Am vazut ca Universul nu poate fi inteles fara om, aceasta inseamna ca este imposibil sa avem o intelegere a Cosmosului in sine fara a implica omul si a focaliza relatia Cosmosului cu omul.
Daca vreti sa va formati o reprezentare despre cum este legat omul de Cosmos, este suficient sa va ganditi care este obiectul astronomiei celei mai elementare, si anume la oblicitatea eclipticii, adica la pozitia oblica a axei Pamantului fata de curba ce poate fi trasata prin Zodiac. Aceasta oblicitate a eclipticii poate fi conceputa sau interpretata in mod diferit. Daca axa Pamantului, acea axa in jurul careia Pamantul isi realizeaza rotirile zilnice, ar sta vertical in timpul intregului an, ziua si noaptea ar fi egale. Daca axa Pamantului ar fi plasata in ecliptica, pe tot Pamantul ar fi jumatate de an zi, jumatate de an noapte. Ambele extreme sunt prezente intr-o anumita masura la Ecuator si la poli. Intre acestia sunt insa cuprinse acele tinuturi care au in cursul anului zile de lungime variabila. Nu trebuie decat sa ganditi putin la aceasta problema pentru a va da seama ce importanta uriasa are pozitia axei Pamantului in Cosmos pentru intreaga evolutie culturala. Ganditi-va doar ca pe intreaga suprafata a Pamantului am fi cu totii eschimosi, daca axa terestra ar fi plasata pe ecliptica, si ca intregul Pamant ar trebui sa fie stapanit de cultura care exista la Ecuator, daca axa Pamantului ar fi verticala pe ecliptica.
Intelegerea adevarului depinde de felul in care interpretezi un lucru.
Dar pentru a te apropia de intelegerea faptului ca intre om, cultura si civilizatia sa si structura Universului exista o legatura este suficienta orice interpretare care te obliga sa concepi Omul si Pamantul ca pe ceva unitar, sa consideri ca Omul, in masura in care este o fiinta fizica, nu poate fi privit in mod izolat, numai pentru sine. Omul nu este un adevar pentru sine, ci este o fiinta fizica impreuna cu tot Pamantul. Asa cum nu putem considera o mana desprinsa de organismul uman ca ceva real, ea moare, nu poate fi gandita decat in legatura cu organismul, asa cum nu putem considera ca fiind real un trandafir taiat de pe tulpina sa - el moare, nu poate fi gandit decat legat cu planta inradacinata in Pamant -, tot astfel poate fi cercetat si omul cand vrem sa-l cunoastem in totalitatea sa ca fiind inchis in limitele epidermei sale.
Asadar, ceea ce Omul traieste pe Pamant trebuie cercetat impreuna cu axa Pamantului, asa cum intr-o alta perspectiva un anumit fel de inteligenta este observata in legatura cu rotunjimea fetei sau cu unghiul fetei omului. Intr-o conceptie despre lume care urmareste adevarul, este important sa nu se confunde ceea ce este un adevar partial cu un adevar deplin. La conceperea omului ca o totalitate care il reprezinta ca fiinta spiritual-sufleteasca se ajunge daca nu consideram ca adevar deplin omul ca fiinta fizica inchisa in sine. Ca fiinta spiritual-sufleteasca, omul este un adevar inchis in sine, o individualitate adevarata. Insa ceea ce el ocupa intre nastere si moarte - fizicul si corpul eteric - nu sunt Realitati in sine, ele sunt membre ale intregului Pamant si, asa cum vom vedea indata, chiar si ale altui Intreg.
Ajungem astfel la ceva ce trebuie luat in seama intr-un sens mai exact.
Trebuie sa atrag atentia asupra unui lucru: reprezentarile pe care ni le facem asupra Omului au aproape intotdeauna tendinta de a-l considera un fel de corp solid sau pe-aproape. Desigur, suntem constienti ca Omul nu este chiar un corp dur, ca este intr-o oarecare masura maleabil, dar de obicei nu constientizam ca Omul este alcatuit mai mult de 75% din lichid si ca numai restul de 25% poate fi conceput ca o fiinta care contine in sine materie minerala solida.
Omul este 75% o fiinta de apa.
Acum, va intreb, este corect sa descrii organismul uman in felul cum se obisnuieste, in imagini clar conturate: aici avem un lob al creierului, aici avem cutare organ si asa mai departe, si apoi sa se procedeze ca si cum aceste organe net conturate actioneaza impreuna, din activitatile lor rezultand activitatea intregului organism uman?
Luat in fond, acest lucru nu are nici un sens.
Este totusi vorba ca si noi sa avem in vedere ca, in limitele epidermei sale, omul este ca o apa unduitoare, ca are importanta si ceea ce este numai interior lichid unduitor, ca, asadar, nu ar trebui sa spunem ca omul este mai mult sau mai putin un corp solid. Privit din punctul de vedere al stiintei spiritului, acesta are o semnificatie foarte profunda. Caci tocmai ceea ce este solid, ceea ce se afla intr-un anumit mod legat de mineralul exterior, acest aspect solid al omului are in organismul uman o anumita relatie cu Pamantul.
Am constatat cele mai variate relatii ale omului cu lumea inconjuratoare; acum vrem sa descoperim relatia a ceea ce este solid in el cu Pamantul. Aceasta relatie exista. Dar ceea ce este element lichid in om nu are nici o relatie cu Pamantul, ci are o relatie cu Cosmosul planetar extraterestru, in mod preferential cu Luna.
Exact asa cum Luna are o legatura, chiar daca nu directa, indirecta cu geneza fluxului si refluxului, asadar cu anumite configuratii ale partii lichide a Pamantului, tot astfel ea are legaturi cu ceea ce se intampla in partea lichida a organismului uman.
Ieri v-am spus ca avem, pe de o parte, o astronomie care este valabila pentru Soare - dar si pentru Pamant - si ca noi suntem integrati in aceasta astronomie ca organism care include in sine o componenta solida, iar pe de alta parte o astronomie lunara, diferita, in care suntem integrati in asa fel incat ea are de-a face cu componenta lichida a organismului nostru. Vedeti, asadar, ca in corpul nostru fizic-solid si in corpul nostru fizic-lichid actioneaza fortele Cosmosului.
Are insa o importanta mult mai mare faptul ca asupra omului solid are o influenta directa eul nostru, iar asupra omului lichid are o influenta nemijlocita corpul nostru astral, astfel incat ceea ce actioneaza asupra organizarii noastre de catre spiritualul-sufletesc ajunge, prin corporalitatea noastra, la o relatie cu toate fortele si miscarile Cosmosului. Aceste miscari ale Cosmosului au fost dintotdeauna obiect al observatiilor, plecand de la cele mai diferite puncte de vedere ale conceptiilor despre lume. Daca luam in considerare cultura veche persana, existau cercetari privitoare la miscarile din Univers; existau astfel de cercetari si la caldeeni si la egipteni. Si nu este lipsit de interes sa urmarim cum se situau egiptenii fata de miscarile Universului.
Egiptenii au avut prilejul, aparent la inceput, din motive cu totul materiale, sa studieze legatura Pamantului cu Cosmosul extraterestru. Caci tara lor era dependenta de inundatiile Nilului, iar acestea se produceau cand Soarele avea o anumita pozitie in Cosmos. Aceasta putea fi determinata dupa pozitia lui Sirius, astfel incat egiptenii ajunsesera sa-si faca reprezentari despre pozitia Soarelui fata de stelele pe care azi le numim fixe. Se faceau cercetari extinse in colonii de preoti egipteni, in misterii preotesti egiptene, cu privire la pozitia Soarelui fata de alte stele, numite azi stele fixe. Am mai mentionat ca egiptenii cunosteau deja faptul ca Soarele, cu fiecare an, pare a fi deplasat fata de celelalte stele de pe cer. Astfel incat ei luau in calcul ca stelele - indiferent daca aparent sau real - se misca pe cer si observau ca ele aveau in cursul zilelor o viteza, ca Soarele avea alta viteza, dar nici pe departe ca cea a celorlalte stele. Soarele ramane putin in urma. Egiptenii stiau si consemnau faptul ca Soarele ramane in decurs de 72 de ani cu o zi in urma, asadar ca atunci cand o stea cu care Soarele rasarise in acelasi timp apare din nou dupa 72 de ani acesta nu rasare in acelasi timp cu ea, ci cu 24 de ore mai tarziu. Steaua care apartine lumii stelelor fixe a grabit pasul in 72 de ani cu o zi intreaga. Acesta este drumul pe care-l fac stelele si cel pe care-l face Soarele. Soarele ramane cu o zi in urma in 72 de ani. Daca inmultesc cu 360, voi obtine 25 920 de ani. Acesta este numarul pe care l-am intalnit adeseori. Este timpul de care are nevoie Soarele pentru ca prin ramanerea lui in urma sa ajunga din nou la punctul de plecare, dand astfel ocol intregului Zodiac.
Asadar, in 72 de ani el a ramas in urma cu exact un grad, caci un cerc are, dupa cum stiti, 360 de grade. Dupa aceste calcule imparteau egiptenii marele an, care cuprinde de fapt 25 920 de ani, in 360 de zile. Dar o astfel de zi este lunga de 72 de ani. Aceasta este in medie si durata de viata maxima a omului. Sigur ca unii depasesc aceasta varsta, iar altii nu ajung la ea, dar este o limita superioara a duratei de viata a omului. Asa incat se poate spune ca acest intreg context este construit in Cosmos cu scopul de a mentine o viata umana timp de o zi solara lunga de 72 de ore. In orice caz, omul este emancipat fata de aceasta.
El se poate naste in orice moment, dar viata sa ca om fizic intre nastere si moarte se orienteaza dupa aceasta zi solara. Egiptenii acceptasera si anul obisnuit de 360 de zile nu de 365 de zile, asa cum este in adevar, pana cand lucrurile s-au potrivit atat de putin cu mersul stelelor incat au fost introduse si celelalte cinci zile. Dar de unde stim ca egiptenii acceptasera initial anul de 360 de zile?
S-a produs o neintelegere prin faptul ca preotii vorbisera de un mare an cosmic. Pentru acest an cosmic este valabil un grad, a 360-a parte, un an cosmic de 72 de ani. Omul a fost articulat la Cosmos, s-a clarificat relatia sa cu Cosmosul.
Dar datorita decadentei intregii evolutii a poporului egiptean nu s-a lamurit maselor largi - si aceasta s-a petrecut in modul cel mai caracteristic - ceea ce este entitate a omului, ceea ce este legatura a omului cu Cosmosul.
Exista rationamentul ca daca toti oamenii ar sti ca sunt o entitate integrata in Cosmos in asa fel incat durata vietii lor este o componenta a duratei de viata a unui ciclu solar, ei s-ar simti integrati in Cosmos, nu s-ar mai lasa condusi, fiecare s-ar considera un membru al Cosmosului.
Acest lucru trebuiau sa-l stie numai cei care erau considerati a fi chemati sa conduca. Ceilalti oameni nu trebuiau sa aiba o asemenea stiinta cosmica, ci o stiinta a zilei. Acest lucru se leaga de intreaga decadenta a evolutiei culturale egiptene. Si ceea ce se considera a fi necesar pentru initierea omenirii nematurizate in anumite misterii a fost extins de cultura egipteana la lucruri care dadeau putere conducatorilor.
Multe lucruri care impregneaza, in prezent, sufletul uman au venit din surse orientale. De asemenea, si crestinismul traditional contine multe lucruri ce-si au originea in surse orientale. Dar o puternica influenta a trecut din cultura egipteana in crestinismul roman. Asa cum poporul egiptean trebuia sa ramana ignorant referitor la legatura sa cu Cosmosul, tot astfel in anumite cercuri ale romanismului exista parerea ca poporul trebuie sa ramana ignorant cu privire la relatia lui cu Cosmosul asa cum a survenit prin misteriul de pe Golgota.
De aici, acea lupta dura, atunci cand, dintr-o necesitate culturala si interioara, se atrage atentia asupra faptului ca evenimentul de pe Golgota nu trebuie gandit in afara oricarei legaturi cu restul conceptiei despre lume, ci ca el trebuie sa fie cuprins in intregul conceptiei despre lume, cand se atrage atentia asupra faptului ca ceea ce s-a intamplat pe Golgota are legatura cu intreaga lume si cu constitutia acesteia. Din acest motiv, desemnarea lui Christos ca fiind Spiritul solar in sensul in care am facut-o noi se considera a fi cea mai grava erezie.
In nici un caz nu trebuie crezut ca lucrul de care este vorba aici nu ar fi cunoscut anumitor persoane, din prima linie conducatoare, care combat ceea ce v-am spus acum. Bineinteles ca le este cunoscut. Dar la fel cum preotii egipteni stiau foarte bine ca anul obisnuit nu are 360 de zile, ci 365¼ de zile, tot asa anumiti oameni stiu foarte bine ca in cazul tainei lui Christos este vorba de misteriul solar.
Dar omenirii actuale nu trebuie sa i se aduca la cunostinta aceasta cunoastere, caci ceea ce am spus ieri este adevarat: conceptia materialista despre lume este mult mai draga acelei categorii de oameni decat stiinta spiritului. Conceptia materialista despre lume are si ea consecintele ei practice.
Are consecinte practice care pot fi studiate facandu-se o comparatie intre timpul actual si vechea cultura egipteana. Egiptenii erau dependenti de mersul Soarelui, asadar de legatura dintre terestru si ceresc cu privire la cultura lor exterioara. Daca era tinuta secreta legatura dintre fenomenele cosmice si actiunea lor asupra culturii proprii Egiptului, aceasta insemna o anumita putere in mainile preotimii egiptene in decadenta. Prin aceasta, cel care trebuia sa lucreze in Egipt era avizat ca trebuie sa accepte directivele date de preotii care aveau cunoasterea respectiva.
Daca civilizatia europeana si cea americana si-ar pastra caracterul actual, daca s-ar mentine conceptia materialista copernicana despre lume impreuna cu lastarul ei, teoria lui Kant-Laplace, in mod necesar ar trebui sa ia nastere o conceptie materialista despre lume si pentru fenomenele biologice, fizice, chimice.
Aceasta conceptie materialista despre lume nu poate sa includa in structura ei ordinea morala a lumii. De asemenea, nu are nici o posibilitate sa implice in structura ei evenimentul Christos; sa fii adept al conceptiei materialiste despre lume si in acelasi timp crestin nu poate fi posibil, daca vrei sa fii cinstit si sincer. Din aceasta cauza in cultura europeana si americana trebuiau sa apara urmarile practice ale sciziunii dintre materialism, pe de o parte, si imaginea morala a lumii fara legatura cu imaginea materialista a lumii si continuturile credintei, pe de alta parte.
Consecinta acestui fapt consta in aceea ca oamenii, care nu au fost determinati de motive exterioare sa fie necinstiti interior, au aruncat peste bord credinta si au statuat imaginea materialista a lumii si pentru viata umana. Prin aceasta imaginea materialista a lumii a devenit imaginea sociala a lumii. Daca acest lucru s-ar perpetua in cadrul culturii europene si americane, oamenii ar avea doar o imagine materialista a lumii, nu ar sti nimic despre legatura Pamantului cu fortele cosmice, asa cum am spus de mai multe ori. Dar o anumita casta preoteasca ar detine cunoasterea legaturii cu imaginea cosmica la fel cum preotii egipteni pastrau cunostinta despre anul platonic, marele an cosmic si marea zi cosmica.
Aceasta casta preoteasca ar putea spera sa domine poporul, care se degradeaza in mod barbar sub actiunea materialismului.
Este natural ca astfel de lucruri sunt spuse azi numai dintr-un sentiment al datoriei fata de adevar, dar ele trebuie neaparat spuse. Un numar cat mai mare de oameni trebuie sa afle despre misteriul de pe Golgota, sa inteleaga importanta sa cosmologica. Omenirii Pamantului trebuie sa nu-i ramana ascuns faptul ca ea este legata de un spirit extraterestru care a existat in Palestina la inceputul calendarului nostru si a fost intruchipat de omul Iisus. O astfel de percepere, depasirea necinstei, uzuala in probleme legat de conceptie despre lume si in marturisirile de credinta, este o sarcina a zilelor noastre.
Caci in prezent, pe de o parte, se asculta povestiri despre cum se misca Pamantul in jurul Soarelui intr-o elipsa si cum a evoluat el in sensul teoriei lui Kant-Laplace, si se subscrie la aceasta; pe de alta parte, se asculta povestiri despre faptul ca la inceputul calendarului nostru in Palestina s-au intamplat anumite lucruri.
Se accepta aceste doua aspecte fara a le pune intr-o relatie, ele sunt luate ca atare si se gandeste ca acest fapt este fara consecinte.
Nu este asa, deoarece este mai putin grav cand minciuna este conceputa in mod constient decat atunci cand ea se manifesta in mod inconstient si-l injoseste pe om, il barbarizeaza.
Minciuna pleaca impreuna cu constienta din corpul fizic si din cel eteric odata cu adormirea, este prezenta in existenta aspatiala si atemporala, in existenta vesnica, cand omul se afla in somnul fara vise.
Aici se pregateste tot ceea ce minciuna poate deveni in viitor cand ea se afla in constienta. Dar daca minciuna se afla in subconstient inseamna ca ea ramane in pat cu corpul fizic si cu cel eteric.
Aici, in timp ce omul nu-si foloseste corpurile fizic si eteric, ea apartine Cosmosului, nu numai Cosmosului pamantesc, ci intregului Cosmos.
Aici ea lucreaza la distrugerea Cosmosului, la distrugerea intregii umanitati, aici incepe distrugerea insasi a omenirii.
Omenirea nu poate face fata la ceea ce o ameninta prin nimic altceva decat prin stradania de a obtine adevarul interior referitor la problemele cele mai mari ale existentei. In prezent, exista, asadar, o invitatie facuta omenirii ca sa nu mai permita o astronomie materialista care ignora total producerea evenimentului de pe Golgota. Astronomia care include in structura cosmica Luna, ca si Soarele si Pamantul, pe care le prezinta ca fiind entitati separate, fara legatura intre ele, este o astronomie pagana, nu o astronomie crestina. Din aceasta cauza, din punct de vedere crestin trebuie sa fie respinsa orice invatatura evolutionista care nu descrie lumea in mod unitar.
Daca urmariti cartea mea Stiinta oculta, veti vedea cum, in timp ce descriu perioada Saturn, perioada Soare, apar doua curente care apoi actioneaza impreuna.
Cand se descrie insa asa cum se face in mod curent, se folosesc notiuni care apartin sensului evolutiei pagane. Se patrunde pana la detalii.
Cand teoreticianul evolutionist actual descrie in sens darwinist evolutia formei organice, el spune ca la inceput au existat forme organice simple, apoi altele mai complicate, apoi altele si mai complicate etc., pana se ajunge la om.
Dar lucrurile nu stau asa.
Omul este alcatuit din trei parti.
Capul sau a luat nastere prin perfectionarea formelor animale inferioare.
Ceea ce este articulat la cap a luat nastere mai tarziu.
Asa ca nu ne este permis sa spunem ca maduva spinarii se transforma devenind cap, ci trebuie sa spunem: Capul nostru a luat nastere cu siguranta din formatiuni anterioare care erau asemanatoare maduvei spinarii, iar coloana dorsala actuala nu are nici o legatura cu aceasta evolutie, ci este o anexa mai tarzie, iar ceea ce este astazi formatiunea capului isi are originea intr-o coloana dorsala altfel formata.
Mentionez acest lucru pentru cei care s-au ocupat cat de cat cu teoria descendentei si pentru ca dumneavoastra sa vedeti ca o linie dreapta de observatii cosmice conduce la consideratii cu privire la ceea ce exista in evolutia umanitatii si pentru ca sa intelegeti ca este necesar ca stiinta spiritului sa lumineze toate domeniile stiintei si ale vietii, ca lucrurile nu pot continua asa cum s-a intamplat in ultimele secole, cand stiinta s-a dezvoltat sub influenta conceptiei materialiste despre lume, rezultat al conceperii materialiste a crestinismului.
Materialismul il datoram devenirii materialiste a conceptiei crestine despre lume. Trebuie restabilita invatatura despre Christosul cosmic in opozitie cu impregnarea materialista a acestei invataturi.
Aceasta este sarcina cea mai importanta a timpului nostru. Inainte de a se recunoaste ca aceasta este sarcina cea mai importanta a timpului, nu se va putea concepe clar nici un domeniu al cunoasterii.
Am vrut sa va aduc azi unele elemente care sa va lamureasca de ce adversari rau intentionati se ridica cu atata inversunare impotriva a ceea ce trebuie sa intampine omenirea, in prezent, dintr-o necesitate interioara.
Si a trebuit sa leg aceasta intreaga abordare de cosmologie.
Vom continua joia viitoare, aici, la ora opt.
Rudolf Steiner
CONFERINTA a XIII-a
Dornach, 9 mai 1920
