le priviti, le tineti in mana ori le lasati sa existe fara sa le atasati un cuvant sau o eticheta mentala, in voi va rasari un sentiment de veneratie si de uimire.
Esenta lor vi se va revela in tacere si totodata va reflecta inapoi catre voi propria voastra Esenta — iata ce percep marii artisti si reusesc sa transmita prin arta lor. Van Gogh n-a spus: „E doar un scaun vechi”, ci l-a privit indelung, percepand Fiinta acelui scaun. Apoi, asezandu-se in fata panzei, si-a luat pensula. Scaunul in Sine ar fi putut fi vandut in schimbul catorva dolari.
Pictura aceluiasi scaun insa poate costa astazi peste 25 de milioane de dolari.
Cand veti inceta sa acoperiti lumea cu cuvintele si etichetele voastre, Viata vi se va imbogati cu un sentiment al miraculosului care s-a pierdut cu mult timp in urma, atunci cand Umanitatea, in loc sa se foloseasca de Gandire, s-a lasat posedata de ea. Viata voastra recapata o anumita profunzime. Lucrurile isi recastiga prospetimea, noutatea. Iar cel mai mare miracol consta in experimentarea Sinelui vostru esential ca precedand orice Cuvant, Gand, eticheta mentala sau Imagine. Pentru ca acest lucru sa fie posibil va trebui sa clarificati perceptia Eului, a Fiintei, extragand-o dintre toate acele notiuni cu care s-a amestecat, adica s-a identificat. Aceasta clarificare face subiectul cartii de fata.
Cu cat atasati mai repede etichete Verbale sau Mentale lucrurilor, oamenilor si situatiilor, cu atat mai goala si lipsita de Viata devine Realitatea voastra si cu atat deveniti mai impermeabili fata de Realitate, fata de miracolul Vietii care exista neintrerupt in voi si in jurul vostru. Procedand astfel poate ca ajungeti mai abili, dar veti pierde intelepciunea si, de asemenea, bucuria, iubirea, creativitatea si insufletirea.
Acestea sunt ascunse in pauza tacuta dintre perceptie si interpretare.
Este de la Sine inteles ca trebuie sa recurgem la Cuvinte si la Gandire. Acestea au frumusetea lor — dar este oare nevoie sa le devenim prizonieri? Cuvintele reduc Realitatea la ceva ce poate fi cuprins de Mintea noastra — iar aceasta nu poate cuprinde prea mult. Limbajul consta din cinci sunete de baza produse de corzile vocale.Acestea sunt vocalele a, e, i, o, u. Celelalte sunete sunt consoane produse datorita presiunii aerului: s, f, g si asa mai departe.
Credeti ca vreo combinatie a acestor sunete elementare ar putea vreodata explica cine suntem, care este scopul ultim al Universului sau chiar sensul profund al existentei unui copac, a unei pietre?
Sinele iluzoriuCuvantul „Eu” poate fi expresia celei mai mari Erori sau a celui mai profund Adevar, in functie de modul in care este folosit. In utilizarea sa conventionala, cuvantul acesta nu este doar unul dintre cele mai frecvente (impreuna cu inruditele „mic”, „al meu/a mea” sau „insumi/insami”), ci si unul dintre cele mai amagitoare, in limbajul de fiecare zi, „Eu” exprima o Eroare Primordiala, o perceptie gresita a ceea ce Sunteti, un sentiment iluzoriu al identitatii.
Acesta este Egoul. Acest sentiment iluzoriu al Sinelui este ceea ce a denumit Albert Einstein — care a avut acces nu doar la profunzimile Realitatii Spatiului si Timpului, ci si ale Naturii Umane — „iluzie optica a Constiintei”. Sinele acesta iluzoriu devine apoi baza tuturor interpretarilor ulterioare sau, mai bine zis, a interpretarilor gresite ale Realitatii, a tuturor proceselor de Gandire, interactiunilor si relatiilor.
Realitatea voastra devine o Reflexie a iluziei initiale.
Exista insa si vesti bune: daca veti putea constientiza faptul ca iluzia este iluzie, ea se va dizolva. Constientizarea iluziei semnifica totodata si sfarsitul ei. Supravietuirea sa depinde de eroarea pe care o comiteti luand-o drept Realitate. Vazand ceea ce nu sunteti, Realitatea a ceea ce sunteti se va ivi de la Sine. Acest lucru se va intampla daca cititi pe indelete si cu mare atentie capitolul acesta si urmatorul capitol, caci ele vorbesc despre mecanica Sinelui artificial pe care-l denumim Ego. Asadar, care este natura acestui Sine iluzoriu?
De obicei, cand spuneti „Eu” nu va referiti la ceea ce sunteti cu Adevarat. Prin intermediul unui monstruos act de reductionism, profunzimea infinita a ceea ce sunteti a fost confundata cu un sunet emis de corzile vocale sau a fost inlocuita cu Gandul referitor la „Eu” din Mintea voastra, impreuna cu toatele cele cu care s-a identificat acest „Eu”.
Prin urmare, la ce se refera obisnuitul „Eu” si inruditele „Mie”, „Al meu/a mea”?
Atunci cand un copil mic invata ca o succesiune de sunete produse de corzile vocale ale parintilor reprezinta Numele sau, el incepe sa echivaleze Cuvantul, care in Mintea sa isi gaseste corespondentul intr-un Gand, cu ceea ce este el. In aceasta etapa, copiii fac adesea referire la ei vorbind la persoana a treia: „Lui Johnny ii este foame.” Curand dupa aceea, ei invata cuvantul magic „Eu” si-l echivaleaza cu numele lor, pe care deja l-au echivalat cu ceea ce sunt ei.
Apoi apar alte Ganduri si fuzioneaza cu Gandul initial „Eu”.
Pasul urmator il reprezinta Gandurile referitoare la „Mine” si „Al meu”, care desemneaza lucruri ce fac intr-un anumit fel parte din „Eu”. Aceasta este o identificare cu obiecte, ceea ce insemna ca investiti un sentiment de Sine in lucruri, dar in ultima instanta in Gandurile care reprezinta acele lucruri si, in acest mod, va formati o identitate din ele. Arunci cand se strica sau i se ia jucaria „Mea”, copilul va resimti o mare suferinta. Nu pentru vreo valoare intrinseca pe care ar avea-o jucaria — copilul isi va pierde curand interesul fata de ea si o va inlocui cu alte jucarii, alte obiecte — ci din cauza Gandului de „a mea”. Jucaria a devenit parte componenta a sentimentului de Sine, de „Eu” care se dezvolta in copil.
Si astfel, pe masura ce copilul creste, ideea initiala referitoare la „Eu” atrage si alte Ganduri, ea se identifica cu o categorie sexuala, cu anumite posesii, cu Corpul perceput prin Simturi, cu nationalitatea, rasa, religia, profesia. Alte lucruri cu care se identifica notiunea de „Eu” sunt rolurile — mama, tata, sot, sotie si asa mai departe — cunostintele sau parerile acumulate, simpatii si antipatii si, de asemenea, lucruri care „Mi” s-au intamplat in Trecut si a caror amintire este reprezentata de Ganduri care imi definesc in continuare sentimentul de Sine sub forma de „Eu si povestea mea”.
Acestea sunt doar cateva dintre lucrurile din care-si deriva oamenii sentimentul identitatii, in ultima instanta ele nu sunt altceva decat Ganduri tinute laolalta in mod precar de faptul ca in toate a fost investit sentimentul Sinelui. La aceasta constructie Mentala va referiti in mod normal atunci cand spuneti „Eu”.
Mai exact, de cele mai multe ori nu voi vorbiti atunci cand spuneti sau Ganditi „Eu”, ci unul dintre aspectele constructiei Mentale, Sinele Egocentric. Dupa ce va treziti, nu veti renunta la cuvantul „Eu”, dar el va avea alta incarcatura, va lua nastere intr-un Spatiu mult mai profund aflat in Interiorul vostru.
Cei mai multi oameni inca se identifica in totalitate cu fluxul neincetat de Ganduri din Mintea lor, cu Gandirea compulsiva, repetitiva si fara rost in cea mai mare parte a ei. Nu exista nici un „Eu” in afara de procesele lor de Gandire si in afara de Emotiile care le insotesc.
Aceasta inseamna a fi inconstient din punct de vedere Spiritual. Atunci cand li se spune ca in Mintea lor e o voce care nu inceteaza niciodata sa vorbeasca, ei intreaba: „Ce voce?” sau neaga enervati, iar aceasta este desigur chiar vocea respectiva, este Ganditorul, este Mintea neobservata.
Aproape ca poate fi privita ca o Entitate care i-a luat in stapanire.
Unii oameni nu mai uita niciodata acea prima oara cand MU a incetat sa se mai identifice cu Gandurile lor si au experimentat astfel, pentru cateva clipe, schimbarea de identitate de la continutul Mintii lor, la Constinta din spatele acestuia. Pentru altii se intampla intr-un mod atat de subtil incat abia daca observa sau sesizeaza doar prezenta unui val de bucurie sau pace interioara, fara
sa-i cunoasca Sursa.
Vocea din minte
Am avut prima strafulgerare a Constiintei pe cand eram student in primul an la University of London. Luam metroul de doua ori pe saptamana ca sa merg la biblioteca universitatii, de obicei in jurul orei noua dimineata, catre sfarsitul orei de varf. Intr-una din dimineti, in fata mea statea o femeie putin Trecuta de treizeci de ani. O mai vazusem si inainte de cateva ori in metroul respectiv...Era imposibil sa n-o observi. Desi metroul era plin, scaunele din stanga si din dreapta ei erau libere, motivul fiind, fara indoiala, faptul ca parea nebuna. Parea extrem de incordata si vorbea singura fara oprire, cu voce ridicata si furioasa.
Era atat de absorbita de gandurile ei incat parea total rupta de oamenii din jur. Fata ii era inclinata usor catre stanga, ca si cum s-ar fi adresat cuiva care statea pe scaunul gol de langa ea. Desi nu-mi amintesc exact ce spunea, monologul ei suna cam asa: „Si pe urma mi-a spus ea mie... asa ca eu i-am spus esti o mincinoasa cum indraznesti sa ma acuzi de... cand tu esti cea care a profitat mereu de mine am avut incredere in tine si tu mi-ai inselat increderea...” in vocea ei se simtea tonul nervos al cuiva care fusese nedreptatit, care trebuie sa-si apere pozitia ca sa nu fie anihilat.
Cand metroul se apropia de Tottenham Court Road Station s-a ridicat in picioare si a pornit-o catre usa, fara sa intrerupa torentul cuvintelor care-i ieseau din gura. Statia respectiva era cea la care coboram si eu, asa ca am urmat-o. Cand am iesit in strada, ea a luat-o spre Bedford Square, inca implicata in dialogul ei imaginar, inca acuzand furioasa si afirmandu-si pozitia. Curios, m-am hotarat sa o urmez atata vreme cat mergea in aceeasi directie in care mergeam si eu. Desi cufundata in dialogul ei imaginar, parea sa stie incotro se indreapta. Curand ne-am apropiat de constructia impunatoare a Senatului, ridicata in anii 1930, care gazduia sediul administrativ central si biblioteca universitatii.
Eram socat...Era posibil sa mergem in acelasi loc?
Da, catre el se indrepta. Era oare profesoara, studenta, angajata la un birou, bibliotecara? Poate ca fusese inclusa intr-un proiect de cercetare al vreunui psiholog. N-am aflat niciodata raspunsul.
Urcam cu douazeci de trepte in spatele ei, iar pana sa intru eu in cladire (care, ca o ironie, fusese sediul Politiei Mintii din filmul bazat pe romanul lui George Orwell, 1984), ea fusese deja inghitita de unul dintre lifturi.
Eram oarecum stupefiat de ceea ce-mi fusese dat sa vad...Student matur, in varsta de douazeci si cinci de ani, aflat in primul an, ma vedeam un intelectual in devenire si eram convins ca toate raspunsurile la problemele existentei umane puteau fi gasite prin intelect, adica prin gandire, inca nu realizasem ca gandirea fara constientizare este principala problema a existentei umane. Priveam profesorii ca pe niste intelepti care detineau toate raspunsurile, iar universitatea — ca un templu al cunoasterii. Cum putea fi integrata aici o persoana alienata mintal ca aceea? Inca ma mai gandeam la ea pe cand ma aflam in toaleta barbatilor, inainte sa intru in biblioteca, in timp ce ma spalam pe maini imi spuneam: sper sa nu sfarsesc ca ea. O privire scurta aruncata in directia mea de barbatul care se afla alaturi m-a determinat sa realizez brusc, socat, ca nu-mi spusesem doar in gand cele de mai sus, ci le mormaisem cu voce tare. „Dumnezeule, deja sunt ca ea”, mi-am spus. Nu era si Mintea mea la fel de permanent activa precum a ei? Intre noi doi nu erau decat diferente minore. Emotia predominanta din spatele gandurilor ei parea sa fie furia, in cazul meu, era in cea mai mare parte anxietatea. Ea gandea cu voce tare. Eu gandeam — de cele mai multe ori — in Mintea mea. Daca ea era nebuna, atunci toata lumea era nebuna, inclusiv eu...Diferentele tineau doar de treapta pe care ne aflam.
Pentru un moment am reusit sa fac un pas in afara Mintii si s-o vad dintr-o perspectiva mai profunda, asa cum era. S-a produs atunci un scurt transfer de la gandire la Constientizare. Ma aflam inca in toaleta, dar de data aceasta eram singur si ma uitam in oglinda la fata mea. In acel moment de detasare fata de Mintea mea am izbucnit intr-un ras sonor. Poate ca parea nebunesc, dar era un ras sanatos, rasul lui Buddha cel cu burta mare. „Viata nu este atat de serioasa cum o face Mintea mea sa para.” Asta parea sa spuna rasul. Dar era doar o strafulgerare, care avea sa fie foarte repede data uitarii. Am trait urmatorii trei ani in anxietate si depresie, complet identificat cu mintea mea. A trebuit sa ajung in pragul sinuciderii inainte sa revina Constientizarea, de data asta fiind vorba despre mult mai mult decat o licarire.
M-am eliberat de Gandirea compulsiva si de falsul Eu, cel fabricat de Minte.
Incidentul descris mai sus nu doar ca mi-a declansat o strafulgerare a Constientizarii, ci a si sadit prima indoiala cu privire la valabilitatea absoluta a intelectului Uman. Cateva luni mai tarziu a avut loc o intamplare tragica ce mi-a amplificat indoiala, intr-o luni dimineata ne stranseseram in asteptarea unui curs predat de un profesor a carui Minte o admiram foarte mult, dar am fost intampinati cu vestea ca din nefericire profesorul se sinucisese intr-una din zilele de weekend, impuscandu-se. Am fost naucit. Era un profesor foarte respectat si parea sa cunoasca toate raspunsurile. Cu toate acestea, inca nu puteam vedea pe-atunci o alternativa la cultivarea Gandirii, inca nu realizam ca Gandirea este doar un aspect minuscul al Constiintei ce ne reprezinta si nici nu stiam nimic despre Ego, cu atat mai putin eram capabil sa-i detectez prezenta in Interiorul meu.
Continutul si structura Egoului
Mintea egocentrista este in totalitate conditionata de Trecut. Conditionarea ei este dubla: in planul continutului si in cel al structurii. in cazul unui copil care plange foarte suparat pentru ca i-a fost luata jucaria, aceasta din urma reprezinta continutul. El este intersanjabil cu orice alt continut, cu orice alta jucarie sau orice alt obiect.
Continutul cu care va identificati este conditionat de mediul in care traiti, de educatia pe care ati primit-o si de contextul cultural.
N-are nicio importanta daca este vorba despre un copil bogat sau sarac, daca jucaria consta dintr-o bucata de lemn in forma de animal sau un dispozitiv electronic sofisticat, suferinta provocata de pierdere este aceeasi.
Motivul pentru care este ea atat de acuta sta ascuns in cuvantul „mea” si tine de planul structural. Nevoia imperioasa inconstienta a individului de a-si consolida identitatea prin asocierea cu un obiect face parte integranta din structura Mintii egocentrice.
Una dintre structurile mentale cele mai elementare prin care se naste egoul este identificarea.
Cuvantul „identificare” este derivat din latinul idem, care inseamna „acelasi” si facere, care inseamna „a face”. Asadar, atunci cand ma identific cu ceva, „fac sa fie asemenea”. Asemenea cui? Asemenea mie. Investesc un sentiment de Sine in lucrul respectiv, iar el ajunge sa faca parte din „identitatea” mea. Unul dintre nivelurile de identificare cele mai elementare este cel cu lucrurile: jucaria mea lasa loc mai tarziu masinii mele, casei mele, hainelor mele si asa mai departe. Incerc sa ma regasesc in lucruri, dar nu reusesc niciodata cu adevarat, asa ca sfarsesc prin a ma pierde in ele.
Aceasta este soarta Egoului.
Identificarea cu lucrurile
Cei care lucreaza in publicitate stiu foarte bine ca, pentru a vinde lucruri de care oamenii nu au reala nevoie, trebuie sa ii convinga de faptul ca respectivele lucruri vor adauga ceva modului in care se vad pe ei insisi sau in care sunt vazuti de ceilalti, cu alte cuvinte, vor adauga ceva sentimentului de Sine. Si ei fac acest lucru spunandu-va, de exemplu, ca va veti delimita de marea masa folosind acest produs si veti fi in consecinta voi insiva intr-un mod mai plenar.
Sau vor da nastere unei asocieri in Mintea voastra dintre produs si o celebritate sau o persoana debordand de tinerete, farmec si iradiind fericire.
Chiar si asocierea imaginilor din perioada de glorie a unor celebritati acum in varsta sau decedate da rezultate in acest scop. Ipoteza implicita face referire la faptul ca achizitionand acest produs deveniti, prin mijlocirea unui act magic de atribuire, asemenea lor sau macar asemenea imaginii lor de suprafata.
Astfel ca, in multe cazuri, nu cumparati produsul, ci un „amplificator al identitatii”. Marcile designerilor sunt in primul rand identitati colective la care aderati. Sunt scumpe, prin urmare „exclusiviste”. Daca toata lumea ar avea acces la ele si-ar pierde valoarea psihologica si n-ati mai ramane decat cu valoarea lor materiala, care se ridica probabil la o mica fractiune din pretul pe care l-ati platit.
Genul de lucruri cu care va identificati difera de la o persoana la alta, in functie de varsta, sex, venit, categorie sociala, moda, mediu cultural si asa mai departe. Lucrul cu care va identificati tine in totalitate de continut, in timp ce imboldul inconstient de a va identifica tine de structura.
Aceasta este una dintre cele mai elementare cai prin care opereaza Mintea Egoista. Paradoxal, ceea ce asigura continuitatea asa-numitei societati de consum este faptul ca incercarea de a va regasi prin intermediul lucrurilor nu da rezultate, satisfactia Egoului este de scurta durata si astfel voi continuati sa cautati mereu si mereu altceva, continuati sa cumparati si sa consumati.
Este cert ca la nivelul Dimensiunii Fizice in cadrul careia isi duce existenta partea superficiala a Sinelui nostru, lucrurile reprezinta o componenta necesara si inevitabila a Vietii noastre. Avem nevoie de un adapost, de haine, de mobilier, unelte, mijloace de transport.
Mai exista poate in Viata noastra si lucruri pe care le pretuim datorita frumusetii sau a unei calitati inerente. Trebuie sa cinstim lumea lucrurilor, nu s-o dispretuim. Fiecare lucru are o Existenta si este o Forma Temporara ce-si are originea in Viata fara Forma si Unica, Sursa tuturor lucrurilor, a tuturor corpurilor, a tuturor formelor, in culturile cele mai stravechi, oamenii credeau ca absolut orice, chiar si asa-zisele obiecte fara de viata aveau un Spirit al lor, iar in aceasta privinta erau mai aproape de Adevar decat suntem noi astazi.
Cand traiesti intr-o lume in care notiunile abstracte ale Mentalului ucid Viata, nu mai simti ca Universul este Viu.
Majoritatea oamenilor nu traiesc intr-o Realitate insufletita, ci intr-una a Conceptelor.
Dar nu putem cinsti cu adevarat lucrurile daca le folosim ca mijloc de amplificare a propriului Sine, cu alte cuvinte daca incercam sa ne regasim prin intermediul lor. Si exact in acest mod procedeaza Egoul.
Identificarea Egoului cu lucrurile da nastere atasamentului fata de lucruri, obsesiei pentru lucruri, iar acestea, la randul lor, dau nastere societatii de consum si structurilor economice in cadrul carora singura masura a progresului o reprezinta intotdeauna ideea de mai mult. Nazuinta continua catre mai mult, catre o crestere nesfarsita reprezinta o disfunctie si o boala. Este aceeasi disfunctie pe care o manifesta celulele canceroase, a caror singura tinta este sa se multiplice, inconstiente ca se indreapta catre autodistrugere prin distrugerea organismului din care lac parte.
Exista economisti atat de atasati de notiunea de crestere incat nu pot renunta nicicand la acest cuvant, motiv pentru care folosesc expresia „crestere negativa” atunci cand se refera la o perioada de criza.
Multi oameni isi consuma o mare parte din Viata intr-o preocupare obsesiva fata de lucruri. De aceea este inmultirea obiectelor una dintre tarele timpurilor noastre. Atunci cand nu mai simti Viata careia ii apartii, e foarte probabil ca vei incerca sa-ti umpli Viata cu lucruri.
Va sugerez, ca practica spirituala, sa investigati prin intermediul observarii de Sine relatia pe care o aveti cu lumea lucrurilor si, in particular, cu lucrurile pe care le desemnati prin atributul „meu/mea”. Trebuie sa fiti vigilenti si onesti pentru a afla, de exemplu, daca sentimentul valorii proprii este legat de lucrurile pe care Ie posedati.
Va induc anumite lucruri un sentiment subtil de importanta sau de superioritate?
Va face lipsa lor sa va simtiti inferiori celor care au mai mult decat voi?
Aduceti uneori in discutie lucrurile pe care le detineti sau le etalati pentru a va spori sentimentul valorii in ochii altcuiva si, implicit, in propriii vostri ochi?
Simtiti iritare sau furie si o diminuare a sentimentului de Sine atunci cand altcineva are mai mult decat voi sau atunci cand pierdeti un lucru pe care il pretuiti?
Inelul pierdutPe vremea cand aveam intalniri cu diversi Oameni in calitate de consilier si invatator Spiritual, vizitam de doua ori pe saptamana o femeie care se lupta cu cancerul. Era o profesoara de patruzeci si ceva de ani careia doctorii nu-i dadusera mai mult de cateva luni de trait. Uneori schimbam cateva cuvinte in timpul acelor vizite, dar in cea mai mare parte a timpului stateam in liniste, prilej cu care ea a avut primele strafulgerari ale pacii interioare despre care nu stiuse niciodata ca exista de-a lungul vietii ei ocupate, de profesoara.
Intr-una din zile insa am gasit-o intr-o stare de mare suferinta si suparare.
„Ce s-a intamplat?”, am intrebat-o.
Inelul ei cu diamant, de mare valoare atat din punct de vedere financiar, cat si sentimental, disparuse, iar ea spunea ca era sigura ca-i fusese furat de femeia care venea sa aiba grija de ea cateva ore pe zi. Spunea ca nu intelegea cum ar putea cineva sa fie atat de crud si de lipsit de inima incat sa-i faca asa ceva. M-a intrebat daca era cazul sa ii vorbeasca deschis femeii sau daca era mai bine sa cheme imediat politia. I-am raspuns ca n-as putea sa-i spun ce sa faca, dar i-am cerut sa se intrebe cat de important era in acest punct din viata ei un inel sau orice altceva. „Nu intelegeti”, mi-a raspuns. „Acesta a fost inelul bunicii mele. Obisnuiam sa-l port in fiecare zi pana cand m-am imbolnavit si mainile mi s-au umflat prea tare. Pentru mine e mai mult decat un simplu inel. Cum as putea sa nu fiu suparata?”
Promptitudinea raspunsului ei, supararea si nuanta defensiva din vocea ei indicau faptul ca nu devenise inca suficient de prezenta pentru a privi in Interiorul ei si pentru a Separa reactia de intamplarea care o declansase, ca sa le observe pe fiecare in parte.
Supararea si atitudinea defensiva erau indicii ca Egoul vorbea inca prin intermediul ei. I-am spus atunci: „Am sa va pun cateva intrebari, dar in loc sa-mi raspundeti la ele pe loc, incercati sa gasiti raspunsurile in dumneavoastra. Am sa fac o mica pauza dupa fiecare intrebare. Daca apare raspunsul, nu e neaparat necesar ca el sa apara sub Forma unor Cuvinte.” Mi-a raspuns ca e pregatita sa asculte. Am intrebat-o: „Sunteti Constienta de faptul ca va trebui sa renuntati complet la acel inel la un moment dat, si poate destul de curand? De cat timp mai aveti nevoie ca sa fiti pregatita sa renuntati la el? Veti fi diminuata atunci cand veti renunta la el? Ceea ce sunteti va fi diminuat de aceasta pierdere?”
Dupa ultima intrebare s-a lasat tacerea timp de cateva minute. Cand a reinceput sa vorbeasca, pe fata ii aparuse un zambet si parea impacata. „Ultima intrebare m-a facut sa realizez ceva foarte important. La inceput am cautat raspunsul in Mintea mea, iar Mintea mi-a spus: «Da, sigur ca ai fost diminuata». Apoi mi-am pus din nou intrebarea: «A fost diminuat ceea ce sunt Eu?». De aceasta data am incercat mai degraba sa simt raspunsul decat sa-l gandesc. Si deodata am simtit faptul ca Eu Sunt. Niciodata inainte nu mai simtisem astfel. Daca pot simti atat de intens ca Eu Sunt, inseamna ca ceea ce sunt nu a fost deloc diminuat. Si acum simt acest lucru, simt o pace, dar una foarte vie.”„Aceasta este bucuria Fiintarii”, i-am raspuns.
Fiinta trebuie simtita, un poate fi Gandita.
Egoul nu stie nimic despre ea, deoarece el este constituit din Ganduri. Inelul se afla in Mintea dumneavoastra sub forma unui Gand pe care l-ati luat drept sentimentul de Eu Sunt. Ati crezut ca Eu Sunt are legatura, macar partial, cu inelul. Indiferent ce cauta Egoul sau de ce se ataseaza el, acestea reprezinta substitute pentru Fiintarea pe care nu poate s-o simta. Puteti pretui lucrurile, puteti tine la ele, dar daca va atasati de ele trebuie sa stiti ca e vorba despre Ego. Si in Realitate nu sunteti niciodata atasata de un lucru, ci de un Gand care contine pronumele «eu», «mine», «al meu/a mea». Ori de cate ori acceptati complet o pierdere veti trece dincolo de Ego si atunci isi face aparitia ceea ce sunteti, acel Eu Sunt care reprezinta Constiinta insasi.
A continuat: „Acum inteleg ceva ce a spus Isus si care pana acum nu prea avea sens pentru mine: "Daca cineva iti ia camasa, da-i si haina."
„Intr-adevar”, i-am raspuns. „Nu inseamna ca nu trebuie sa-ti incui niciodata usa, ci doar ca uneori a renunta la lucruri reprezinta un act ce denota o putere mult mai mare decat atitudinea defensiva sau agatarea de ele.”
In ultimele saptamani de viata, pe masura ce trupul ii devenea tot mai slabit, ea devenea din ce in ce mai radioasa, ca si cum ar fi fost strabatuta de o Lumina. Si-a dat multe din lucrurile pe care le avea, unele dintre ele chiar femeii despre care credea ca ii furase inelul, iar cu fiecare lucru pe care il dadea, bucuria i se adancea. Cand m-a sunat mama ei ca sa ma anunte ca plecase din aceasta lume, mi-a mentionat faptul ca dupa moartea ei ii gasisera inelul in dulapiorul cu medicamente din baie. I-l adusese inapoi femeia aceea sau fusese acolo in tot acel timp? Nimeni nu va sti vreodata. Un singur lucru putem sti: Viata va va da acea experienta care va fi de mare ajutor pentru Evolutia Constiintei voastre. De unde stiti ca aceasta este experienta de care aveti nevoie? Pentru ca aceasta este experienta cu care va confruntati in acest moment.
Inseamna atunci ca este gresit sa fii mandru de ceea ce ai sau sa ai resentimente fata de cei care au mai mult decat tine? Nicidecum. Acest sentiment de mandrie, aceasta nevoie de a iesi in evidenta, aparenta amplificare a Sinelui propriu prin intermediul lui „mai mult decat” si diminuare prin „mai putin decat” nu sunt nici rele, nici bune — ci doar reprezinta manifestari ale Egoului. Egoul nu este rau, ci doar inconstient. Cand iti observi Egoul, incepi sa treci dincolo de el. Nu il luati prea in serios, atunci cand detectati la voi insiva un comportament generat de Ego, zambiti...Uneori puteti chiar rade.
Cum a putut Umanitatea sa fie pacalita de el atat de mult timp?
Mai presus de orice, tineti cont de faptul ca Egoul nu este personal.
El nu reprezinta ceea ce sunteti voi. Daca veti considera Egoul ca fiind problema voastra personala, atunci nu este vorba aici decat de si mai mult Ego.
Iluzia posesiei
A „poseda” ceva — ce inseamna asta cu adevarat?
Ce inseamna sa fac ca ceva sa fie „al meu”?
Daca locuiesc pe o strada din New York, arat catre un imens zgarie-nori si spun: "Cladirea aceasta este a mea. Eu o detin," fie sunt foarte bogat, fie sunt un sarlatan sau un mincinos, in orice caz, in ceea ce spun, forma Gandului „Eu” si forma Gandului „cladire” se contopesc. Asa functioneaza conceptul mental de posesie. Daca toata lumea este de acord cu povestea spusa de mine, inseamna ca vor exista hartii semnate pentru a certifica acordul lor.
Sunt un om bogat. Daca nimeni nu este de acord cu povestea mea, ma vor trimite la psihiatru. Sunt un sarlatan sau un mitoman.
Este important sa recunoastem aici ca povestea si forma Gandurilor care formeaza povestea, fie ca oamenii sunt sau nu de acord cu ea, n-au absolut nimic de-a face cu ceea ce sunt Eu. Chiar daca oamenii sunt de acord, in ultima instanta este vorba despre o inchipuire. Multi oameni nu realizeaza, pana cand ajung pe patul de moarte si tot ceea ce le este exterior incepe sa se indeparteze de ei, ca nimic nu a avut vreodata de-a face cu ceea ce sunt ei cu Adevarat, in apropierea Mortii, intreg conceptul de posesie se dezvaluie ca fiind in ultima instanta lipsit de sens.
In ultimele clipe ale Vietii lor mai realizeaza si ca in Timp ce ei au cautat o Viata intreaga sa-si intregeasca sentimentul de Sine, ceea ce cautau in Realitate, Fiinta lor, fusese mereu deja acolo, dar in mare parte eclipsata de identificarea lor cu lucrurile, ceea ce in final inseamna identificarea cu Mintea lor.
„Fericiti cei saraci cu duhul”, spunea Isus, „caci a lor este Imparatia Cerurilor”...Ce inseamna „saraci cu duhul”?
Lipsiti de bagaje interioare, de identificari.
Nici cu lucruri, nici cu vreun fel de Concepte Mentale care sa contina intr-o masura oricat de mica notiunea Sinelui.
Si ce este „Imparatia Cerurilor?”
Bucuria simpla, dar profunda a Fiintarii, care ramane atunci cand renuntati la identificari si deveniti astfel „saraci cu duhul”.
De aceea a constituit renuntarea la posesiuni o practica spirituala straveche atat in Est, cat si in Vest.
Renuntarea la posesiuni insa nu va va elibera in mod automat de Ego.
Acesta va incerca sasi asigure supravietuirea gasind altceva cu care sa se identifice, de exemplu imaginea mentala a voastra ca cineva care a transcens orice interes fata de posesiunile materiale si este din acest motiv superior, este mai spiritual decat altii. Acestia sunt oamenii care au renuntat la toate posesiunile, dar au un Ego mai mare decat unii dintre multimilionari. Daca dati la o parte un gen de identificare, Egoul va gasi repede un altul, in ultima instanta, lui nu-i pasa cu ce se identifica, cata vreme are o identitate.
A fi impotriva societatii de consum sau impotriva societatii private poate reprezenta o alta Forma de Gandire, o alta atitudine mentala care inlocuieste vechea identificare cu posesiunile. Prin intermediul ei ati putea simti ca aveti dreptate, in timp ce altii gresesc. Dupa cum vom vedea mai tarziu, credinta ca voi aveti dreptate si ceilalti gresesc reprezinta unul dintre tiparele principale ale Mintii Egoiste, una dintre principalele Forme de inconstienta.
Cu alte cuvinte, continutul Egoului se poate schimba, insa structura Mintii care il tine in Viata nu se schimba.
Una dintre presupunerile pe care le faceti in mod inconstient este aceea ca, identificandu-va cu un obiect prin Ideea fictiva de posesie, aparenta soliditate si permanenta a obiectului material va va inzestra sentimentul Sinelui cu o mai mare soliditate si permanenta. Aceasta se aplica in special in cazul cladirilor si chiar mai mult in cazul pamantului, din moment ce acesta este singurul dintre lucrurile pe care credeti ca le detineti care nu poate fi distrus. Absurditatea posedarii unui lucru devine chiar mai evidenta in cazul pamantului.
In vremurile stapanirii albilor in America de Nord, bastinasilor le era de neinteles conceptul de proprietate a pamantului. Din acest motiv l-au pierdut atunci cand europenii i-au determinat sa semneze hartii care pentru ei erau la fel de incomprehensibile. Ei simteau ca apartineau pamantului, nicidecum ca pamantul le apartinea lor. Egoul tinde sa echivaleze predicatul „a avea” cu Fiintarea: am, deci sunt. Si cu cat am mai mult, cu atat sunt mai mult.
Egoul traieste prin comparatie.
Modul in care sunteti vazuti de ceilalti devine modul in care va vedeti voi insiva, Daca toata lumea ar trai in case impozante sau daca toata lumea ar fi bogata, casele voastre sau bogatiile voastre n-ar mai servi la potentarea sentimentului de Sine. Atunci v-ati putea muta intr-o simpla coliba, ati putea renunta la bogatii si v-ati recastiga o identitate creandu-va in propriii vostri ochi si in ochii altora o imagine de indivizi mai spirituali decat ceilalti.
Modul in care va vad ceilalti devine oglinda care va spune cum sunteti si cine sunteti. Sentimentul propriei valori pe care il are Egoul este in majoritatea cazurilor legat de valoarea pe care o aveti in ochii celorlalti. Aveti nevoie ca ceilalti sa va dea un sentiment de Sine, iar daca traiti in cadrul unei culturi in care valoarea personala este in foarte mare masura echivalenta cu ceea ce detineti si cu cat de mult detineti, veti fi condamnati, in cazul in care nu puteti vedea dincolo de aceasta amagire colectiva, sa vanati lucruri tot restul Vietii voastre, cu speranta zadarnica de a gasi valoarea si desavarsirea sentimentului de Sine prin intermediul lor.
Cum puteti sa renuntati la atasamentul vostru fata de lucruri?
Nici macar sa nu incercati...Este imposibil. Atasamentul fata de lucruri cade de la sine atunci cand nu mai cautati sa va regasiti in ele. Intre timp, fiti doar Constienti de acest atasament. Se poate ca in anumite cazuri sa nu fiti Constienti ca sunteti atasati — adica identificati — cu ceva, pana cand pierdeti lucrul respectiv sau pana cand apare riscul pierderii sale.
Daca in aceasta situatie va suparati, va panicati si asa mai departe, inseamna ca sunteti atasati, in momentul in care deveniti constienti de faptul ca va identificati cu un lucru, identificarea respectiva nu mai este totala. „Eu sunt Constiinta care Constientizeaza acest Atasament.” Acesta este inceputul Transformarii Constiintei.
Dorinta, nevoia de mai multEgoul se identifica cu a avea, dar satisfactia pe care i-o procura ceea ce are este relativ superficiala si de scurta durata. Adanc in el ramane ascuns un sentiment de nemultumire, de incomplet, de „insuficient”, „inca nu am suficient”, prin care Egoul vrea sa spuna: „inca nu sunt suficient”.Dupa cum am vazut, a avea — conceptul de posesie — este o fictiune creata de Ego pentru a-si conferi soliditate si permanenta si pentru a se simti distinct, special, insa deoarece nu va puteti regasi prin posesiuni, dintr-un strat mai profund apare un alt resort ce tine de structura Egoului, unul mai puternic: nevoia de mai mult, pe care am putea-o denumi si „Dorinta”.
Nici un Ego n-ar avea Viata lunga in lipsa dorintei de mai mult. De aceea, dorinta de mai mult este cea care il mentine in Viata, intr-o mult mai mare masura decat il tine ceea ce are. Mai mult decat vrea sa aiba, Egoul vrea sa isi doreasca. Si astfel, satisfactia de suprafata oferita de posesiuni este intotdeauna inlocuita cu Dorinta de mai mult. Aceasta este nevoia psihologica de mai mult, ceea ce inseamna nevoia de mai multe lucruri cu care sa va identificati.
Este o nevoie asemanatoare unui viciu, nu una autentica.
In unele cazuri, nevoia psihologica de mai mult sau sentimentul de insatietate care ii este atat de caracteristic Egoului este transferata la nivel fizic, devenind astfel o foame insatiabila. Cei care sufera de bulimie isi provoaca adesea voma pentru a putea sa manance in continuare. Mintea lor este cea infometata, nu Corpul. Aceasta dereglare a modului de alimentatie s-ar remedia daca cei suferinzi s-ar putea conecta la Corpul lor, in loc sa se identifice cu Mintea, simtind astfel adevaratele nevoi ale Corpului si nu pseudonevoile Mintii Egoiste.
Uneori Egoul stie ce vrea si-si urmareste Scopul cu indarjire si fara mila — Ginghis Han, Stalin, Hitler, ca sa exemplificam cu doar cateva nume sonore, insa Energia din spatele Dorintei lor da nastere unei energii opozante de aceeasi intensitate, ceea ce conduce la prabusirea lor. Intre timp reusesc sa aduca nefericire lor insisi si multor altora, iar cei care se regasesc intre exemplele sonore reusesc sa creeze iadul pe pamant.
Majoritatea Egourilor au dorinte contradictorii. La rastimpuri se razgandesc in privinta lucrurilor pe care le vor sau se poate sa nu stie nici macar ce vor, in afara faptului ca vor ceea ce este: momentul Prezent. Disconfort, neastampar, plictiseala, neliniste, insatisfactie, toate acestea sunt rezultatul dorintei neimplinite. Dorinta este structurala, de aceea continutul nu poate oferi implinire pe termen lung, indiferent in ce cantitate ar fi el detinut, atata vreme cat respectiva structura Mentala ramane neschimbata. Dorinta intensa lipsita de obiect apare adesea in cazul Egourilor inca in formare ale adolescentilor, unii dintre acestia aflandu-se in permanenta stare de negativitate si insatisfactie.
Nevoia fizica de hrana, apa, adapost, haine si bunuri elementare ar putea fi implinita cu usurinta in cazul tuturor oamenilor de pe planeta, daca n-ar exista dezechilibrul resurselor creat de nevoia nesabuita si rapace de mai mult, lacomia Egoului. Aceasta isi gaseste expresia colectiva in structurile economice ale acestei lumi, ca de pilda uriasele corporatii, entitati egocentrice aflate in competitie pentru a avea mai mult. Telul lor unic si orb este Profitul, pe care-l urmaresc absolut fara mila. Natura, animalele, oamenii, nici chiar propriii lor angajati nu mai sunt altceva decat cifre in cadrul bilantului, obiecte fara Viata destinate a fi utilizate, apoi aruncate.
Formele mentale ale cuvintelor „mie”, „mine”, „mai mult decat”, „vreau”, „am nevoie”, „trebuie sa am” si „nu indeajuns” tin nu de continut, ci de structura Egoului. Continutul este intersanjabil. Cata vreme nu veti recunoaste acele Forme Mentale in interiorul vostru, cata vreme ele raman la nivel inconstient, veti continua sa credeti in ceea ce va spun ele, veti fi condamnati sa actionati pornind de la acele Ganduri Inconstiente, condamnati sa cautati si sa nu gasiti — deoarece atunci cand opereaza respectivele forme mentale nu veti putea fi satisfacuti de nicio posesiune, de nici un loc, de nicio persoana sau imprejurare. Nici un continut nu va va satisface, atata vreme cat structura Egoista ramane neschimbata. Nu veti fi fericiti indiferent ce aveti sau obtineti. Veti fi mereu in cautare de altceva ce promite o mai mare satisfactie, promite sa desavarseasca sentimentul incomplet de sine si sa umple acel gol pe care-l simtiti in interior.
Identificarea cu CorpulIn afara de obiecte, o alta forma elementara de identificare este cea cu Corpul „meu”, in primul rand, Corpul este de barbat sau de femeie, astfel ca sentimentul de a fi barbat sau femeie preia o parte semnificativa a sentimentului de Sine in cazul majoritatii oamenilor. Apartenenta la o anumita categorie sexuala devine identitate. Identificarea aceasta este incurajata de la o varsta timpurie si impune respectarea unui rol, a unor tipare de comportament conditionate care va afecteaza toate aspectele vietii, nu doar sexualitatea.
Este un rol caruia multi oameni ii cad prada complet, in unele dintre societatile traditionale mai mult decat in cadrul culturii occidentale, unde identificarea cu o anumita categorie sexuala incepe sa se diminueze intr-o oarecare masura, in unele dintre culturile traditionale, cea mai rea soarta a unei femei este de a ramane nemaritata sau de a nu putea avea copii, iar a unui barbat de a fi lipsit de potenta sexuala si a nu putea avea urmasi, implinirea in viata este perceputa ca fiind respectarea valorilor asociate categoriei sexuale cu care se identifica individul.
In Vest, infatisarea fizica este cea care are un rol foarte mare in privinta modului in care se percepe fiecare pe sine: robustetea sau aspectul filiform, frumusetea sau uratenia, toate percepute prin raportare la ceilalti, in cazul multor oameni, sentimentul propriei valori este legat in mod intim de forta lor fizica, de modul placut in care arata, de Forma Fizica si de Aspectul Exterior. Nu putini sunt cei care isi simt diminuata valoarea personala din cauza ca-si percep trupul ca fiind urat sau cu imperfectiuni.
In unele cazuri, imaginea Mentala sau conceptul de „Corpul meu” reprezinta o distorsionare completa a Realitatii. O tanara poate Gandi despre ea ca este supradimensionata si prin urmare se va infometa, cand in Realitate este chiar slaba. Ea nu-si mai poate vedea Corpul ci tot ce „Vede” este Conceptul Mental referitor la Corpul ei, iar acesta ii spune: „sunt grasa” sau „am sa ma ingras”. La baza acestei situatii se afla identificarea cu Mintea.
Pe masura ce oamenii au devenit tot mai identificati cu Mintea, ceea e reprezinta o intensificare a disfunctiei egotice, s-a inregistrat si o crestere dramatica a cazurilor de anorexie in deceniile din urma. Daca cele care sufera de aceasta boala ar putea sa-si priveasca Trupul fara sa permita Mintii interferenta prin intermediul judecatilor ei sau daca ar putea chiar sa Constientizeze acele judecati ca fiind ceea ce sunt, fara sa mai creada in ele — sau, chiar mai bine, daca si-ar putea simti Corpul din interior — acesta ar fi inceputul vindecarii lor.
Cei identificati cu aspectul lor frumos, cu forta fizica sau cu abilitatile fizice resimt suferinta atunci cand aceste insusiri incep sa se estompeze si sa dispara, asa cum negresit se intampla in ultima instanta. Identitatea care fusese construita pe baza lor este astfel amenintata cu prabusirea. Frumosi sau urati, oamenii isi construiesc intr-o masura semnificativa identitatea — pozitiva sau negativa — pornind de la Corpul lor. Mai exact, identitatea lor este derivata din Gandul corespunzator lui „Eu”, Gand pe care-l ataseaza in mod eronat imaginii Mentale sau conceptului despre Corpul lor care, la urma urmei, nu este altceva decat o Forma Fizica ce se supune destinului tuturor formelor — efemeritatea si, in fine, degradarea.
Echivalarea Corpului fizic perceput prin simturi, menit sa imbatraneasca, sa se usuce si sa moara, cu „Eul”, conduce inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, la suferinta. Abtinerea de la identificarea cu Corpul nu inseamna neglijarea, dispretuirea sau neingrijirea Corpului. Daca este robust sau frumos, va puteti bucura de aceste insusiri si le puteti aprecia —atata vreme cat vor dura. Puteti, de asemenea, sa va imbunatatiti conditia fizica printr-o alimentatie adecvata si prin exercitii. Daca nu echivalati Corpul cu ceea ce sunteti, sentimentul valorii sau identitatea nu va vor fi afectate in niciun fel atunci cand frumusetea se va estompa, puterea va scadea sau Corpul va pierde din capacitati.
De fapt, pe masura ce Corpul incepe sa slabeasca, dimensiunea fara de forma, lumina Constiintei poate straluci mai usor prin forma ce incepe sa se estompeze. Nu doar cei cu corpuri placute sau aproape perfecte au tendinta de a crea sinonimie intre Corp si ceea ce sunt ei. Va puteti la fel de usor identifica cu un Corp „problematic” si ingloba imperfectiunea, boala sau dizabilitatea corpului in identitatea voastra. Dupa care puteti Gandi si vorbi despre voi ca fiind „suferinzi” de cutare sau cutare boala cronica sau de cutare dizabilitate. Primiti multa atentie din partea doctorilor si a celorlalti care va confirma constant identitatea conceptuala de suferind sau pacient.
Atunci va agatati in mod inconstient de boala, deoarece a devenit cea mai importanta parte din ceea ce percepeti a fi voi insiva.
A devenit o alta Forma Mentala cu care Egoul se poate identifica. Odata ce si-a gasit o identitate, Egoul nu mai vrea sa renunte la ea. In mod uimitor, nu rareori Egoul aflat in cautarea unei identitati mai solide isi poate crea boli — si chiar o face — cu scopul de a se consolida prin intermediul lor.
Perceptia Corpului interior
Desi identificarea cu Corpul reprezinta una dintre cele mai elementare Forme de Ego, vestea buna este ca tot ea este si cea de care se poate trece cel mai usor.
Acest lucru se realizeaza nu incercand sa va convingeti ca nu sunteti Corpul, ci deturnandu-va atentia de la Forma exterioara a Corpului si de la Gandurile despre el — frumos, urat, puternic, slab, prea gras, prea slab — catre sentimentul de insufletire din Interiorul lui. Indiferent care este aspectul sau exterior, dincolo de Forma Exterioara el este un camp Energetic foarte viu.
Daca n-aveti obisnuinta Constientizarii „Corpului Interior”, inchideti ochii o clipa si cautati sa aflati daca exista Viata in mainile voastre. Nu intrebati Mintea...Ea va va raspunde: „Nu simt nimic.” Probabil va mai adauga: „Da-mi ceva mai interesant la care sa ma gandesc.” Asadar in loc sa intrebati Mintea, indreptati-va atentia direct catre maini. Ceea ce vreau sa spun este sa deveniti Constienti de sentimentul subtil de insufletire din ele...
El exista...Trebuie doar sa deveniti atenti pentru a-l percepe. La inceput e posibil sa aveti o usoara senzatie de furnicaturi, apoi un sentiment de energie si insufletire. Daca ramaneti un timp cu atentia focalizata pe maini, sentimentul de insufletire se va accentua. Sunt oameni care nici macar nu au nevoie sa inchida ochii. Ei pot simti „mainile interioare” chiar in timp ce citesc aceste randuri. Apoi coborati catre labele picioarelor, pastrati atentia asupra lor timp de aproximativ un minut, dupa care incepeti sa simtiti concomitent mainile si picioarele. Apoi incorporati si alte parti ale trupului — picioarele pana sus, bratele, pieptul si asa mai departe — in sentimentul respectiv, pana cand perceptia Corpului Interior devine un sentiment de insufletire globala.
Ceea ce numesc „Corpul Interior” nu mai este chiar Corp, ci Energie Vitala, puntea dintre Forma si ceea ce este fara de forma. Creati-va un obicei din a simti Corpul Interior cat de des puteti. Dupa un timp nu va mai fi nevoie sa inchideti ochii ca sa-l simtiti. De exemplu, vedeti daca puteti simti Corpul Interior ori de cate ori ascultati pe cineva vorbind. Pare aproape un paradox, cand sunteti in legatura cu Corpul Interior nu va mai identificati cu Trupul, si nici cu Mintea. Aceasta inseamna ca nu va mai identificati cu Forma, ci va indepartati de identificarea cu Forma catre ceea ce este lipsit de forma si careia ii mai putem spune si Fiintare. Este identitatea voastra Esentiala. Perceperea Corpului nu doar va ancoreaza in Momentul Prezent, ci reprezinta usa pentru a iesi din inchistarea pe care o reprezinta Egoul. De asemenea, ea intareste sistemul imunitar si abilitatea Corpului de a se autovindeca.
Uitarea FiintariiEgoul inseamna intotdeauna identificarea cu Forma, cautarea de Sine si, in consecinta, pierderea Sinelui intr-o forma sau alta. Formele nu sunt doar obiecte materiale si copuri fizice. Mai fundamentale decat formele exterioare — lucrurile si corpurile — sunt Formele Mentale care apar constat in Campul Constiintei. Ele reprezinta Forme Energetice, mai fine si mai putin dense decat materia fizica, dar totusi ferme. Ceea ce Constientizati sub forma unei Voci in Mintea voastra care nu se opreste niciodata din vorbit este un flux de Gandire neincetata si compulsiva.
Cand fiecare Gand va absoarbe complet atentia, cand sunteti atat de identificati cu Vocea din Mintea voastra si cu emotiile care o insotesc incat va pierdeti pe voi insiva in fiecare Gand si in fiecare emotie, atunci inseamna ca sunteti in totalitate identificati cu Forma si prin urmare sunteti in puterea Egoului. Egoul este un conglomerat de Forme Mentale si tipare mental-emotionale conditionate, care reapar si in care ati investit sentimentul de „Eu”, sentimentul de sine. Egoul apare atunci cand sentimentul Fiintarii, al lui „Eu Sunt”, care este Constiinta fara de Forma, se intrepatrunde cu Forma. Acesta este intelesul identificarii. Aceasta este uitarea Fiintarii, eroare primordiala, iluzia separarii absolute care transforma Realitatea intr-un cosmar.
De la eroarea lui Descartes la revelatia lui Sartre
Descartes, filozoful din secolul al saptesprezecelea considerat fondatorul filozofiei moderne a exprimat aceasta eroare primordiala sub Forma maximei sale celebre (pe care el a vazut-o ca fiind expresia Adevarului Primordial): „Gandesc, deci Exist.” Acesta era raspunsul pe care il gasise el la intrebarea „Pot cunoaste Ceva cu certitudine Absoluta?”
A realizat ca dincolo de orice dubiu era faptul ca procesul de Gandire nu se oprea niciodata, de aceea a echivalat Gandirea cu Fiintarea, altfel spus identitatea — eu sunt — cu Gandirea, in loc de Adevarul ultim, el a gasit radacina Egoului, dar nu stia acest lucru.
Au trecut aproape trei sute de ani pana ce un alt filozof celebru a vazut in respectiva afirmatie ceva ce Descartes, ca si toti ceilalti, trecuse cu vederea. Numele sau era Jean-Paul Sartre.
Privind in profunzime afirmatia „Gandesc, deci Exist” a lui Descartes a avut o revelatie pe care a formulat-o astfel: „Constiinta care spune «Eu sunt» nu este Constiinta care Gandeste”.
Ce voia sa spuna?
Atunci cand esti Constient ca Gandesti, Constiinta respectiva nu face parte din Gandire. Este o Dimensiune diferita a Constiintei. Si aceasta este Constiinta care spune „Eu sunt”. Daca in voi n-ar exista nimic altceva decat sirul Gandurilor, n-ati mai fi Constienti ca Ganditi. Ati fi asemenea unui om care viseaza si nu stie ca viseaza. Ati fi atat de identificati cu fiecare Gand pe cat este visatorul cu fiecare imagine din visul sau. Multi oameni traiesc intocmai asa, ca niste somnambuli, victime ale unor Mentalitati disfunctionale vechi care recreeaza continuu aceeasi Realitate de cosmar. Atunci cand stii ca visezi inseamna ca esti Treaz in timpul visului. O alta Dimensiune de Constiinta si-a facut aparitia. Implicatia revelatiei lui Sartre este profunda, dar chiar si el era inca prea identificat cu Gandirea ca sa realizeze intreaga semnificatie a descoperirii sale: aparitia unei noi Dimensiuni a Constiintei.
Pacea care covarseste orice MinteExista multe cazuri de indivizi care au experimentat ivirea acelei noi Dimensiuni a Constiintei ca rezultat al unei pierderi tragice intr-un moment din Viata lor. Unii au pierdut tot ce detineau, altii si-au pierdut copiii sau sotia, pozitia sociala, reputatia sau capacitati fizice. Au existat cazuri in care, din cauza unui dezastru sau a razboiului, unii oameni au pierdut toate acestea in acelasi timp si s-au trezit fara „nimic”. Putem numi aceasta o situatie-limita. Ceea ce daduse sens Vietii lor, cele cu care se identificasera ani de-a randul le fusesera luate. Apoi, dintr-odata si in mod inexplicabil, suferinta sau teama mare care pusesera initial stapanire pe ei au disparut, lasand loc unui sentiment sacru de Prezenta, unei paci adanci, unei seninatati si unei eliberari complete de Frica. Acest fenomen trebuie sa-i fi fost familiar Sfantului Pavel, care a folosit expresia „pacea lui Dumnezeu care covarseste orice Minte”. Este intr-adevar o pace care nu pare sa aiba vreun sens, iar cei care au experimentat-o s-au intrebat: in situatia aceasta, cum de pot sa simt o astfel de pace ?
Raspunsul este simplu, odata ce ai realizat ce este Egoul si cum functioneaza el. Cand Formele cu care te-ai identificat, care ti-au dat sentimentul de Sine se naruie sau iti sunt luate, rezultatul poate fi o prabusire a Egoului, din moment ce Egoul este identificarea cu Forma. Cand nu mai ramane nimic cu care sa te identifici, cine esti? Cand Formele din jurul tau mor sau cand Moartea se apropie, sentimentul Fiintarii, acela de Eu Sunt este eliberat din intrepatrunderea cu Forma, Spiritul ce fusese inchis in Materie este eliberat. Realizezi ca identitatea ta esentiala este fara de Forma, o Prezenta atotpatrunzatoare, Fiintare de dinainte de orice Forma, de orice identificare. Realizezi adevarata ta Identitate ca fiind Constiinta insasi, si nu ca fiind acele lucruri cu care se identificase Constiinta.
Aceasta este pacea lui Dumnezeu.
Adevarul ultim privitor la ceea ce esti nu este "Sunt aceasta” sau „Sunt cealalta”, ci „Sunt”.
Nu toti cei care se confrunta cu o mare pierdere experimenteaza si Trezirea, aceasta incetare a Identificarii cu Forma. Exista oameni care creeaza imediat o imagine Mentala puternica sau o Forma a Gandirii in care se vad victime, fie ale circumstantelor, ale altor oameni, ale soartei nedrepte sau ale lui Dumnezeu.
Se identifica puternic cu aceasta Forma mentala si cu emotiile carora le da ea nastere — de exemplu furie, resentimente, autocompatimire si asa mai departe — iar ea ia imediat locul tuturor celorlalte identificari care s-au prabusit din caua pierderii suferite.
Cu alte cuvinte, Egoul gaseste repede o Forma Noua.
Faptul ca aceasta noua Forma este una profund nefericita nu-l intereseaza prea mult, important pentru el este sa aiba o identitate, fie ea buna sau rea.
De fapt, acest nou Ego va fi mai contractat, mai rigid si impenetrabil decat ce vechi.Atunci cand survine o pierdere grea, fie opuneti rezistenta, fie cedati. Unii oameni nutresc amaraciune sau resentimente profunde, altii devin plini de compasiune, intelepti si iubitori. Cedarea inseamna acceptarea in Interior a Ceea Ce Este.
Esti deschis fata de Viata.
Opunerea de rezistenta este o contractare interioara, o intarire a cochiliei Egoului. Sunteti inchisi. Orice veti intreprinde intr-o stare de rezistenta interioara (pe care am putea-o numi si negativitate) va crea o rezistenta exterioara si mai mare, iar Universul nu va fi de partea voastra, Viata nu va va veni in ajutor. Daca obloanele sunt inchise, Lumina Soarelui nu poate intra. Cand cedati launtric, cand capitulati, realizati inceputul unei noi Dimensiuni de Constiinta. Daca actiunea este posibila sau necesara, aceasta va fi in concordanta cu intregul si va beneficia de sprijinul inteligentei creative, a Constiintei neconditionate cu care va contopiti atunci cand va aflati intr-o stare de deschidere interioara. Si-atunci, imprejurarile si oamenii isi aduc contributia si coopereaza. Apar tot felul de coincidente. Daca actiunea nu este posibila, ramaneti in pacea si linistea interioara care vin odata cu abandonul.
Nucleul Egoului
Majoritatea oamenilor sunt atat de complet identificati cu Vocea din Mintea lor — curentul neintrerupt de Ganduri involuntare si compulsive si emotiile care le insotesc — incat am putea spune despre ei ca sunt posedati de Minte. Cata vreme sunteti complet inconstienti, luati ganditorul drept ceea ce sunteti voi cu adevarat. Aceasta este Mintea Egocentrica. O numim egocentrica deoarece fiecare Gand — fiecare amintire, interpretare, parere, punct de vedere, reactie, emotie contin un sentiment de Sine, de Eu (Ego). Aceasta este Inconstienta, din punct de vedere Spiritual vorbind.
Gandirea voastra, continutul Mintii voastre este desigur conditionat de Trecut, educatia pe care ati primit-o, mediul familial si cultural si asa mai departe. Nucleul central al intregii voastre activitati Mentale consta in anumite Ganduri, Emotii si moduri de Reactie, repetitive si persistente si cu care va identificati cel mai mult. Aceasta entitate este insusi Egoul. Dupa cum am vazut, atunci cand spuneti „Eu”, cel care vorbeste in majoritatea cazurilor este Egoul, nu voi. El este plamadit din Gand si Emotie, dintr-un manunchi de amintiri cu care va identificati in termeni de „Eu si povestea mea”, din roluri pe care le-ati deprins si le jucati fara s-o stiti, din identificare la nivel de colectivitate, si aici ma refer la nationalitate, religie, rasa, clasa sociala sau crez politic. Egoul implica de asemenea identificari personale, nu doar cu posesiuni, ci si cu opinii, aspect exterior, resentimente pe termen lung sau conceptia despre Sine insusi ca fiind mai bun sau nu la fel de bun ca altii, ca fiind un om de succes sau un ratat.
Continutul Egoului variaza de la o persoana la alta, dar in fiecare Ego se regaseste aceeasi structura.
Cu alte cuvinte, Egourile difera doar la suprafata, in Profunzime sunt identice, in ce fel sunt ele identice?
Ele se hranesc cu Identificarea si Separarea.
Cand traiti prin intermediul Sinelui fabricat de Minte, constand din Gandire si Emotii — adica prin Ego — fundamentul identitatii voastre este unul precar, deoarece Gandul si Emotia sunt prin natura lor efemere, trecatoare. De aceea orice Ego se lupta continuu sa supravietuiasca, incercand sa se protejeze si sa se extinda. Pentru a sustine Gandul corespunzator lui Eu, el are nevoie de Gandul opus corespunzator lui „Celalalt”. Conceptul de „Eu” nu poate supravietui fara conceptul de „Altul”. Ceilalti reprezinta in cel mai inalt grad ideea de Altcineva, atunci cand ii percep drept dusmani ai mei. Pe scara acestui sablon egoist inconstient, la unul din capete se afla deprinderea imperativa de a critica si de a va plange de ceilalti.
Isus a facut referire la aceasta atunci cand a spus: „De ce vedeti aschia din ochiul fratelui vostru, dar nu vedeti barna din ochiul vostru?”
La celalalt capat, se afla violenta fizica dintre indivizi si razboaiele dintre natiuni, in Biblie, intrebarea lui Isus ramane fara raspuns, dar raspunsul este, desigur, urmatorul: deoarece atunci cand critic sau condamn pe altcineva ma simt Superior.
Lamentatie si resentiment
Una dintre strategiile favorite ale Egoului pentru a se consolida este aceea de a se lamenta. Fiecare lamentatie reprezinta o mica istorioara pe care Mintea o ticluieste si in care voi credeti fara rezerve. Ca va plangeti cu voce tare sau doar in Gand nu are nici o importanta. Unele Egouri care nu au prea multe lucruri cu care sa se identifice supravietuiesc fara probleme doar prin a se lamenta.
Atunci cand sunteti in stapanirea unui astfel de Ego, a va lamenta devine un obicei, va plangeti in special de ceilalti oameni si, desigur, obiceiul este inconstient, ceea ce inseamna ca nu stiti ce faceti. Aplicarea de etichete mentale negative Oamenilor, fie deschis, fie, cel mai adesea, atunci cand le vorbiti altora despre ei sau cand doar va Ganditi la ei, este in mod frecvent o parte componenta a acestui sablon.
Insultele reprezinta Forma cea mai grosolana a acestui gen de etichetari si a nevoii pe care o manifesta Egoul de a avea dreptate si a triumfa asupra celorlalti: „ticalos, bastard, catea” — toate sentinte definitive ce nu pot fi contestate. La nivelul urmator pe scara Inconstientei gasim urletele si strigatele si, nu mult mai jos, violenta fizica.
Resentimentul este Emotia care insoteste lamentarea si etichetarea in Minte a oamenilor si care adauga chiar mai multa energie Egoului. Resentiment inseamna amaraciune, indignare, mahnire sau sentimentul de a fi fost ofensat.
Sunteti nemultumiti de lacomia celorlalti, de necinstea lor, de lipsa lor de integritate, de ceea ce fac, de ceea ce au facut in Trecut, de ceea ce au spus, de ceea ce n-au reusit sa faca, de ceea ce ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit sa faca. Egoul iubeste aceasta atitudine, in loc sa treceti cu vederea inconstienta celorlalti, voi o faceti parte integranta a identitatii lor.
Cine este cel care face acest lucru?
Inconstienta din voi, Egoul. Uneori, „vina” pe care i-o gasiti altcuiva nici macar nu exista. Este in totalitate o interpretare gresita, proiectia unei Minti conditionate sa vada inamici si sa se considere pe Sine corecta sau superioara. Alteori, e posibil ca vina sa fie reala, dar concentrandu-va asupra ei, uneori prin excluderea oricarui alt aspect, o amplificati. Si elementele fata de care luati atitudine in cazul celorlalti sunt cele pe care le consolidati astfel in voi insiva.
Lipsa de reactie fata de Egoul celorlalti reprezinta una dintre cele mai eficiente modalitati nu doar de a transcende propriul vostru Ego, ci si de a dizolva Egoul Uman Colectiv. Dar veti simti in voi aceasta lipsa de reactie doar atunci cand veti recunoaste Egoul ca fiind cauza comportamentului unei persoane, comportament ce reprezinta expresia Disfunctiei Umane Colective. Arunci cand intelegeti ca nu este ceva personal, nu va va mai aparea necesitatea de a reactiona ca si cum ar fi fost personal.
Nereactionand fata de manifestarile Egoului veti avea adesea capacitatea de a initia Echilibrul Mental in cazul celorlalti, iar acesta inseamna Constiinta neconditionata opusa celei conditionate. Este posibil ca din cand in cand sa fiti nevoiti sa luati masuri practice pentru a va proteja de persoane profund inconstiente. Puteti face lucrul acesta fara sa-i transformati in dusmani. Cea mai mare protectie o reprezinta totusi faptul de a fi Constienti. Cineva va devine dusman daca personalizati inconstienta pe care o reprezinta Egoul. Lipsa de reactie nu este semn de slabiciune, ci de Putere. Un alt termen pentru lipsa de reactie este Iertarea.
A ierta inseamna a trece cu vederea sau, mai curand, a trece peste.
Treceti peste Ego si ajungeti la sanatatea mentala existenta in fiecare Fiinta Umana ca Esenta sa.
Egoului ii place deosebit de mult sa se planga si sa nutreasca resentimente nu doar in legatura cu alti oameni, ci si in legatura cu situatiile.
Ceea ce puteti face cu o persoana, puteti face si cu o situatie, o puteti transforma intr-un inamic. De aici rezulta atitudini de genul "n-ar fi trebuit sa se intample asa ceva", "nu vreau sa ma aflu aici, nu vreau sa fiu nevoit sa fac asta, mi se face o nedreptate". Iar dusmanul cel mai mare al Egoului este, desigur, Momentul Prezent, adica Viata insasi.
Nu trebuie sa se faca o confuzie intre atitudinea unei persoane care se plange de ceva si cea a unei persoane care informeaza o alta in legatura cu o greseala sau o lipsa, astfel incat sa faca posibila remedierea. Iar a inceta sa va mai plangeti nu inseamna neaparat sa tolerati un comportament urat sau o insusire negativa. Nu este nicio urma de Ego in a spune ospatarului ca supa este rece si trebuie incalzita — daca va rezumati la fapte, care sunt intotdeauna neutre.
„Cum indraznesti sa-mi servesti supa rece ...” — aceasta inseamna ca va plangeti. Exista aici un „Mie” care adora sa se simta jignit la modul personal de supa rece si care are de Gand sa profite din plin de situatie, un „Mie” caruia ii place la nebunie sa arate ca Cineva a gresit. Aceasta exprimare a nemultumirii despre care vorbeam mai sus se afla in slujba Egoului, nu in cea a Schimbarii.
Uneori devine evident faptul ca Egoul nu doreste cu adevarat Schimbarea, ca sa se poata plange in continuare, incercati sa prindeti, adica sa sesizati Vocea din Mintea voastra in chiar momentul in care se plange de ceva si sa vedeti atunci exact ce reprezinta ea, vocea Egoului, nimic mai mult decat un sablon conditionat, un Gand. Ori de cate ori sesizati Vocea aceea veti realiza, de asemenea, ca nu sunteti Vocea, ci acela care este Constient de ea.
De fapt, sunteti Constiinta care Constientizeaza acea voce.
In fundal este Constiinta, in prim-plan este Vocea, Ganditorul, in acest mod va eliberati de Ego, de Mintea neobservata, in momentul in care Constientizati Egoul, acesta nu mai este in adevaratul sens al cuvantului Egoul, ci doar un sablon mental vechi, conditionat. Egoul implica absenta Constientizarii.
Constiinta si Egoul nu pot exista laolalta. Vechiul sablon al Mintii si deprinderea mentala mai pot supravietui si reaparea un timp deoarece beneficiaza de impulsul in spatele caruia stau mii de ani de Inconstienta Umana Colectiva, dar de fiecare data cand este recunoscut, Egoul devine tot mai slab.
Reactivitate si ranchiunaResentimentul este adesea Emotia care insoteste lamentatia, dar aceasta din urma mai poate fi insotita de o emotie mai puternica precum Furia sau alta Forma de suparare, in acest mod, lamentatia primeste o incarcatura energetica mult mai mare. Ea se transforma apoi in Reactivitate, o alta modalitate prin care Egoul se consolideaza pe Sine. Nu putini sunt aceia care asteapta mereu urmatorul lucru fata de care sa reactioneze, de care sa se simta iritati sau deranjati — si nu dureaza mult pana-l gasesc. „Este strigator la Cer”, ii auzi spunand. „Cum indraznesti...”, „Sunt profund indignat”.
Acesti oameni sunt dependenti de starea de suparare si de enervare ca de un drog. Reactionand fata de un lucru sau altul isi afirma si consolideaza sentimentul de Sine.Un resentiment pe termen lung se numeste Ranchiuna.
A purta ranchiuna inseamna a fi in permanenta „impotriva”, de aceea ranchiuna constituie o parte semnificativa a Egoului multor persoane. Ranchiunele Colective pot dainui secole la rand in cadrul unei natiuni sau al unui trib si pot alimenta un ciclu de violenta fara sfarsit. Ranchiuna este o emotie negativa puternica, legata de un eveniment care uneori a avut loc in trecutul indepartat si este pastrat viu prin intermediul Gandirii Compulsive, prin repetarea in Minte sau cu voce tare a „ceea ce mi-a facut cineva” sau „ceea ce ne-a facut cineva”. Ranchiuna va contamina si alte sectoare ale Vietii voastre.
De exemplu, in timp ce va Ganditi la obiectul ranchiunei si simtiti ranchiuna, energia sa emotionala negativa va poate deforma perceptia asupra unui eveniment din Prezent sau poate influenta modul in care vorbiti sau va comportati fata de cineva din Prezent. O singura ranchiuna de mare intensitate este suficienta pentru a contamina sfere extinse ale Vietii voastre si a va mentine in stapanirea Egoului. Este nevoie de onestitate pentru a vedea daca inca mai nutriti astfel de sentimente, daca in Viata voastra mai exista un om pe care nu l-ati iertat complet, un „dusman”. Daca raspunsul este afirmativ, deveniti Constienti de ranchiuna atat la nivelul Gandirii, cat si la nivelul Emotiei, ceea ce inseamna sa deveniti Constienti de Gandurile care o mentin in Viata si simtiti emotia cu care raspunde Corpul acestor Ganduri.
Nu incercati sa renuntati la ranchiuna, incercarea de a renunta, de a ierta nu da rezultate. Iertarea apare de la Sine atunci cand intelegeti ca ranchiuna nu are alt scop in afara de acela de a consolida un Fals sentiment de Sine, de a mentine Egoul pe pozitie, intelegerea va va elibera, invatatura lui Isus referitoare la „iertarea dusmanilor” este in esenta legata de anularea uneia dintre principalele structuri Egoiste ale Mintii Omenesti.
Trecutul nu are puterea de a va impiedica sa fiti Prezenti acum. Doar ranchiuna voastra fata de momente din trecut poate face acest lucru. Si ce este ranchiuna?
Intreg bagajul de foste Ganduri si Emotii.
Sunt corect, procedez gresitAtat plangerea, cat si atitudinea critica si reactivitatea ii intaresc Egoului sentimentul de ingradire si separare de care depinde supravietuirea sa. Dar acestea intaresc Egoul si in alt mod, dand acestuia un sentiment de superioritate pe seama caruia prospera. S-ar putea ca procesul sa nu fie evident in prima modalitate, cea prin care, plangandu-va, sa spunem, de aglomeratia din trafic, politicieni, „bogatii cei lacomi” sau „somerii lenesi”, colegi sau fosta sotie, barbati sau femei, capatati un sentiment de superioritate.
Iata cum se intampla, atunci cand va plangeti aveti, in mod implicit, dreptate, iar persoana sau situatia de care va plangeti sau impotriva careia reactionati greseste sau este gresita.
Nimic nu intareste Egoul mai mult decat sentimentul de a avea dreptate.
A avea dreptate inseamna a va identifica cu o pozitie Mentala — un punct de vedere, o opinie, o judecata, o interpretare. Pentru a avea dreptate, trebuie, desigur, ca altcineva sa se insele, de aceea Egoul adora sa prezinte greselile altora pentru ca el sa aiba dreptate. Altfel spus, simtiti nevoia sa vorbiti despre greselile celorlalti pentru a va consolida sentimentul de Sine.
Va puteti plange si puteti reactiona nu doar impotriva unei persoane, ci si a unei situatii, ideea implicita fiind intotdeauna ca „nu ar fi trebuit sa se intample asa ceva”. Nutrind convingerea ca aveti dreptate, va plasati intr-o pozitie imaginara de superioritate morala in raport cu persoana sau situatia judecata si gasita inadecvata. Dupa acest sentiment de superioritate tanjeste Egoul si prin el se amplifica.
In apararea unei iluzii
Faptele exista mai presus de orice indoiala.
Daca spuneti: „Viteza Luminii este mai mare decat cea a Sunetului” iar altcineva spune ca lucrurile stau exact pe dos, dreptatea va fi in mod evident de partea voastra, iar persoana respectiva se va insela. Simpla observare a faptului ca fulgerul precede tunetul reprezinta o confirmare. Deci nu numai ca aveti dreptate, ci si stiti ca aveti dreptate.
Este aici implicat egoul?
Posibil, dar nu in mod necesar.
Daca nu faceti decat sa afirmati ceea ce stiti ca este adevarat, Egoul nu este deloc implicat, deoarece nu exista identificare.
Identificare cu ce?
Cu Mintea si pozitia mentala, insa o astfel de identificare se poate strecura cu usurinta. Daca spuneti: „Crede-ma, stiu eu” sau „De ce nu ma crezi niciodata?”, atunci Egoul deja s-a strecurat. Se ascunde in cuvantul „ma”. O afirmatie simpla — „viteza luminii este mai mare decat cea a sunetului” —, desi adevarata, slujeste acum unei iluzii, Egoului. A fost contaminata de un Fals sentiment de „Eu”, a fost personalizata, transformata intr-o pozitie mentala. „Eu”-l se simte diminuat sau ofensat din cauza ca cineva nu crede ce am spus „Eu”.
Egoul ia totul la modul personal.
Apare emotia, atitudinea defensiva, poate chiar agresivitatea.
Adevarul este cel pe care il aparati?
Nu, Adevarul nu are in nici un caz nevoie sa fie aparat.
Lumina sau Sunetul nu sunt interesate de ceea ce credeti voi sau altcineva. Va aparati pe voi sau, mai curand, iluzia pe care o aveti despre voi insiva, substitutul fabricat de Minte. O exprimare si mai exacta ar fi aceea ca iluzia se apara pe ea insasi. Daca si taramul simplu si evident al faptelor poate fi supus deformarii si iluziei Egocentriste, cu atat mai mult se intampla aceasta cu taramul mai putin tangibil al opiniilor, punctelor de vedere si judecatilor, toate reprezentand Forme Mentale ce se pot contamina cu usurinta cu un sentiment de „Eu”. Orice Ego confunda opiniile si punctele de vedere cu faptele. Mai mult inca, nu poate face diferenta intre Eveniment si Reactia sa fata de acel eveniment. Orice Ego stapaneste arta perceptiei selective si a interpretarii distorsionate. Doar prin Constientizare — si nu prin Gandire — puteti face diferenta intre Fapt in Sine si opinie. Doar prin Constientizare aveti capacitatea de a vedea, aceea este situatia iar aceasta este furia pe care o simt eu in legatura cu ea, realizand apoi ca exista alte modalitati de abordare a situatiei, alte modalitati de a o vedea si de a-i face fata. Doar prin Constientizare puteti vedea o persoana sau o situatie in ansamblul sau, in loc sa adoptati o perspectiva limitata.
Adevarul: Relativ sau Absolut?
Dincolo de taramul faptelor simple si verificabile, certitudinea ca „eu am dreptate si tu gresesti” reprezinta un element periculos in relatiile personale si in interactiunile dintre natiuni, triburi, religii si asa mai departe.
Dar daca credinta „eu am dreptate, tu gresesti” este una dintre modalitatile prin care Egoul se consolideaza, daca a va da voua dreptate si a-i acuza pe ceilalti de eroare reprezinta o Disfunctie Mentala care perpetueaza separarea si conflictul dintre Fiintele Umane, inseamna ca nu se poate spune ca exista comportamente bune si comportamente gresite, actiuni sau credinte bune ori gresite? Si n-ar fi atunci vorba despre acel relativism moral pe care unele dintre invataturile crestine contemporane il vad ca pe cel mai mare Rau al timpurilor noastre?
Istoria crestinismului reprezinta, desigur, un exemplu de mare elocventa al modului in care credinta ca tu detii singurul Adevar, cu alte cuvinte ca tu ai dreptate, iti poate corupe actiunile si comportamentul pana la limita nebuniei. Secole de-a randul, torturarea si arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar si in cea mai mica masura de doctrina Bisericii sau de interpretarile inguste ale Scripturii („Adevarului”) erau considerate justificate, deoarece victimele „se inselau”. Se inselau atat de mult incat trebuiau omorate. Adevarul era considerat mai important decat Viata oamenilor.
Si ce era Adevarul?
O poveste in care trebuia sa crezi, adica un manunchi de Ganduri.
Intre cei un milion de oameni a caror ucidere a ordonat-o dictatorul nebun al Cambodgiei, Pol Pot, se aflau toti cei care purtau ochelari. De ce? Dupa parerea lui, interpretarea marxista a istoriei reprezenta Adevarul Absolut si, conform versiunii sale proprii, cei care purtau ochelari apartineau clasei educate, burgheziei, exploatatorilor taranilor. Era necesar ca acestia sa fie eliminati pentru a face loc unei noi ordini sociale. Adevarul sau era de asemenea un manunchi de Ganduri.
Biserica Catolica si celelalte Biserici au dreptate atunci cand identifica relativismul, anume credinta ca nu exista un Adevar Absolut care sa ghideze comportamentul Uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre.
Numai ca nu veti gasi Adevarul Absolut nici daca il cautati acolo unde nu poate fi gasit, in doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri.
Ce au toate acestea in comun?
Sunt generate de Gandire.
Gandirea poate, in cel mai bun caz, sa indice catre Adevar, dar ea nu este niciodata Adevarul. De aceea spun budistii: „Degetul care arata catre Luna nu este Luna”. Toate religiile sunt in egala masura False si Adevarate, in functie de cum va raportati la ele. Le puteti folosi in slujba Egoului sau le puteti folosi in slujba Adevarului. Daca sunteti de parere ca doar religia voastra reprezinta Adevarul, o folositi in slujba Egoului. Folosita in acest mod, Religia devine ideologie si creeaza un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare si un conflict intre Oameni. Folosite in slujba Adevarului, invataturile religioase reprezinta indicatoare de directie sau harti lasate in urma lor de cei Treziti, pentru a va fi de ajutor in Trezirea Spirituala, adica in eliberarea de identificarea cu Forma.
Nu exista decat un singur Adevar Absolut, iar toate celelalte adevaruri provin din el. Cand veti gasi acel Adevar, actiunile voastre vor fi conforme cu el. Actiunile oamenilor pot reflecta Adevarul sau pot reflecta iluzia.
Poate fi Adevarul exprimat in cuvinte?
Da, dar cuvintele nu sunt, desigur, totuna cu el...Ele doar indica spre el.
Adevarul este inseparabil de ceea ce sunteti. Da, voi sunteti Adevarul. Daca il cautati in alta parte va veti amagi de fiecare data. Insasi Fiinta voastra este Adevarul. Este exact ceea ce Isus a incercat sa transmita cand a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Daca sunt intelese corect, cuvintele lui Isus reprezinta un indicator catre Adevar, unul dintre cele mai directe si cu cel mai puternic impact. Daca sunt interpretate gresit insa, vorbele acestea devin un mare obstacol. Isus vorbeste despre cel mai launtric Eu Sunt, identitatea esentiala a fiecarui barbat si a fiecarei femei, a fiecarei Forme de Viata, de fapt. El vorbeste despre Viata care e unul si acelasi lucru cu voi. Unii mistici crestini au denumit-o Cristosul din interior, budistii o numesc natura de Buddha, pentru hindusi este Atman, Dumnezeul din interior.
Atunci cand sunteti in legatura cu acea Dimensiune din Interiorul Vostru — si a fi in legatura cu ea reprezinta starea voastra fireasca, nu vreo realizare miraculoasa — toate actiunile si relatiile voastre vor reflecta unitatea cu intreaga Viata pe care o simtiti adanc inauntrul vostru. Aceasta este Iubirea. Legile, poruncile, regulile si normele sunt necesare pentru cei care sunt separati de Adevarul din interiorul lor, de ceea ce sunt ei in Realitate. Acestea impiedica cele mai rele excese ale Egoului, dar cateodata nici macar ele nu reusesc s-o faca. „Iubeste si fa ce vrei”, spunea Sf. Augustin. Cuvintele nu se pot apropia de Adevar mai mult de-atat.
Egoul nu este personal
La nivel colectiv, Mentalitatea „Noi avem dreptate si ei se insala” este inradacinata deosebit de profund in acele parti ale lumii in care conflictul dintre doua natiuni, rase, triburi, religii sau ideologii dureaza de multa vreme, este extrem si endemic. Ambele parti ale conflictului se identifica in aceeasi proportie cu punctul lor de vedere, cu propria lor „poveste”, cu Gandirea, asadar.
Ambele sunt la fel de incapabile sa vada ca ar putea exista si o alta Perspectiva, o alta poveste, iar acestea ar putea fi in egala masura valabile. Scriitorul israelian Y. Halevi vorbeste despre posibilitatea de a „tine cont de varianta adversarului”, dar in multe parti ale lumii Oamenii nu sunt inca in stare sau nu vor sa procedeze astfel. Ambele parti se cred in posesia Adevarului.
Ambele se vad victime iar in „celalalt” citesc Raul. Si pentru ca l-au conceptualizat, prin urmare l-au dezumanizat pe Celalalt in chip de dusman, il pot omori si pot manifesta orice fel de violenta asupra celuilalt, chiar daca este vorba despre un Copil, fara sa-i simta Umanitatea si Suferinta. Cad prada unei spirale smintite a crimei si razbunarii, Actiunii si Reactiunii.
Aici devine evident faptul ca egoul uman, in aspectul sau colectiv care ia Forma lui „Noi” impotriva „Lor”, este inca si mai dement decat „Eu”, Egoul Individual, desi mecanismul este acelasi.
Cea mai mare parte a actelor de violenta pe care oamenii le-au savarsit unii asupra altora nu este nici de departe reprezentata de lucrarea criminalilor sau a celor tulburati mental, ci a cetatenilor normali, respectabili, aflati in slujba Egoului Colectiv. Am putea chiar merge atat de departe incat sa spunem ca „normal” inseamna nebun pe planeta aceasta.
Ce se afla la radacina acestei nebunii?
Identificarea completa cu Gandul si Emotia, cu Egoul adica.
Lacomia, egoismul, exploatarea, cruzimea si violenta sunt inca pretutindeni prezente pe aceasta planeta. Atunci cand nu le recunoasteti ca fiind manifestari individuale sau colective ale unei disfunctii subiacente sau ale unei boli a Mentalului, cadeti in greseala de a le personaliza.
Construiti o identitate conceptuala in cazul unui individ sau unui grup si spuneti: „Aceasta il reprezinta pe el. Aceasta ii reprezinta pe ei.”
Atunci cand confundati Egoul pe care il percepeti in ceilalti cu identitatea lor, propriul vostru Ego este cel care foloseste aceasta perceptie gresita pentru a se consolida pe Sine deoarece are dreptate, in consecinta este superior, si deoarece reactioneaza prin condamnare, indignare si adesea furie impotriva celui perceput ca dusman. Toata aceasta atitudine satisface enorm Egoul. Ea sporeste sentimentul de separare intre voi si celalalt, a carui alteritate a fost amplificata intr-o asemenea masura, incat nici nu mai simtiti caracterul Uman care va este comun, nici inradacinarea in Viata Unica pe care o impartasiti cu fiecare Fiinta Umana, Divinitatea care se regaseste in toti.
Tiparele egoiste fata de care reactionati cu cea mai mare vehementa atunci cand le remarcati la ceilalti si le luati in mod eronat ca fiind identitatea lor tind sa fie aceleasi tipare care se regasesc si in voi, dar pe care nu puteti sau nu vreti sa le detectati in voi. In acest sens, aveti multe de invatat de la dusmanii vostri.
Ce vi se pare cel mai suparator, cel mai deranjant la ei?
Egoismul? Lacomia?
Nevoia de putere si de control?
Lipsa lor de sinceritate, de onestitate, inclinatia catre violenta sau orice altceva?
Tot ceea ce va trezeste resentimente si o reactie vehementa fata de altcineva se afla si in voi. Dar nu este altceva decat o Forma de Ego, si din acest motiv este complet impersonala. Nu are nimic de a face cu ceea ce este cea persoana, si nici cu ceea ce sunteti voi. Doar daca o percepeti ca fiind voi insiva va va fi amenintat sentimentul de Sine atunci cand o veti descoperi in voi.
Razboiul este o Proiectie Mentala
Uneori e posibil sa fiti nevoiti sa va protejati pe voi sau pe altcineva de un Rau venit din partea cuiva, dar aveti grija sa nu va asumati misiunea de a „eradica Raul”, caci va paste pericolul de a cadea exact in greseala care v-a starnit reactia de lupta. Lupta impotriva inconstientei va va trage pe voi insiva in inconstient. Inconstienta, comportamentul egocentrist disfunctional nu va putea fi vreodata invins prin atac direct. Chiar daca va invingeti oponentul, fie inconstienta se va fi mutat pur si simplu in interiorul vostru fie oponentul reapare sub o noua infatisare. Ceea ce veti combate, veti consolida si ceea ce veti intampina opunand rezistenta, va persista.
In zilele noastre auzim adesea expresia „razboiul impotriva” cutare sau cutarui lucru, si ori le cate ori o aud, stiu ca va avea drept rezultat un Esec. Exista razboiul impotriva drogurilor, razboiul impotriva crimei, razboiul impotriva terorismului, razboiul impotriva cancerului, razboiul impotriva saraciei si asa mai departe. De exemplu, in ciuda intensificarii razboiului impotriva crimei si a drogurilor, actele criminale si cele legate de droguri au inregistrat o crestere dramatica in ultimii douazeci si cinci de ani.
Numarul detinutilor din inchisorile Statelor Unite a crescut de la mai putin de 300.000 in 1980 pana la uluitoarea cifra de 2,1 milioane in 2004 (U.S. Department of Justice, Bureau of Justice Statistics, Frison Statistics, iunie 2004). Razboiul impotriva maladiilor a avut drept rezultat, intre altele, crearea antibioticelor. La inceput acestea au avut un succes spectaculos, in aparenta permitandu-ne sa castigam razboiul impotriva bolilor infectioase. In prezent, multi experti sunt de acord cu faptul ca utilizarea la scara larga si fara discernamant a antibioticelor a creat o bomba cu actiune intarziata, specii de bacterii rezistente la antibiotice urmand dupa toate probabilitatile sa duca la reaparitia acelor boli si chiar sa produca epidemii. Conform Journal of The American Medical Association, tratamentul medicamentos reprezinta a treia cauza de mortalitate in Statele Unite, dupa bolile de inima si cancer. Homeopatia si medicina chineza sunt doua exemple de abordari alternative ale bolilor, abordari care nu considera boala un inamic si, prin urmare, nu favorizeaza aparitia unor noi boli.
Razboiul este o proiectie mentala, iar actiunile care rezulta dintr-o astfel de proiectie fie vor consolida inamicul, ceea ce este perceput drept Raul, fie, daca razboiul este castigat, vor crea un nou inamic, un nou Rau egal cu cel invins, adesea chiar mai rau decat acela. Exista o corelatie profunda intre starea voastra de Constiinta si Realitatea Exterioara. Atunci cand sunteti dominati de o mentalitate precum cea a „razboiului”, perceptiile voastre devin extrem de selective si deformate.
Cu alte cuvinte, veti vedea doar ceea ce vreti sa vedeti si apoi veti interpreta gresit. Nu e greu de imaginat ce fel de actiuni se nasc dintr-un astfel de sistem amagitor. De altfel, nici nu e nevoie sa va imaginati, ci doar sa va uitati in seara aceasta la stiri.
Recunoasteti Egoul ca fiind ceea ce este el, o disfunctie colectiva, nebunia Mintii Omenesti. Cand il luati drept ceea ce este, nu mai aveti cum sa-l percepeti ca fiind identitatea cuiva. Odata ce vedeti Egoul asa cum este el, va fi mult mai usor sa ramaneti lipsiti de reactie in fata lui. Nu mai luati lucrurile la modul personal. Nu va mai plangeti, nu mai acuzati, nu mai invinovatiti si nu mai Ganditi ca celalalt face Rau. Nimeni nu face Rau. Este egoul persoanei respective, atata tot.
Compasiunea rasare atunci cand Constientizati faptul ca toti sufera de aceeasi boala a Mintii, unii intr-un mod mai acut decat altii. Atunci incetati sa mai alimentati drama, parte componenta a tuturor relatiilor egocentriste. Si care este carburantul? Reactivitatea. Egoul prospera datorita ei.
Va doriti pace sau drama?Sigur ca va doriti Pace.
Nu exista cineva care sa nu-si doreasca Pace.
Totusi, exista in voi ceva care-si doreste drama, conflict. Poate ca in acest moment nu simtiti acest lucru...Ar putea fi nevoie sa asteptati aparitia unei situatii sau chiar a unui Gand care sa declanseze o Reactie in voi, cineva va acuza de un lucru sau altul, va contesta un merit, va incalca teritoriul, pune sub semnul intrebarii modul in care procedati, aveti o disputa legata de bani...
Simtiti, in aceste situatii, valul urias de Energie care va strabate, teama, mascata poate de furie si ostilitate?
Va auziti Vocea cum devine aspra sau ascutita sau mai ridicata si cu cateva octave mai grava?
Constientizati modul in care Mintea intra in cursa pentru a-si apara pozitia, pentru a se justifica, a ataca, a acuza?
Cu alte cuvinte, va puteti trezi in momentul acela de Inconstienta?
Simtiti ca ceva in Interiorul vostru este in razboi, ceva care se simte amenintat si vrea sa supravietuiasca cu orice pret, care are nevoie de drama pentru a-si afirma identitatea in chip de personaj victorios in cadrul productiei teatrale respective?
Simtiti ca ceva din voi prefera sa aiba dreptate, si nu pace?
Dincolo de Ego, Adevarata voastra Identitate
Cand Egoul se afla in razboi, realizati ca el nu este altceva decat o iluzie care se lupta sa supravietuiasca. Iluzia aceea crede ca va reprezinta. La inceput nu e usor sa fiti acolo ca Prezenta martora, mai ales atunci cand Egoul este in lupta de supravietuire sau cand este activat vreun sablon emotional din Trecut.
Dar odata ce veti cunoaste gustul Prezentei, puterea ei va creste, iar Egoul isi va pierde stapanirea asupra voastra. Astfel isi face aparitia in Viata voastra o putere cu mult mai mare decat Egoul, mai mare decat Mintea.
Pentru a va elibera de Ego nu este nevoie decat sa-l Constientizati, deoarece Constiinta si Egoul sunt incompatibile. Constiinta este puterea ascunsa in Momentul Prezent. De aceea o putem numi si Prezenta.
Scopul ultim al Existentei Umane, adica scopul ultim al fiecaruia dintre voi este acela de a aduce puterea respectiva in aceasta Lume. Si acesta este motivul pentru care eliberarea de Ego nu poate fi stabilita drept un obiectiv de atins in Viitor. Doar Prezenta va poate elibera de Ego, si nu puteti fi prezenti decat Acum, nu Ieri sau Maine.
Doar Prezenta va poate anula trecutul, transformandu-va starea de Constiinta.
Ce este realizarea spirituala?
Credinta ca sunteti Spirit?
Nu, acesta este un Gand.
Putin mai aproape de Adevar decat Gandul care crede ca sunteti ceea ce spune certificatul vostru de nastere ca sunteti, dar totusi un Gand. Realizarea spirituala inseamna sa vad clar ca ceea ce percep, experimentez, gandesc sau simt nu reprezinta in ultima instanta ceea ce sunt eu, ca nu ma pot regasi in toate acele lucruri trecatoare. Buddha a fost probabil primul om care a vazut clar acest lucru, de aceea absenta Sinelui a devenit unul dintre punctele centrale ale invataturii sale. Iar cand Isus spunea: „Lepadati-va de Voi”, ceea ce voia sa spuna era, negati (si astfel anulati) iluzia Sinelui. Daca Sinele — Egoul — ar fi intr-adevar ceea ce sunt eu cu adevarat, ar fi absurd sa ma „lepad” de el.
Ceea ce ramane este Lumina Constiintei in care perceptiile, experientele, gandurile si sentimentele vin si pleaca. Aceasta este Fiinta, acesta este Eul profund, Adevarat. Cand ajung sa ma cunosc ca atare, orice mi se intampla in Viata nu mai are o importanta Absoluta, ci una Relativa, ii acord respectul cuvenit, dar isi pierde seriozitatea absoluta, gravitatea.
Singurul lucru care conteaza dincolo de toate este acesta, pot eu sa-mi simt Fiinta Esentiala, acel Eu Sunt, in spatele tuturor aspectelor Vietii mele din viata de zi cu zi?
Mai exact, pot simti ca Eu Sunt cea ce Sunt in chiar acest Moment?
Imi pot simti Identitatea Esentiala ca fiind Constiinta insasi?
Sau ma pierd in ceea ce se intampla, ma pierd in Minte, in lume?
Toate structurile sunt instabile
Indiferent de Forma pe care o adopta la un moment dat, motorul inconstient din spatele Egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu ca sunt, Sinele fantomatic care a prins viata atunci cand Gandirea — o mare binecuvantare si deopotriva un mare blestem — a inceput sa preia controlul si a eclipsat simpla, dar profunda Bucurie a uniunii cu Fiinta, cu Sursa, cu Dumnezeu. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifesta Egoul, forta motivationala ascunsa este intotdeauna aceeasi, nevoia de a iesi in evidenta, de a fi special, de a detine controlul, nevoia de putere, de atentie, de mai mult.
Si, desigur, nevoia de a avea sentimentul rupturii, ceea ce inseamna nevoia de opozitie, de inamici. Egoul asteapta intotdeauna cate ceva de la semeni, de la diverse conjuncturi, intotdeauna exista o ordine de zi ascunsa, un sentiment de „inca nu e indeajuns”, de insuficienta si lipsa care trebuie acoperita. El foloseste oamenii si situatiile pentru a obtine ceea ce-si doreste, dar nici atunci cand reuseste nu e niciodata satisfacut pentru mult timp.
Adesea intampina piedici in implinirea telurilor sale, iar in cea mai mare parte prapastii dintre „vreau” si „ceea ce este” devine o sursa constanta de suparare si suferinta.
Emotia din spatele intregii activitati a Egoului este Teama.
Teama de a fi un Nimeni, teama de nonexistenta, teama de moarte. Toate activitatile au ca scop ultim eliminarea acestei Frici, dar tot ce poate face Egoul vreodata este sa o disimuleze temporar cu o relatie intima, cu o noua achizitie sau cu victoria intr-o imprejurare sau alta. Iluzia nu va va satisface niciodata. Doar Adevarul a ceea ce sunteti va va elibera, atunci cand il veti Realiza.
De ce exista teama? Deoarece Egoul apare din identificarea cu Forma, iar adanc inauntru el stie ca nici o Forma nu va dura vesnic, ci toate sunt trecatoare. De aceea exista intotdeauna sentimentul nesigurantei in preajma Egoului, chiar daca in exterior pare increzator. Pe cand ma plimbam cu un prieten printr-o rezervatie naturala foarte frumoasa aflata langa Malibu, in California, am ajuns la ruinele a ceea ce fusese candva o casa de tara, distrusa intr-un incendiu in urma cu cateva decenii. Apropiindu-ne de proprietate — pe care crescusera copaci si tot felul de plante minunate — am vazut un semn la marginea drumului, pus acolo de autoritatile parcului.
Pe el scria: PERICOL. TOATE STRUCTURILE SUNT INSTABILE.
I-am spus prietenului meu: „Iata o sutra profunda” Si ne-am oprit in loc, coplesiti. Odata ce ati realizat si acceptat ca toate structurile (Formele) sunt instabile, chiar si cele materiale si in aparenta solide, in voi se naste Pacea. Se intampla astfel deoarece Constientizarea lipsei de permanenta a tuturor Formelor va reveleaza dimensiunea fara de Forma din Interiorul vostru, cea care trece dincolo de Moarte.
Isus a numit-o „Viata Eterna”.
Nevoia Egoului de a se simti superior
Exista multe Forme subtile, dar usor de trecut cu vederea ale Egoului pe care le-ati putea observa la alti oameni si, mai important, la voi insiva. Retineti, in momentul in care deveniti Constienti de Egoul din voi insiva, aceasta Constientizare care si-a facut aparitia reprezinta ceea ce sunteti voi dincolo de Ego, „Eul” mai profund. Recunoasterea a ceea ce este Fals insemna deja aparitia a ceea ce este Real.
De exemplu, sunteti pe cale sa comunicati cuiva noutatile referitoare la ce s-a mai intamplat. „Ia ghici! Nu stii inca? Stai sa-ti spun eu.”
Daca sunteti suficient de vigilenti, ati putea detecta un sentiment momentan de satisfactie in voi insiva chiar inainte de a impartasi noutatile. Satisfactia se datoreaza faptului ca pentru un scurt moment exista, in ochii Egoului, un dezechilibru in favoarea voastra, intre voi si cealalta persoana.
Timp de cateva clipe, voi stiti mai mult decat celalalt.
Satisfactia pe care o simtiti ii apartine Egoului si este derivata dintr-un si mai puternic sentiment de Sine in raport cu cealalta persoana. Chiar daca acea persoana este presedintele sau papa, in acel scurt rastimp va simtiti superiori pentru ca voi stiti mai mult. Multi oameni sunt dependenti de barfe si din acest motiv, in plus, barfa comporta si un element de critica rautacioasa si de judecata la adresa altora, astfel ca ea consolideaza Egoul si prin implicita superioritate morala — imaginara — care isi face simtita prezenta atunci cand aplicati cuiva o judecata negativa.
Daca cineva are mai mult, stie mai mult sau poate face mai mult decat mine, Egoul se simte amenintat deoarece sentimentul de „mai putin” diminueaza sentimentul de Sine imaginat in raport cu celalalt. Atunci ar putea incerca sa se reabiliteze diminuand in vreun fel, criticand sau depreciind valoarea a ceea ce poseda, cunoaste sau poate face celalalt. Sau Egoul isi schimba strategia si, in loc sa concureze cu cealalta persoana, se va pune pe Sine in valoare prin asocierea cu respectiva persoana, daca aceea este importanta in ochii celorlalti.
Ego si faimaBinecunoscutul fenomen al mentionarii in treacat a persoanelor importante pe care le cunoasteti face parte din strategia Egoului de a castiga o identitate superioara in ochii celorlalti si, prin urmare, in propriii ochi, prin asocierea cu cineva „important”. Nenorocirea de a fi faimos in aceasta lume o reprezinta faptul ca ceea ce esti este total umbrit de o imagine mentala colectiva.
Majoritatea oamenilor pe care ii intalniti vor sa-si amplifice identitatea — imaginea mentala a ceea ce sunt ei — prin asocierea cu voi. Ei insisi pot sa nu realizeze ca nu sunt interesati deloc de voi, ci doar de consolidarea sentimentului lor de Sine, care in ultima instanta este fictiv. Ei cred ca prin voi pot deveni mai mult decat sunt. Si urmaresc sa se intregeasca prin voi sau, mai curand, prin intermediul imaginii mentale pe care o au despre voi ca persoana celebra, ca Identitate Conceptuala colectiva foarte impunatoare.
Supraevaluarea absurda a celebritatii este doar una dintre numeroasele manifestari ale nebuniei Egotice din lumea noastra. Unii oameni celebri cad si ei in aceeasi greseala, identificandu-se cu fictiunea colectiva, imaginea pe care au creat-o in legatura cu ei oamenii si mass-media, si incep chiar sa se considere superiori muritorilor de rand. Drept rezultat, devin tot mai instrainati de ei insisi si de ceilalti, tot mai nefericiti, tot mai dependenti de popularitatea lor continua, inconjurati doar de oameni care le hranesc imaginea bombastica de Sine, ajung incapabili de relatii autentice.
Albert Einstein, care a fost admirat aproape ca un supraom si a carui soarta a fost sa devina unul dintre cei mai cunoscuti oameni de pe planeta, nu s-a identificat niciodata cu imaginea pe care Mentalul Colectiv a creat-o referitor la el. A ramas umil, lipsit de Ego. De fapt, el vorbea despre „o contradictie grotesca intre ceea ce considera oamenii a fi realizarile si abilitatile mele si Realitatea a ceea ce sunt si ceea ce pot eu”.
De aceea este greu pentru o persoana faimoasa sa aiba relatii autentice cu ceilalti. O relatie autentica nu este dominata de Egoul care creeaza imagini si se cauta pe Sine. Intr-o relatie autentica exista o curgere catre Exterior a atentiei sustinute fata de cealalta persoana, fara a se urmari implinirea vreunui interes personal. Atentia aceea sustinuta este Prezenta. Ea reprezinta conditia obligatorie pentru orice relatie autentica, intotdeauna Egoul fie vrea ceva, fie, daca e de parere ca n-are ce sa obtina de la celalalt, se afla intr-o stare de totala indiferenta, nu-i pasa de celalalt. Astfel, cele trei stari predominante ale relatiei de tip egoist sunt: dorinta, intampinarea de piedici in calea implinirii dorintei (furie, resentiment, invinovatire, plangere) si indiferenta.
Interpretarea de roluri: multiplele fatete ale EgouluiUn Ego care vrea ceva de la altcineva — si care este acel Ego care nu vrea nimic? — va juca de obicei un anumit rol pentru a-si implini „nevoile”, fie ca este vorba despre un castig material, un sentiment de putere, superioritate, impresia ca e special sau vreun fel de gratificatie, fie ea in plan fizic sau psihologic.
De obicei, oamenii sunt complet inconstienti ca joaca respectivele roluri. Ei sunt acele roluri. Unele dintre roluri sunt subtile, altele sar in ochi oricui, mai putin persoanelor care le interpreteaza. Unele roluri au doar menirea de a atrage atentia celorlalti. Egoul se hraneste cu atentia celorlalti, aceasta fiind, in cele din urma, o Forma de energie psihica. Egoul vostru nu stie ca sursa intregii energii se afla in voi insiva, asa ca el o cauta in exterior.
Nu atentia fara de Forma reprezentata de Prezenta o cauta el, ci el cauta atentia sub o anumita Forma, ca de exemplu recunoasterea, lauda, admiratia sau doar faptul de a se face remarcat intr-un fel sau altul, de a se lua cunostinta de Existenta lui.
O persoana timida care se teme de atentia celorlalti nu este lipsita de Ego, ci are un Ego ambivalent care simultan isi doreste si se teme de atentia celorlalti. Se teme ca atentia ar putea lua Forma dezaprobarii sau criticii, adica ii va diminua sentimentul de Sine, in loc sa-l amplifice. Teama de atentie a persoanei timide este mai mare decat nevoia sa de atentie. Timiditatea merge adesea mana-n mana cu un concept predominant negativ despre Sine, credinta persoanei ca este inadecvata.
Orice sentiment de Sine conceptual — faptul ca ma vad asa sau altfel — inseamna Ego, acesta putand fi predominant pozitiv (sunt cel mai mare) sau negativ (nu sunt bun), in spatele fiecarui concept pozitiv despre Sine sta frica de a nu fi suficient de bun...in spatele fiecarui concept negativ despre Sine este ascunsa dorinta de a fi cel mai mare sau de a fi mai bun decat altii, in spatele sentimentului de superioritate si a nevoii continue de superioritate a Egoului ce afiseaza siguranta de Sine se afla teama inconstienta de inferioritate.
Dimpotriva, Egoul timid, inadaptat, care se simte inferior, nutreste o dorinta ascunsa de superioritate. Multi oameni oscileaza intre sentimente de inferioritate si sentimente de superioritate, in functie de situatiile sau persoanele cu care vin in contact. Tot ceea ce aveti de facut este sa observati in voi acest lucru, ori de cate ori va simtiti superiori sau inferiori cuiva, la mijloc este Egoul din voi.
Ticalos, victima, iubit(a)
Daca nu pot obtine laude si admiratie, unele Egouri vor recurge la alte Forme de Atentie si vor juca roluri pentru a starni atitudinile respective. Daca nu pot obtine atentie pozitiva, vor cauta in locul acesteia atentia negativa, de exemplu provocand cuiva o reactie negativa. Exista copii care procedeaza asa. Ei se comporta urat pentru a atrage atentia. Interpretarea de roluri negative este accentuata in mod particular arunci cand Egoul este amplificat de un Corp-Durere Activ, aceasta insemnand ca durerea emotionala din Trecut tinde sa se reinnoiasca prin experimentarea a si mai multa durere. Unele Egouri savarsesc crime in goana lor dupa celebritate. Ele cauta atentia prin intermediul unei proaste reputatii si prin condamnarea lor de catre ceilalti. „Va rog, spuneti-mi ca exist, ca nu sunt insignifiant”, par ele sa spuna. Astfel de Forme patologice ale Egoului nu sunt decat versiunile extreme ale Egourilor Normale.
Un rol foarte des intalnit este acela al victimei, iar Forma de atentie pe care o cauta este compatimirea sau mila sau interesul celorlalti fata de problemele mele, „eu si povestea mea”. Faptul de a se vedea pe Sine ca victima constituie un element ce se regaseste in cadrul tiparelor de functionare a Egoului, ca de exemplu lamentatia, faptul de a se simti jignit, scandalizat si asa mai departe.
Sigur ca, odata identificat cu o poveste in care mi-am atribuit rolul de victima, nu vreau ca povestea sa ia sfarsit si astfel, dupa cum poate confirma orice terapeut, Egoul nu vrea sa puna capat „problemelor” sale, deoarece ele fac parte din identitatea sa. Daca nimeni nu ma asculta cand imi spun povestea, atunci am sa mi-o spun in Mintea mea iar si iar si am sa ma autocompatimesc, asumandu-mi astfel identitatea omului nedreptatit de Viata si de semeni, de Soarta sau de Dumnezeu.
Imaginea de Sine este astfel definita, eu devin cineva, iar aceasta este tot ce conteaza pentru Ego. La inceputul multor relatii asa-zise romantice, interpretarea de roluri este frecvent intalnita si este menita sa atraga si sa pastreze persoana pe care Egoul o percepe drept cea care „ma face fericit, ma face sa ma simt special si imi implineste toate nevoile”.
„Voi juca rolul celui care crezi tu c-as fi iar tu vei juca rolul celei care cred eu c-ai fi.” Acesta este acordul nespus si inconstient, insa interpretarea unui rol nu e lucru usor, astfel ca rolurile respective nu pot fi mentinute la nesfarsit, mai ales dupa ce ajungeti sa locuiti impreuna.
Cand rolurile dispar, ce vedeti?
Din nefericire, in majoritatea cazurilor ceea ce vedeti nu e inca adevarata Esenta a acelei Fiinte, ci ceea ce o acopera, Egoul Pur, dezbracat de rolurile lui, cu corpul-durere si cu dorinta sa ce a intampinat obstacole si care acum se transforma intr-o furie cel mai probabil indreptata catre sot/ie sau partener/a, din cauza ca acesta sau aceasta nu a reusit sa inlature teama si sentimentul de lipsa prezent mereu intr-un strat mai profund, si care reprezinta o parte intrinseca a sentimentului egotic de Sine.
Ceea ce in mod obisnuit se numeste „a te indragosti” este de cele mai multe ori o crestere in intensitate a Dorintei si Nevoii Egoiste. Deveniti dependenti de cealalta persoana sau, mai curand, de imaginea pe care o aveti despre acea persoana. Sentimentul nu are nimic de a face cu Iubirea Adevarata, in care nu exista nicio urma de Dorinta.
Limba spaniola este cea mai onesta in ceea ce priveste notiunea conventionala de iubire: "Te quiero" inseamna atat „Te doresc,” cat si „Te iubesc”.
Cealalta expresie "Te amo" care se traduce prin „Te iubesc,”, si nu are aceasta ambiguitate, este rar folosita — poate pentru ca Iubirea Adevarata este la fel de rara.
Desprinderea de autodefinitii
Pe masura ce culturile tribale s-au dezvoltat in civilizatiile antice, oamenii au inceput sa capete anumite functii, conducator, preot sau preoteasa, razboinic, fermier, negustor, mestesugar, lucrator si asa mai departe.
S-a dezvoltat o ierarhie de clasa.
Functia — cu care in cele mai multe cazuri te nasteai — iti determina identitatea, determina ceea ce reprezentai in ochii celorlalti si in propriii ochi.
Functia ta devenea un Rol, dar nu era privit ca un rol, reprezenta ceea ce erai sau credeai ca esti. Doar putini oameni de la vremea aceea, precum Buddha sau Isus, au vazut lipsa de relevanta a castei sau clasei sociale, au vazut in aceasta identificarea cu Forma si au inteles ca o astfel de identificare cu ceea ce era temporar si conditionat eclipsa Lumina Eternului si neconditionatului, care straluceste in fiecare Fiinta Umana.
In lumea noastra contemporana, structurile sociale sunt mai putin rigide, mai neclar definite decat erau in Trecut. Desi majoritatea oamenilor sunt, desigur, conditionati inca de mediul in care traiesc, lor nu li se mai atribuie in mod automat o functie si, odata cu ea, o identitate. De fapt, in lumea moderna, tot mai multi oameni sunt confuzi cu privire la locul care li se potriveste, la Scopul pe care sa-l urmeze si chiar la ceea ce sunt ei.
De obicei adresez felicitari oamenilor care-mi spun: „Nu mai stiu cine sunt.” Si-atunci ei par uluiti si intreaba: „Vrei sa spui ca e bine sa fii confuz?” Atunci eu le cer sa cerceteze: ce inseamna sa fii confuz? „Nu stiu” nu inseamna confuzie. Confuzia este: „Nu stiu, dar ar trebui sa stiu” sau „Nu stiu, dar am nevoie sa stiu.”
Este posibil sa renuntati la credinta ca trebuie sau aveti nevoie sa stiti cine sunteti?
Cu alte cuvinte, puteti inceta sa asteptati de la definitiile conceptuale sa va dea un sentiment de Sine?
Puteti inceta sa cautati o identitate data de Gandire? Cand renuntati la credinta ca trebuie sau aveti nevoie sa stiti cine sunteti, ce se intampla cu confuzia? Dispare brusc.
Cand acceptati total faptul ca nu stiti, intrati intr-o stare de pace si claritate care este mai aproape de ceea ce reprezentati in Realitate decat ar putea fi vreodata Gandirea. Definindu-va prin intermediul Gandirii va limitati.
Rolurile prestabilite
Sigur ca in aceasta lume diversi oameni indeplinesc diverse functii.
Nu poate fi altfel, in ceea ce priveste capacitatile fizice sau intelectuale — cunostinte, abilitati, talente si nivelurile de energie — oamenii sunt foarte diferiti. Ceea ce conteaza cu adevarat nu este functia pe care o indepliniti in lumea aceasta, ci daca va identificati cu ea intr-o asemenea masura incat ea sa preia controlul asupra voastra si sa se transforme intr-un rol pe care il jucati. Atunci cand interpretati roluri, sunteti inconstienti. Atunci cand va surprindeti interpretand un rol, insasi recunoasterea faptului acestuia genereaza o distanta intre voi si rolul jucat.
Acesta este inceputul eliberarii de rol.
Atunci cand sunteti complet identificati cu un rol, nu faceti decat sa confundati un tipar comportamental cu ceea ce sunteti voi si va luati foarte in serios. De asemenea, in mod automat atribuiti si celorlalti roluri care corespund cu ale voastre. De exemplu, cand mergeti la un doctor care este total identificat cu rolul sau, in ochii lui nu veti fi Fiinte Umane, ci pacienti sau fise medicale.
Desi structurile sociale sunt in lumea contemporana mai putin rigide decat in culturile stravechi, exista inca numeroase functii sau roluri prestabilite cu care oamenii se identifica bucurosi, acestea devenind astfel parte integranta a Egoului lor. Din aceasta cauza, interactiunile umane devin lipsite de autenticitate, dezumanizate, alienante. Rolurile acestea prestabilite va pot da un sentiment oarecum confortabil de identitate, dar in ultima instanta va pierdeti pe voi insiva in ele. Functiile pe care le au oamenii in organizatiile ierarhice, ca de exemplu in cadrul armatei, Bisericii, institutiei guvernamentale sau al unei mari corporatii se transforma incetul cu incetul in identitati furnizate de Rolul interpretat. Interactiunile umane autentice devin imposibile atunci cand va pierdeti pe voi insiva intr-un rol.
Putem denumi unele roluri prestabilite cu expresia arhetipuri sociale. Vom mentiona doar cateva dintre ele: nevasta casnica ce apartine clasei de mijloc (nu atat de raspandita astazi ca in trecut, dar inca suficient de des intalnita), barbatul dur de tip macho, seducatoarea, artistul sau interpretul „nonconformist”, omul de „cultura” (un rol destul de des intalnit in Europa), care etaleaza cunostinte de literatura, arte frumoase si muzica in acelasi mod in care altii etaleaza o rochie sau o masina scumpa.
Apoi mai exista rolul universal de adult.
Cand interpretati rolul acesta, va luati pe voi insiva si Viata foarte in serios. Spontaneitatea, voiosia si bucuria nu fac parte din acest rol.
Miscarea hippie care a inceput pe Coasta de Vest a Statelor Unite in anii 1960 si apoi s-a raspandit in toata lumea occidentala s-a nascut din respingerea arhetipurilor sociale, a rolurilor, tiparelor comportamentale prestabilite si structurilor economice si sociale bazate pe abordarea egocentrista. Tinerii au refuzat sa indeplineasca rolurile pe care parintii si societatea incercau sa le impuna, in mod semnificativ, miscarea a coincis cu ororile Razboiului din Vietnam, in care peste 57000 de tineri americani si 3 milioane de vietnamezi au murit, si prin intermediul caruia nebunia sistemului si a mentalitatii ce statea la baza sa au iesit la vedere.
Daca in anii 1950 majoritatea americanilor era inca extrem de conformista in Gandire si comportament, in anii 1960 milioane de oameni au inceput sa inceteze sa se mai identifice cu o Identitate Conceptuala Colectiva, tocmai pentru ca nebunia colectiva era atat de evidenta. Miscarea hippie a reprezentat o slabire a structurilor intelectuale Egoiste, pana atunci rigide. Miscarea a degenerat si a luat sfarsit, dar a lasat in urma o deschidere, si nu doar pentru cei care aderasera la acest curent. Astfel a devenit posibila patrunderea in Occident a spiritualitatii si intelepciunii orientale stravechi, aceasta avand o contributie importanta in Trezirea Constiintei Globale.
Roluri Temporare
Daca sunteti suficient de Treji, suficient de Constienti pentru a putea observa modul in care interactionati cu alti oameni, s-ar putea sa detectati schimbari subtile in modul in care vorbiti, in atitudinea si comportamentul adoptat in functie de persoana cu care interactionati. La inceput, ar putea fi mai usor sa observati acest lucru la ceilalti, apoi, l-ati putea detecta si in cazul vostru.
Modul in care va adresati presedintelui companiei poate diferi in mod subtil de modul in care ii vorbiti portarului.
Modul in care va adresati unui copil poate fi diferit de cel in care vorbiti unui adult.
De ce se intampla astfel?
Pentru ca interpretati roluri...Nu sunteti voi insiva nici cu presedintele, nici cu portarul sau copilul. Cand intrati intr-un magazin ca sa cumparati ceva, cand mergeti la un restaurant, la banca, la posta, s-ar putea sa constatati cum alunecati in roluri sociale prestabilite. Deveniti client si vorbiti si va comportati in consecinta. Si sunteti poate tratati intr-o maniera standard de catre agentul de vanzari sau de ospatarul care, la randul lor, interpreteaza si ei roluri. O serie de tipare de comportament conditionate intra in vigoare intre doua persoane si determina natura interactiunii, in locul fiintelor umane, cele care interactioneaza sunt de fapt imaginile mentale conceptuale.
Cu cat se identifica mai mult oamenii cu rolurile respective, cu atat mai neautentice devin relatiile lor.
Aveti o imagine mentala privitoare nu doar la ceea ce reprezinta cealalta persoana, ci si la ceea ce reprezentati voi insiva, mai ales in relatie cu persoana cu care interactionati. Asadar voi nu sunteti absolut deloc in relatie cu acea persoana, ci ceea ce credeti voi ca sunteti se afla in relatie cu ceea ce credeti ca este cealalta persoana, si invers. Imaginea conceptuala pe care Mintea voastra o are despre voi insiva se afla in relatie cu propria ei creatie, adica se afla in relatie cu imaginea conceptuala pe care si-a facut-o referitor la cealalta persoana.
Mintea celeilalte persoane a procedat probabil in acelasi mod, prin urmare fiecare interactiune de tip egoist intre doi oameni este in realitate interactiunea dintre patru identitati conceptuale fabricate de minte care sunt, in ultima instanta, fictive. De aceea nu este surprinzator faptul ca exista atat de mult conflict in cadrul relatiilor. Relatiile nu sunt Adevarate.
Fericirea ca rol si Adevarata Fericire„Ce mai faci?” „Foarte bine...Cum nu se poate mai bine.”
Adevarat sau nu?
In multe cazuri, Fericirea este un rol pe care-l joaca oamenii, iar in spatele fatadei zambitoare exista multa Durere. Depresiile, caderile psihice si reactiile exagerate sunt un rezultat obisnuit al nefericirii mascate de o infatisare exterioara zambitoare si de albul stralucitor al dintilor, atunci cand negati chiar fata de voi insiva ca exista in voi multa nefericire.
„Foarte bine” este un rol pe care Egoul il joaca mai frecvent in America decat in unele dintre celelalte tari in care a fi si a arata nefericit este aproape o norma si, prin urmare, este mai acceptabil din punct de vedere social. Probabil ca este o exagerare, dar mi s-a spus ca in capitala uneia dintre tarile nordice risti sa fii arestat pentru stare de ebrietate in cazul in care zambesti strainilor pe strada.
Daca exista nefericire in voi, mai intai trebuie sa ii recunoasteti Prezenta.
Dar nu spuneti: „Sunt nefericit.”
Nefericirea nu are nimic de a face cu ceea ce sunteti voi.
Spuneti: „Exista nefericire in mine.”
Apoi cercetati...Cauza ar putea fi o situatie in care va aflati.
Ar putea fi necesar sa intreprindeti ceva pentru a schimba situatia sau pentru a iesi voi din ea. Daca nu puteti face nimic, priviti lucrurile in fata si spuneti: „Ei bine, pe moment asa stau lucrurile. Am de ales intre a accepta situatia sau a ma simti profund nefericit.” Cauza primordiala a nefericirii nu o reprezinta niciodata situatia, ci Gandurile referitoare la ea. Fiti Constienti de Gandurile voastre. Separati-le de situatie — care e intotdeauna neutra, intotdeauna e asa cum e.
Iata situatia sau faptul in Sine, si iata Gandurile mele despre ea. In loc sa imaginati povesti, ramaneti cu faptele. De exemplu, „sunt ruinat” e o poveste.
Va limiteaza si va impiedica sa intreprindeti un demers eficient. „Mai am doar cincizeci de centi in cont” este un fapt. Asumarea faptelor este intotdeauna sursa de putere. Deveniti Constienti de faptul ca ceea ce Ganditi creeaza intr-o foarte mare masura Emotiile care va apar. Realizati existenta legaturii dintre Gandirea si Emotiile voastre, in loc sa fiti Gandurile si Emotiile, fiti Constiinta din spatele lor.
Nu cautati fericirea. Daca o cautati, n-o veti gasi, deoarece cautarea reprezinta antiteza Fericirii. Fericirea se furiseaza mereu, dar eliberarea de nefericire poate fi dobandita acum, infruntand ceea ce este, in loc sa teseti povesti in jurul Realitatii.
Nefericirea acopera starea voastra naturala de Bine si de pace interioara, Sursa Adevaratei Fericiri.
A fi parinte: un Rol sau o Functie?Multi adulti interpreteaza roluri atunci cand se adreseaza copiilor mici.
Folosesc cuvinte si sunete prostesti...Coboara intentionat nivelul conversatiei cand vorbesc cu ei, nu ii trateaza de la egal la egal. Faptul ca pentru un timp stiti mai multe sau sunteti mai mari nu inseamna ca acel copil nu va este egal. Majoritatea adultilor ajung, intr-un anumit moment din Viata lor, parinti, acesta fiind unul dintre cele mai raspandite Roluri.
Cea mai importanta intrebare este, puteti indeplini functia de parinti si s-o faceti bine, fara sa va identificati cu functia respectiva, adica fara ca aceasta sa devina un rol?
O parte a functiei necesare de parinte o reprezinta atentia fata de nevoile copilului, preintampinarea eventualelor pericole si, uneori, comunicarea celor pe care cel mic le poate sau nu face, pentru a nu se pune in pericol.
Cand calitatea de parinte se transforma intr-o identitate, cand sentimentul de Sine deriva in totalitate sau in mare parte din aceasta, e foarte usor sa se alunece in tendinta de a se pune prea mult accent pe functia respectiva, aceasta capatand valoare exagerata si preluand controlul.
Furnizarea celor necesare copiilor devine excesiva si se transforma in rasfat, preintampinarea pericolelor se transforma in protectie exagerata si afecteaza nevoia copiilor de a explora lumea si de a incerca lucrurile pe cont propriu.
Iar comunicarea cu privire la ce trebuie si ce nu trebuie sa faca se transforma in control, impunere.
Mai mult inca, identitatea derivata din rolul interpretat persista mult dupa ce necesitatea acelor functii specifice a disparut. Parintii nu pot renunta la statutul de parinti nici cand copilul creste si devine adult. Nu pot renunta la necesitatea de a fi necesari copilului lor. Chiar cand copilul lor are patruzeci de ani, parintii tot nu se desprind de notiunea de „eu stiu ce e mai bine pentru tine”, isi joaca in continuare in mod compulsiv rolul de parinte, de aceea relatia dintre ei si copii nu este una autentica.
Parintii se definesc prin rolul respectiv si se tem inconstient sa nu-si piarda identitatea atunci cand vor inceta sa mai fie parinti. Daca dorinta lor de a controla sau influenta actiunile copilului lor devenit adult intampina rezistenta — si de obicei asa se intampla — vor incepe sa critice sau sa-si manifeste dezaprobarea sau vor incerca sa-l faca pe copil sa se simta vinovat, toate din dorinta lor de a-si pastra rolul, identitatea lor. La suprafata pare ca sunt preocupati de copil si chiar ei cred acest lucru, dar in Realitate nu sunt interesati decat de pastrarea identitatii pe care le-o ofera Rolul.
Motivatiile egocentriste sunt interesul fata de propria persoana si dorinta de afirmare a propriei persoane, uneori abil mascate chiar si fata de persoana in care opereaza Egoul.
O mama sau un tata care se identifica cu rolul parental ar putea incerca sa se intregeasca pe Sine prin intermediul copilului. Nevoia Egoului lor de a-i manipula pe altii in scopul umplerii lipsei pe care o simt in permanenta este in acest caz aproape ceea ce fac. "Ar trebui sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum sunt.”
Chiar asa?
Si de ce-ar trebui s-o faca?
Realitatea este ca n-o fac pentru ca nu pot.
Constiinta lor evolutiva n-a facut inca saltul pana la nivelul acesta. Nu sunt inca in stare sa inceteze sa se mai identifice cu rolul lor. „Da, dar eu nu pot fi fericit si in largul meu daca nu am aprobarea si intelegerea lor.”
Chiar asa?
Cu ce schimba in Realitate aprobarea sau dezaprobarea lor ceea ce sunteti cu adevarat?
Toate aceste supozitii neverificate provoaca o mare afluenta de emotii negative, multa nefericire inutila.
Fiti vigilenti...Sunt cumva unele dintre Gandurile care va trec prin Minte reprezentate de vocile mamei si tatalui dumneavoastra, voci ce fac acum parte integranta din voi si care spun poate ceva de genul: „Nu esti suficient de bun. Nu vei realiza niciodata nimic”, sau produc vreo alta judecata sau atitudine mentala? Daca sunteti constienti in acele momente, veti putea recunoaste vocea din Mintea voastra ca fiind nimic altceva decat un Gand invechit, conditionat de Trecut. Daca sunteti Constienti, nu mai trebuie sa credeti in fiecare Gand care va vine in Minte. E doar un Gand vechi, atata tot. Constientizare inseamna Prezenta, si doar Prezenta poate dizolva Trecutul Inconstient din voi. „Daca te crezi atat de iluminat”, spunea Ram Dass, „mergi si petrece o saptamana cu parintii tai.” Iata un sfat bun...Relatia cu parintii vostri nu e doar prima relatie, cea care da tonul tuturor relatiilor urmatoare, ci ea reprezinta si un bun test pentru gradul de Prezenta din voi. Cu cat exista mai mult trecut comun intr-o relatie, cu atat trebuie sa fiti mai prezenti, altfel, veti fi fortati sa retraiti Trecutul iar si iar.
Suferinta ConstientaDaca aveti copii mici, oferiti-le ajutor, indrumare si protectie atat cat va sta in puteri, dar mai important este sa le oferiti Spatiu — Spatiu ca Ei sa Existe.
Ei vin in aceasta Lume prin intermediul vostru, dar ei nu sunt niciodata „ai vostri”. Credinta ca „eu stiu ce e cel mai bine pentru tine” poate fi adevarata in cazul copiilor foarte mici, dar pe masura ce cresc, devine din ce in ce mai putin adevarata. Cu cat aveti mai multe asteptari de la modul in care ar trebui sa decurga Viata lor, cu atat va situati mai mult in Mintea voastra in loc sa fiti Prezenti pentru ei. Pana la urma vor face greseli si vor cunoaste suferinta, asa cum se intampla cu toti oamenii. De fapt, acestea ar putea fi greseli doar din punctul vostru de vedere.
Ceea ce este pentru voi o greseala poate fi exact experienta necesara copiilor vostri. Oferiti-le cat de mult ajutor si indrumare puteti, dar intelegeti ca uneori este nevoie sa le permiteti sa greseasca, in special pe masura ce se apropie de varsta adulta. Alteori, va trebui sa le lasati prilejul sa sufere. Suferinta le poate veni din senin sau poate veni ca o consecinta a propriilor lor greseli.
N-ar fi minunat sa va puteti cruta copiii de orice suferinta?
Nu, n-ar fi.
Atunci nu s-ar mai dezvolta ca Fiinte Umane si ar ramane superficiale, identificate cu Forma Exterioara a lucrurilor. Suferinta ii impinge spre Profunzimile Fiintei. Paradoxul consta in faptul ca suferinta este provocata de identificarea cu Forma si tot ea erodeaza identificarea cu Forma. Mare parte din ea este provocata de Ego, dar in final suferinta distruge Egoul — numai ca acest lucru nu se intampla pana cand nu suferiti in mod Constient.
Omenirea este menita sa transceanda suferinta, dar nu in felul in care crede Egoul. Una dintre numeroasele presupuneri eronate ale Egoului, unul dintre numeroasele sale Ganduri amagitoare este ca „n-ar trebui sa sufar”. Uneori, Gandul este transferat asupra cuiva apropiat: „Copilul meu n-ar trebui sa sufere.” Chiar Gandul acesta este cel care se afla la radacina suferintei. Suferinta are un scop nobil, Evolutia Constiintei si arderea Egoului.
Omul de pe cruce reprezinta o imagine arhetipala.
El reprezinta fiecare barbat si fiecare femeie. Cata vreme opuneti rezistenta suferintei, procesul va fi unul lent, caci rezistenta are drept rezultat si mai mult Ego de depasit. Insa cand acceptati suferinta, se produce o accelerare a procesului, datorata faptului ca suferiti in mod constient. Puteti accepta suferinta in numele vostru sau o puteti accepta in numele altcuiva, de exemplu al copilului sau parintelui vostru, in miezul suferintei constiente se afla deja transmutarea. Focul suferintei devine Lumina Constiintei.
Egoul spune: „N-ar trebui sa sufar”, iar Gandul va provoaca si mai multa suferinta. Este o deformare a Adevarului, iar acesta este intotdeauna paradoxal. Adevarul este acela ca trebuie sa acceptati suferinta, tocmai pentru a o putea transcende.
A fi Parinte intr-un mod ConstientMulti copii nutresc in secret Furie si Resentimente fata de parintii lor, iar cauza este adesea lipsa de autenticitate din Relatia cu ei. Copilul tanjeste dupa prezenta parintelui sau in calitate de Fiinta Omeneasca, nu de Rol, indiferent cat de constiincios este interpretat acel rol. Poate ca faceti tot ce e bine si tot ce va sta in putinta pentru copilul vostru, dar nici chiar a face tot ce va sta in putinta nu este suficient.
De fapt, a face nu este niciodata suficient daca neglijati Fiintarea.
Egoul nu stie nimic despre Fiintare, dar crede ca in final veti fi salvati de ceea ce intreprindeti. Daca va aflati in stapanirea Egoului, credeti ca facand tot mai multe veti acumula in final suficient de multe actiuni ca sa va simtiti intregiti la un moment dat, in Viitor...Nu va fi asa. Doar va veti pierde in actiuni, intreaga civilizatie se risipeste in actiuni ce nu-si au radacina in Fiintare, devenind astfel zadarnica.
Cum aduceti Fiintarea in relatia cu copilul vostru, in cazul unei Vieti de familie ocupate?
Cheia o reprezinta faptul de a-i acorda copilului Atentie.
Exista doua tipuri de atentie. Pe una am putea-o denumi Atentia bazata pe Forma. Cealalta este Atentia fara de Forma. Atentia bazata pe Forma este intotdeauna legata intr-un fel sau altul de actiune sau evaluare: „Ti-ai facut temele? Termina ce ai de mancat. Fa-ti ordine in camera. Spala-te pe dinti...Fa asta...Inceteaza cu asta...Grabeste-te, sa fii gata.”
Ce mai avem de facut?
Intrebarea aceasta rezuma destul de bine felul in care decurge Viata de familie in multe case. Atentia bazata pe Forma este desigur necesara si isi are Locul ei, dar daca doar ea exista in relatia cu copilul vostru, atunci lipseste Dimensiunea vitala si Fiintarea este complet eclipsata de actiune, „de grijile neamurilor”, cum se exprima Isus.
Atentia lipsita de Forma este inseparabila de Dimensiunea Fiintarii.
Cum functioneaza aceasta?
Privind, ascultand, atingand sau ajutandu-va copilul intr-o imprejurare sau alta, sunteti vigilenti, calmi, complet prezenti, nu vreti nimic altceva in afara Momentului asa cum este el. In acest fel faceti loc pentru Fiintare, in acel moment, daca sunteti Prezenti, nu sunteti tata sau mama. Sunteti vigilenta, calmul, Prezenta care asculta, priveste, atinge sau chiar vorbeste.
Sunteti Fiintarea din spatele actiunii.
Recunoasterea intru copilul vostru
Sunteti Fiinte Umane...Ce inseamna aceasta?
Arta de a trai nu este o chestiune de Control, ci de gasire a unui echilibru intre Uman si Fiinta. Mama, tata, sot, sotie, tanar, batran, rolurile pe care le jucati, functiile pe care le indepliniti, orice faceti — toate acestea tin de Dimensiunea Umana. Aceasta isi are locul ei si trebuie onorata, dar nu este in Sine suficienta pentru o relatie sau o Viata cu adevarat implinite si semnificative.
Componenta Umana singura nu este niciodata suficienta, indiferent cat de mult va straduiti sau ce realizati. Apoi, mai este Fiintarea. Ea se afla in prezenta vigilenta, calma a Constiintei insasi, a Constiintei care este totuna cu voi...Umanul este Forma...Fiinta este fara de Forma...Umanul si Fiinta nu sunt separate, ci se intrepatrund.
In Dimensiunea Umana sunteti, fara discutie, superiori copilului vostru.
Sunteti mai mari, mai puternici, stiti mai multe, puteti face mai multe.
Daca Dimensiunea aceasta reprezinta tot ceea ce cunoasteti, va veti simti superiori copilului vostru, poate in mod Inconstient. Si va veti face copilul sa se simta Inferior, poate tot in mod inconstient.
Nu exista egalitate intre voi si copilul vostru deoarece in aceasta relatie exista doar Forma, iar in Forma nu sunteti, desigur, egali. Poate ca va iubiti copilul, dar iubirea va fi doar omeneasca, cu alte cuvinte conditionata, posesiva, intermitenta. Doar dincolo de Forma, in Fiintare sunteti egali, si doar cand ajungeti la dimensiunea lipsita de Forma din voi poate exista Iubire Adevarata in relatia respectiva. Prezenta care este totuna cu voi, atemporalul Eu Sunt se recunoaste in altcineva, iar celalalt, copilul in cazul de fata, se simte iubit, adica Recunoscut.
A iubi inseamna a te recunoaste in altcineva. „Alteritatea” celuilalt se descopera atunci ca fiind o iluzie ce apartine taramului exclusiv Uman, taramului Formei. Nevoia de Iubire care exista in fiecare copil este nevoia de a fi recunoscut, nu la nivel de Forma, ci la nivel de Fiintare. Daca parintii pretuiesc doar Dimensiunea Umana a copilului si neglijeaza Fiintarea, copilul va simti ca relatia este neimplinita, ca lipseste ceva absolut vital, motiv pentru care in el se va acumula durerea si va da nastere uneori unei ostilitati inconstiente fata de parinti.
„De ce nu ma recunosti?”, pare sa spuna durerea sau ostilitatea.
Cand altcineva te recunoaste, recunoasterea aceea aduce Dimensiunea Fiintarii mai plenar in aceasta Lume, prin intermediul amandurora.
Aceasta este iubirea care mantuieste lumea. Am vorbit despre ea cu referire la relatia cu copiii vostri, dar ea se aplica, desigur, in egala masura tuturor relatiilor.
S-a spus ca „Dumnezeu este iubire”, dar afirmatia nu este absolut corecta.
Dumnezeu este Unica Viata din si de dincolo de nenumaratele Forme de viata.
Iubirea implica dualitate, cel care iubeste si cel care este iubit, subiect si obiect. Asadar, Iubirea reprezinta recunoasterea Unitatii in lumea Dualitatii. Aceasta este nasterea lui Dumnezeu in lumea Formei. Iubirea face lumea mai putin lumeasca, mai putin densa, mai transparenta fata de Dimensiunea Divina, fata de Lumina Constiintei insasi.
Renuntarea la Roluri
Lectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un Rol cu care va identificati. Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca orice intreprindeti are ca scop actiunea in Sine si nu constituie un Mijloc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de Sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corupt si deformat de „micul Eu” fabricat de Minte si de Rolul, oricare ar fi el, pe care se intampla sa-l joace.
Majoritatea oamenilor care se afla in pozitii privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu Rolul lor, cu putine exceptii notabile. Pot fi considerate VIP-uri, dar nu sunt de fapt altceva decat jucatori inconstienti in jocul Egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instanta, este lipsit de un Scop Real. Este, dupa cum spunea Shakespeare, „un basm de furii si de nerozie / baznit de-un prost si far' de nicio noima”.
In mod uimitor, Shakespeare a ajuns la aceasta concluzie fara ajutorul televizorului. Daca drama egocentrista de pe Pamant are vreun Scop, acesta este unul indirect, creeaza tot mai multa si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai mare masura creata de Ego, duce in final la distrugerea Egoului. Este focul in care Egoul se arde singur in totalitate.
Intr-o lume de personalitati ce interpreteaza roluri, acei cativa oameni care nu proiecteaza o imagine fabricata de Minte — si exista cativa chiar si la televizor, in mass-media si in lumea afacerilor — ci functioneaza din nucleul mai adanc al Fiintei lor, aceia care nu incearca sa para mai mult decat sunt, ci sunt pur si simplu ei insisi, se disting ca oameni remarcabili si sunt singurii care aduc
intr-adevar o schimbare in Lumea aceasta.
Ei sunt cei care aduc noua Constiinta.
Orice fac ei primeste Forta, deoarece actiunea lor este conforma cu Scopul Intregului. Influenta lor trece mult dincolo de ceea ce fac, mult dincolo de functia lor. Simpla lor prezenta — curata, naturala, fara pretentii — are un efect transformator asupra oricui vine in contact cu ei.
Cand nu jucati Roluri inseamna ca nu mai exista Sine (Ego) in ceea ce faceti.
Nu exista un plan secundar, protejarea sau consolidarea Sinelui.
Drept rezultat, actiunile au mult mai multa putere.
Atentia voastra este total indreptata asupra situatiei...Deveniti una cu ea.
Nu incercati sa fiti cineva anume...Beneficiati de cea mai mare putere, de cea mai mare eficienta atunci cand sunteti complet voi insiva. Dar nu incercati sa fiti voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste „Eu cel natural, spontan”.
De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau intr-altul, interpretati un rol.
„Fii tu insuti si atat” este un sfat bun, desi ar putea induce si in eroare. Mintea va interveni spunand: „Ia sa vedem, cum as putea fi eu insumi?” Apoi Mintea va elabora o strategie referitoare la: „Cum sa fiu eu insumi.” Un alt rol.
„Cum pot fi eu insumi?” este, de fapt, o intrebare gresita.
Ea implica faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti.
Dar „cum” nu-si are locul aici, deoarece voi sunteti deja voi insiva.
Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la ceea ce sunteti deja. „Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce inseamna sa fiu eu insumi.”
Daca puteti fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce sunteti — Fiinta din spatele Formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja definit.
Incetati sa va mai definiti — fata de voi insiva si fata de ceilalti.
Nu veti muri. Veti reveni la viata. Si nu va preocupati de modul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti acolo in primul rand ca o functie sau ca un rol, ci ca un camp de Prezenta Constienta.
De ce joaca Egoul roluri?
Din cauza unei supozitii neverificate, a unei Erori Fundamentale, a unui Gand inconstient. Gandul suna astfel, nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte Ganduri inconstiente, trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu insumi, trebuie sa obtin mai mut ca sa pot fi mai mult.
Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti, deoarece dedesubtul Formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. La nivel de Forma, sunteti si veti fi totdeauna inferiori unora, superiori altora.
In Esenta, nu sunteti nici inferiori, nici superiori nimanui.
Adevaratul respect de Sine si adevarata smerenie se naste din aceasta intelegere. Din perspectiva Egoului, respectul de Sine si umilirea sunt contradictorii, in Realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.
Egoul patologic
Intr-un sens mai larg al cuvantului, Egoul in Sine este patologic, indiferent de Forma pe care o imbraca.
Daca privim radacina greaca straveche a cuvantului "patologic", descoperim cat de nimerit este termenul pentru a fi asociat cu Egoul. Desi cuvantul este in mod normal folosit pentru a reda o stare de boala, el deriva de la cuvantul "pathos", care inseamna suferinta.
Desigur, exact aceasta descoperise Buddha in urma cu 2 600 de ani, suferinta este o caracteristica a Conditiei Umane. Insa cand o persoana se afla in stapanirea Egoului, ea nu recunoaste suferinta ca Suferinta, ci o considera singurul raspuns adecvat in orice situatie data.
In orbirea sa, Egoul este incapabil sa vada suferinta pe care si-o produce siesi si altora. Nefericirea este o boala mental-emotionala creata de Ego, care a ajuns la proportii epidemice. Ea reprezinta echivalentul interior al poluarii mediului pe planeta noastra. Starile negative precum furia, nelinistea, ura, resentimentele, nemultumirea, invidia, gelozia si asa mai departe nu sunt considerate negative, ci total justificate, ele nu sunt nici percepute ca fiind rezultate din Sine, ci provocate de altcineva sau de un factor exterior.
„Te consider responsabil de durerea mea”, iata ce spune in mod implicit Egoul.
Egoul nu poate face distinctia intre o situatie, pe de o parte, si interpretarea pe care i-o da el si reactia pe care o are el fata de respectiva situatie, pe de alta parte. Ati putea spune: „Ce zi oribila”, fara sa realizati ca frigul, vantul si ploaia sau oricare ar fi starea vremii fata de care reactionati nu sunt oribile, ci Sunt asa cum sunt. Oribilul tine de Reactia voastra, de rezistenta interioara fata de ea si de emotia careia ii da nastere rezistenta, in termenii lui Shakespeare, „orice lucru e bun sau rau, numai dupa cum il face inchipuirea noastra”. Mai mult inca, suferinta sau negativitatea sunt adesea luate in mod eronat de catre Ego drept placere deoarece, pana la un punct, Egoul se consolideaza prin intermediul lor.
De exemplu, Furia sau Resentimentul consolideaza enorm Egoul prin amplificarea sentimentului de separare, accentul cazand astfel pe alteritatea celorlalti si luand nastere o atitudine mentala de justete, care aparent este la fel de necucerit ca o fortareata. Daca ati putea observa schimbarile fiziologice care au loc in Corpul vostru atunci cand cadeti prada unor astfel de stari negative, modul in care afecteaza ele nefavorabil functionarea inimii, a sistemului digestiv si a celui imunitar si o multime de alte functii corporale, ar deveni extrem de limpede ca astfel de stari sunt intr-adevar patologice, ca sunt Forme de suferinta, nicidecum de Placere.
Oricand sunteti intr-o stare negativa, ceva din voi vrea acea negativitate, o percepe ca placuta sau crede ca va va procura ceea ce va doriti. Altminteri, cine ar vrea sa se agate de negativitate, sa aduca nefericire siesi si celorlalti si sa isi expuna trupul imbolnavirii?
De aceea, daca puteti fi Constienti ori de cate ori exista negativitate in voi ca in acel moment ceva din voi simte placere datorita negativitatii sau crede ca aceasta are un scop util, atunci Constientizati nemijlocit Egoul. In momentul in care se intampla aceasta, identitatea voastra s-a deplasat de la Ego la Constiinta.
Asta inseamna ca Egoul se contracta, iar Constiinta se dezvolta.
Daca in toiul negativitatii puteti realiza ca „in acest moment Eu imi creez suferinta”, acest lucru va fi suficient pentru a va ridica deasupra limitarilor starilor si reactiilor egocentriste. In fata voastra se vor deschide posibilitatile infinite care apar atunci cand exista Constientizare — cai mult mai inteligente de a trata orice situatie.
Veti fi liberi sa renuntati la nefericire in momentul in care ii recunoasteti lipsa ei de inteligenta. Negativitatea nu este inteligenta.
Ea apartine intotdeauna Egoului.
Egoul poate fi abil, dar nu este inteligent. Abilitatea isi urmareste propriile ei Scopuri marunte. Inteligenta vede intregul in ansamblul sau in care toate lucrurile sunt legate intre ele. Abilitatea este motivata de interesul fata de Sine si nu vede decat foarte putin in perspectiva. Majoritatea politicienilor si a oamenilor de afaceri sunt abili. Foarte putini sunt inteligenti.
Cel care s-a realizat prin abilitate are Viata scurta si intotdeauna se dovedeste in final a-si fi daunator siesi. Abilitatea divide, inteligenta include.
Nefericirea din fundal
Egoul da nastere separarii, iar separarea da nastere suferintei.
Asadar, Egoul este in mod clar patologic.
In afara de Formele evidente de negativitate precum furia, ura etc. exista si Forme mai subtile care sunt atat de des intalnite incat de obicei nu sunt considerate negative, ca de exemplu nerabdarea, iritarea, nervozitatea si faptul de a fi „satul pana-n gat”.
Ele constituie nefericirea din fundal, acea stare interioara predominanta in cazul multor oameni. Trebuie sa fiti extrem de vigilenti si absolut prezenti pentru a le putea detecta. Iar ori de cate ori le detectati apare un moment de Trezire, de incetare a Identificarii cu Mintea.
In continuare vom aminti una dintre cele mai obisnuite stari negative, trecuta usor cu vederea tocmai pentru ca este atat de obisnuita, atat de normala. S-ar putea sa va fie familiara.
Aveti deseori un sentiment de nemultumire ce ar putea fi descris cel mai bine ca un fel de resentiment de fond?
El poate fi determinat sau nu de ceva concret.
Multi oameni petrec o mare parte din Viata in starea aceasta.
Sunt atat de identificati cu ea incat nu pot face pasul in spate ca sa o priveasca de la distanta, in substratul acestui sentiment se afla anumite credinte pastrate inconstient, adica niste Ganduri. Aveti aceste Ganduri in acelasi fel in care aveti Visele atunci cand dormiti...Mai exact, nu stiti ca aveti respectivele Ganduri, tot asa cum cel care Viseaza nu stie ca viseaza.
Iata cateva dintre cele mai obisnuite Ganduri inconstiente care hranesc sentimentul de nemultumire sau resentimentul de fond.
Am inlaturat continutul acelor Ganduri, astfel incat sa ramana doar structura, in felul acesta, ele pot fi vazute mai limpede.
Oricand exista nefericire pe fundalul Vietii voastre (sau chiar in prim-plan), puteti vedea care din aceste Ganduri sunt valabile si puteti umple continutul lor in functie de situatia voastra personala:
"In viata mea trebuie sa se intample ceva inainte sa pot avea pace (fericire, implinire etc.)...si sunt nemultumit/a pentru ca nu s-a intamplat inca. Poate ca nemultumirea mea va duce pana la urma la intamplarea dorita."
"In trecut s-a intamplat ceva ce n-ar fi trebuit sa se intample si sunt nemultumit/a de asta. Daca nu s-ar fi intamplat lucrul respectiv, acum as avea pace.""In prezent se intampla ceva ce n-ar trebui sa se intample si care ma impiedica sa am pace."Adesea credintele inconstiente sunt indreptate catre cineva, iar „sa se intample” devine „sa faca”:
"Ar trebui sa faci cutare sau cutare lucru pentru ca eu sa pot avea pace. Si sunt nemultumit/a pentru ca nu l-ai facut inca. Poate nemultumirea mea te va determina sa-l faci."
"Ceva ce ai (sau am) facut, spus sau omis sa fac(i) in trecut ma impiedica acum sa am pace."
"Ceea ce faci sau nu faci acum ma impiedica pe mine sa am pace."
Secretul Fericirii
Toate cele de mai sus sunt supozitii, Ganduri neverificate confundate cu Realitatea. Sunt povesti pe care le inventeaza Egoul pentru a va convinge ca nu puteti avea pace acum sau ca nu puteti fi in intregime voi insiva acum. A fi in pace sau a fi ceea ce sunteti, adica a fi voi insiva, inseamna unul si acelasi lucru. Egoul spune, poate ca la un moment dat, in Viitor, as putea avea pace — daca se va intampla asta sau cealalta, daca obtin asta sau daca devin cealalta.
Sau spune, nu pot avea pace din cauza a ceva ce s-a intamplat in Trecut. Ascultati povestile oamenilor si veti vedea ca toate ar putea fi intitulate „De ce nu pot avea pace in momentul acesta”. Egoul nu stie ca singura voastra oportunitate de a avea pace este Acum. Sau poate ca stie si se teme ca ati putea afla si voi.
Pacea, la urma urmei, reprezinta Sfarsitul Egoului.
(va urma)
