Incepand de la primele zile ale existentei Babilonului si de la legendele care i-au inconjurat pe Nimrod, Semiramida si Tamuz, sunt urmarite anumite obiceiuri si ritualuri in diferitele lor evolutii, furnizind astfel chei prin care se dezleaga „Taina"! Adevarata Biserica, de exemplu, este asemanata cu o mireasa, cu o fecioara curata, cu o femeie fara pata si ireprosabila, insa, intr-un contrast izbitor, sursa ei, este zugravita ca o femeie necurata, o femeie manjita, o curva. Daca este corect sa aplicam acest simbolism unui sistem bisericesc, este clar ca el se poate referi doar la o biserica manjita si decazuta ! Cu litere majuscule, Biblia o numeste „Taina Babilonului".
Cand a scris Ioan cartea Apocalipsei, Babilonul, ca oras si imperiu, fusese deja distrus si lasat in ruine, dupa cum prevestisera profetii Vechiului Testament.
Insa conceptele si obiceiurile religioase care si-au avut originea in Babilon au continuat si au fost bine reprezentate in multe din natiunile lumii.
Care a fost insa religia Babilonului antic ?
Cum a inceput totul ?
Ce semnificatie are aceasta in era moderna ?
Cum se leaga toate acestea de ceea ce a scris Ioan in cartea Apocalipsei ?
Intorcand paginile timpului la perioada chiar de dupa potop, vedem ca oamenii au inceput sa migreze dinspre est: „si s-a intamplat, pe cand calatoreau dinspre est, ca au gasit o campie in tara Sinear, si au locuit acolo.
Aici a fost construita cetatea, orasul Babilon, iar aceasta tara a devenit cunoscuta sub numele de Babilonia sau mai tarziu de Mesopotamia.
Aici, raurile Eufrat si Tigru acumulasera bogate depozite de sol ce puteau produce recolte din belsug. Dar existau anumite probleme cu care se confruntau oamenii. In primul rand, tinutul era napadit de fiare salbatice ce constituiau o amenintare permanenta pentru siguranta si pacea locuitorilor.
Evident ca oricine putea sa ofere cu succes protectie impotriva fiarelor salbatice era primit cu urale de catre oameni.
In acest timp a aparut pe scena un barbat inalt, foarte voinic, cu numele de Nimrod.
A devenit renumit ca un mare vanator de fiare salbatice. Biblia ne spune: „Cus l-a conceput pe Nimrod: el a inceput sa fie puternic pe pamant. El a fost un vanator puternic inaintea Domnului: de aceea s-a zis: Ca Nimrod, vanator puternic inaintea Domnului".
Dupa cat se pare, succesul lui Nimrod ca vanator puternic l-a facut sa devina renumit printre acei oameni primitivi.
A devenit „un puternic" pe Pamant, un conducator renumit in chestiunile sociale. Dobandind acest prestigiu, a nascocit un mijloc de protectie mai bun. In loc sa se lupte permanent cu fiarele salbatice, de ce sa nu-i organizeze
pe oameni in orase, pe care sa le imprejmuiasca cu ziduri de protectie ?
Apoi, de ce sa nu organizeze aceste orase intr-un regat ?
Este evident ca aceasta era gandirea lui Nimrod, deoarece Biblia ne spune ca el a organizat un astfel de regat. „Si inceputul regatului sau era Babel si Erec si Acad si Calne, in tara Sinear" (Gen.l0:10).
Regatul lui Nimrod este primul mentionat in Biblie.
Chiar daca s-ar putea spune ca unele din progresele facute de Nimrod au fost bune, totusi Nimrod a fost un conducator nereligios. Numele de Nimrod vine de la marad, care inseamna „el s-a razvratit".
Expresia „unul puternic inaintea Domnului" poate avea un sens ostil, cuvantul „inaintea" fiind uneori folosit cu sensul de „impotriva" Domnului.
The Jewish Encyclopedia (Enciclopedia Ebraica) spune ca Nimrod era „cel ce a facut pe toti oamenii sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu".
Cunoscutul istoric Josefus Flavius a scris: „Nimrod a fost cel care i-a atatat la un astfel de afront si dispret la adresa lui Dumnezeu... El a mai transformat in mod treptat conducerea sa intr-o tiranie, nevazand alt mod de a-i indeparta pe oameni de frica de Dumnezeu... multimile erau foarte pregatite sa urmeze hotararea lui Nimrod... si au ridicat un turn, necrutand munca istovitoare si nici neglijand in vreo privinta lucrarea: si astfel, datorita multimii de brate de munca angajate in ea, s-a inaltat foarte mult... Locul pe care au ridicat turnul se numeste acum Babilon".
Alexander Hislop a scris amanuntit despre modul in care religia babiloniana s-a dezvoltat in jurul traditiilor privitoare la Nimrod, sotia sa Semiramida si copilul ei Tamuz, bazandu-si concluziile pe informatii ce ne-au parvenit prin istorie, prin legende si mituri. Dupa cum spun istoriile de demult, cand a murit Nimrod, trupul sau a fost taiat in bucati, ars si trimis in diferite tinuturi.
Practici similare sunt mentionate in Biblie.
Dupa moartea sa, care a fost foarte jelita de locuitorii Babilonului, sotia lui a pretins ca el era acum zeul-soare.
Mai tarziu, cand a dat nastere unui fiu, a pretins ca fiul ei, pe nume Tamuz, era Nimrod, eroul lor renascut.
Mama lui Tamuz auzise probabil profetia despre venirea lui Mesia, nascut dintr-o femeie, deoarece acest adevar era cunoscut din cele mai stravechi timpuri.
Ea a pretins ca fiul ei a fost conceput intr-un mod supranatural si ca el era samanta promisa, „mantuitorul". Cu toate acestea, in religia ce se dezvolta, oamenii nu s-au inchinat numai inaintea copilului, ci si inaintea mamei!
O mare parte din inchinarea babiloniana a fost transmisa prin simboluri misterioase, era o religie „tainica, misterioasa". Deoarece se credea ca Nimrod era zeul-Soare, se considera ca focul este reprezentarea lui pamanteasca.
Asadar, dupa cum vom vedea, in cinstea lui se aprindeau lumanari si focuri ceremoniale. In alte forme, el a fost simbolizat prin imagini ale Soarelui, pestelui, arborilor, stalpilor si animalelor.
Peste secole, Pavel descria foarte potrivit directia pe care o urmau locuitorii Babilonului: „Cand L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu... ci au devenit deserti in inchipuirile lor, si inima lor nebuna s-a intunecat. Dandu-se drept intelepti, au innebunit, si au schimbat gloria Dumnezeului nepieritor cu o imagine facuta asemenea omului pieritor, si pasarilor, si patrupedelor, si taratoarelor... ei au schimbat adevarul lui Dumnezeu intr-o minciuna, si s-au inchinat si au slujit creaturii mai mult decat Creatorului... Din aceasta cauza, Dumnezeu i-a lasat prada unor patimi rusinoase". Acest sistem de idolatrie s-a raspandit din Babilon spre natiuni, caci din acest loc au fost imprastiati oamenii pe fata pamantului.
Plecand din Babilon, au luat cu ei inchinarea adusa mamei si copilului, impreuna cu diverse simboluri misterioase. Herodot, calator prin intreaga lume si istoricul antichitatii, a fost martor al prezentei religiei tainice si al ritualurilor ei in numeroase tari si mentioneaza modul in care Babilonul a fost sursa primara din care au provenit toate sistemele idolatre.
Bunsen spune ca sistemul religios egiptean se tragea din Asia si din „imperiul primitiv din Babel". In cunoscuta sa lucrare, Nineveh and its Remains (Ninive si relicvele ei), Layard declara ca avem marturia unita a istoriei sacre si profane, care spune ca idolatria si-a avut originea in tinutul Babilonia, cel mai vechi sistem religios.
Toti acesti istorici au fost citati de Hislop.
Cand Roma a devenit un imperiu mondial, este un fapt cunoscut ca ea a asimilat in cadrul sistemului ei zeii si religiile diferitelor tari pagane peste care guverna.
Deoarece Babilonul a fost sursa paganismului acestor tari, putem intelege faptul ca religia timpurie a Romei pagane n-a fost altceva decat inchinarea babiloniana dezvoltata in diverse forme si sub diferite nume in regiunile in care a ajuns.
Unul dintre cele mai remarcabile exemple ale modului in care paganismul babilonian a continuat sa existe pana in zilele noastre poate fi vazut in felul in care inchinarea adusa Mariei a inlocuit inchinarea antica adusa zeitei-mama.
Istoria mamei si copilului era in mare masura cunoscuta in Babilonul antic, dezvoltandu-se intr-o inchinare instituita. Numeroase monumente din Babilon o infatiseaza pe zeita-mama, Semiramida, cu copilul ei Tamuz in brate.
Cand locuitorii Babilonului au fost imprastiati in diferite parti ale pamantului, ei au dus cu ei inchinarea adusa mamei divine si copilului ei.
Aceasta explica de ce asa multe natiuni s-au inchinat unei mame si unui copil.
Chinezii au avut o zeita-mama numita Singmu sau „Sfanta Mama".
Ea este infatisata tinand in brate un copil, si avand raze de soare imprejurul capului.
Vechii germani s-au inchinat fecioarei Herta cu un copil in brate. Scandinavii au numit-o Disa, fiind infatisata si ea cu un copil. Etruscii au numit-o Nutria, iar printre druizi, lui Virgo-Patitura i s-a adus inchinare ca „Mama a lui Dumnezeu".
In India, ea era cunoscuta ca Indrani, care de asemenea a fost infatisata cu un copil in brate.
Pentru greci, zeita-mama era cunoscuta sub numele de Afrodita sau Ceres, pentru sumerieni sub numele de Nana, pentru adeptii ei din Roma antica sub numele de Venus sau Fortuna, iar copilul ei sub numele de Jupiter.
In Asia, mama era cunoscuta ca Cibele, iar copilul ca Deoius.
„Dar indiferent de numele sau locul ei", spune un scriitor, „ea era sotia lui Baal, regina fecioara a cerului, care a nascut, desi n-a conceput niciodata".
In Efes, marea mama era cunoscuta sub numele de Artemis (Diana la romani).
Templul dedicat ei in acest oras a fost una dintre cele sapte minuni ale lumii antice ! Zeitei i se aducea inchinare nu numai in Efes, ci in toata Asia si in toata lumea.
In Egipt, mama era cunoscuta sub numele de Isis, iar copilul ei sub numele de Horus. Este foarte obisnuit ca monumentele religioase egiptene sa-l arate pe copilul Horus stand in poala mamei lui.
Aceasta falsa inchinare, dupa ce s-a raspandit din Babilon in diverse natiuni, sub diferite nume si forme, a fost instituita in cele din urma la Roma si in tot Imperiul Roman.
Unul din cele mai bune exemple ale unei astfel de influente pagane se poate vedea in modul in care a continuat inchinarea adusa marei mame, doar ca intr-o forma usor diferita si avand un nou nume !
Multi pagani fusesera atrasi la crestinism, insa adorarea lor fata de zeita-mama era atat de puternica, incat n-au vrut s-o abandoneze.
Conducatorii bisericii, gata de compromis, au inteles ca daca ar putea gasi in crestinism analogii cu aceasta inchinare adusa zeitei-mame, ar putea mari enorm numarul membrilor bisericii.
Dar cine o putea inlocui pe „Marea Mama" a paganismului ?
Maria, desigur, era dupa parerea lor persoana cea mai potrivita pe care s-o aleaga.
De ce sa nu-i lase ei pe oameni sa-si continue rugaciunile si devotamentul fata de o zeita-mama, pe care s-o numeasca doar Maria ?
Este limpede ca acesta a fost rationamentul folosit, caci exact asa s-a si intamplat !
Putin cate putin, inchinarea care era legata de mama pagana a fost transferata Mariei..Un alt indiciu al faptului ca inchinarea adusa Mariei s-a dezvoltat din vechea inchinare adusa zeitei-mama se poate vedea din titlurile ce i-au fost atribuite acesteia...Maria este adesea numita „Madona".
Conform celor spuse de Hislop, aceasta expresie este traducerea unuia din titlurile prin care era cunoscuta zeita babiloniana. Intr-o forma zeificata, Nimrod a ajuns sa fie cunoscut ca Baal. Titlul sotiei lui, divinitatea feminina, ar fi Baalti.
Acest cuvant inseamna „doamna mea", in latina se scrie „Mea Domina", iar in italiana el a devenit binecunoscutul „Madonna"!
Printre fenicieni, zeita-mama era cunoscuta ca „Doamna Marii", si chiar si acest titlu ii este aplicat Mariei, desi nu este nici o legatura intre Maria si mare!
Unul dintre numele pe care le purta ea era „Myllita", adica „Mediatrix" sau mijlocitoare.
Maria este adesea numita „regina cerului".
Dar Maria, mama lui Isus, nu este regina cerului.
„Regina cerului" era un titlu al zeitei-mama, careia i s-a adus inchinare cu secole inainte ca sa se fi nascut Maria. Daca ne intoarcem pe vremea lui Ieremia, oamenii se inchinau „reginei cerului" si practicau ritualuri ce erau sacre pentru ea.
Atat de ferm inscrisa era in mintea pagana imaginea zeitei-mame cu copilul in brate, incat atunci cand a sosit vremea, conform spuselor unui scriitor, „stravechiul portret al lui Isis si al copilului Horus a fost acceptat nu numai in opinia oamenilor, ci si prin aprobarea episcopala categorica ca portret al Fecioarei cu copilul ei".
Reprezentari ale lui Isis cu copilul ei erau adesea incluse intr-un cadru cu flori.
Si aceasta practica a fost aplicata Mariei, asa cum bine stiu cei ce au studiat arta medievala.
Poate cea mai importanta dovada ca inchinarea adusa Mariei s-a dezvoltat din vechea inchinare adusa zeitei-mame pagane este faptul ca, in religia pagana, mamei i se aducea tot atata inchinare (sau mai multa) cata se aducea fiului ei !
Poti calatori in intreaga lume, si fie intr-o catedrala uriasa, fie intr-o capela dintr-un sat, statuia Mariei va ocupa o pozitie proeminenta.
Cand se fac mataniile (se recita din cartea de rugaciuni), Ave Maria e repetata de noua ori, la fel ca si rugaciunea „Tatal Nostru".
Catolicii sunt invatati ca, daca se roaga Mariei, ea le poate duce cererea la fiul ei Isus, si intrucat ea este mama Lui, El va raspunde cererii de dragul ei.
Concluzia este ca Maria este mai plina de compasiune, mai intelegatoare si mai miloasa decat fiul ei Isus.
Cu siguranta ca lucrul acesta este contrar Scripturilor !
Si totusi, aceasta idee a fost deseori repetata in scrierile catolice.
Un cunoscut scriitor romano-catolic, Alfonsus Liguori, a scris pe larg spunand ca rugaciunile adresate Mariei sunt infinit mai eficiente decat cele adresate lui Cristos.
Incercari ulterioare de a o preamari pe Maria la o pozitie glorificata in catolicism se pot vedea in doctrina „conceperii imaculate" a Mariei.
Aceasta doctrina a fost pronuntata si definita de Pius IX in 1854, ca Binecuvantata Fecioara Maria „in prima clipa a conceperii ei... a fost ferita de orice pata a pacatului originar".
Este evident ca aceasta invatatura e numai un efort in plus de a face ca Maria sa se asemene cat mai indeaproape cu zeita paganismului caci, in vechile mituri, se credea despre zeita ca ar fi avut parte de o concepere supranaturala ! Istorisirile variau intre ele, dar toate vorbeau despre intamplari supranaturale in legatura cu intrarea ei in lume, ca ea era superioara muritorilor de rand, ca era divina. Putin cate putin, astfel incat invataturile despre Maria sa nu para inferioare celor despre zeita-mama, era necesar sa se invete ca si intrarea Mariei in aceasta lume a implicat un element supranatural !
Este oare scripturala doctrina care spune ca Maria s-a nascut fara pata pacatului originar ?
Vom raspunde la aceasta cu insasi The Catholic Encyclopedia: „Nu se poate aduce din Scriptura nici o dovada directa, categorica si stricta a acestei dogme.Se subliniaza mai degraba ca aceste idei au reprezentat o dezvoltare treptata in cadrul bisericii."
Doctrina romano-catolica s-a bazat partial pe Scriptura, partial pe traditii si idei transmise de Parintii Bisericii, si partial pe conceptii imprumutate din paganism daca aceste conceptii puteau fi „crestinizate". Concepte din toate aceste surse au fost amestecate impreuna, dezvoltate si in cele din urma transformate in dogme la diferite concilii catolice de-a lungul secolelor.
Mergand la Scripturi, nu numai ca nu gasim vreo dovada pentru ideea conceperii imaculate a Mariei, dar exista dovezi ale contrariului.
Alte incercari de a o glorifica pe Maria pot fi vazute in doctrina romano-catolica a virginitatii perpetue.
Aceasta este invatatura prin care se spune ca Maria a ramas fecioara pana la sfarsitul vietii ei.
Dar, asa cum explica The Encyclopedia Britannica, doctrina virginitatii perpetue a Mariei n-a aparut decat cam la vreo trei sute de ani dupa inaltarea lui Cristos. Aceasta fabuloasa calitate n-a castigat recunoasterea oficiala a Romei decat la conciliul din Calcedon in anul 451.
Conform Scripturilor, nasterea lui Isus a fost rezultatul unei conceperi supranaturale fara un tata pamantesc. Dar dupa ce S-a nascut Isus, Maria a dat nastere altor copii, urmasi naturali ai unirii ei cu Iosif, sotul ei.
Ideea ca Iosif ar fi tinut-o pe Maria fecioara toata viata ei este in mod limpede nescripturala.
Strans legata de ideea rugaciunii inaltata Mariei este un instrument numit „matanii" (rozariu). El consta dintr-un lant cu cincisprezece seturi de margelute, fiecare set fiind marcat de cate o margea mare. Capetele acestui lant sunt unite de o medalie care are inscris pe ea chipul Mariei. De aceasta atarna un lant scurt, la capatul caruia se afla un crucifix. Margelele mataniilor ajuta la numararea rugaciunilor - rugaciuni ce sunt repetate de nenumarate ori. Desi acest instrument este foarte folosit in cadrul bisericii romano-catolice, e clar ca el nu are o origine crestina.
Mataniile erau cunoscute in multe tari.
The Catholic Encyclopedia spune: "in aproape toate tarile intalnim un obiect pentru numararea rugaciunilor, sau niste matanii din margele".
Timp de secole, printre mahomedani, a fost folosita o sfoara cu 33, 66 sau 99 de margele pentru a numara numele lui Alah. Marco Polo, in secolul 13, a fost surprins sa-l gaseasca pe regele din Malabar folosind niste matanii confectionate din pietre pretioase pentru a-si numara rugaciunile.
Sf. Francis Xavier si cei care-l insoteau au fost uimiti sa vada ca mataniile erau familiare budistilor din Japonia.
Printre fenicieni, in jurul anului 800 i.Cr., era folosit un cerc de margele asemanator mataniilor in inchinarea adusa Astarteei, zeita-mama.
Aceste matanii se vad pe unele monede feniciene timpurii.
Brahmanii au folosit de la inceput matanii cu zeci si sute de margele.
Cei ce se inchina la Visnu dau copiilor lor matanii formate din 108 margele.
Matanii similare sunt folosite de milioane de budisti in India si Tibet.
Cel ce se inchina lui Siva foloseste niste matanii dupa care repeta, daca e posibil, toate cele 1008 nume ale dumnezeului sau.
Privind in urma din nou la „mama" falsei religii, aflam ca oamenii se rugau si onorau o pluralitate de zei. De fapt, sistemul babilonian s-a dezvoltat pana acolo incat a avut vreo 5.000 de zei si zeite.
In mare parte asemanator modului in care catolicii cred despre „sfintii' lor, babilonienii credeau ca „zeii" lor au fost odata eroi care au trait pe pamant, dar se aflau acum la un nivel mai inalt.
Fiecare luna si fiecare zi din luna se afla sub protectia unei anumite divinitati.Exista un zeu pentru fiecare gen de problema, un zeu pentru fiecare mestesug, un zeu pentru cutare si cutare lucru.
Chiar si budistii din China aveau o "inchinare la diferite zeitati, cum ar fi zeita marinarilor, zeita razboiului, zei ai unor regiuni sau ai unor mestesuguri speciale".
Biserica romano-catolica are sfinti si pentru urmatoarele: femeia sterila (Sf. Anton), bautori de bere (Sf. Nicolae), copii (Sf. Dominic), animale domestice (Sf. Anton), emigranti (Sf. Francisc), indragostiti (Sf. Rafael), fecioare batrane (Sf. Andrei), saraci (Sf. Laurentiu), femei insarcinate (Sf. Gerard), televiziune (Sf. Clara), pentru a aresta hoti (Sf. Gervase), pentru a obtine un sot (Sf. Iosif), pentru a obtine o sotie (Sf. Ina), pentru a gasi lucruri pierdute (Sf. Anton), etc.
Catolicii sunt invatati sa se roage la anumiti „sfinti" pentru ajutor in cazul urmatoarelor boli si suferinte: artrita (Sf. lacov), muscatura de caine (Sf. Hubert), muscatura de sarpe (Sf. Hilary), orbire (Sf. Rafael), cancer (Sf. Peregrine), crampe (Sf. Murice), surzenie (Sf. Cadoc), boala la san (Sf. Agata), boala la ochi (Sf. Lucia), boala la gat (Sf. Blase), epilepsie (Sf. Vitus), febra (Sf. George), boala la picior (Sf. Victor), piatra la vezica biliara (Sf. Liberius), guta (Sf. Andrei), dureri de cap (Sf. Denis), probleme cu inima (Sf. Ioan al lui Dumnezeu), dementa (Sf. Dympna), boala de piele (Sf. Roch), sterilitate (Sf. Giles), etc.
Pe masura ce paganismul si crestinismul s-au imbinat, uneori unui sfant i se dadea un nume ce suna foarte asemanator cu cel al zeului sau al zeitei pe care o inlocuia. Zeitei Victoria din Alpii de Sud i s-a dat numele de Sf. Victoire, zeului Cheron ca Sf. Ceranos, zeitei Artemis ca Sf. Artemidos, zeului Dionysus ca Sf. Dionisius, etc.
Zeitei Brighit (considerata fiica zeului-soare si reprezentata cu un copil in brate) i s-a schimbat numele in „Sfanta Brigita". Pe vremea paganilor, templul ei principal de la Kildare era slujit de fecioare vestale care vegheau asupra focurilor sacre. Mai tarziu, templul ei a devenit o manastire, iar vestalele lui, calugarite. Ele au continuat sa vegheze asupra focurilor ritualului, numai ca acum el era numit „focul Sf. Brigita".
Templul antic cel mai bine pastrat aflat acum in Roma este Panteonul, care era altadata dedicat (potrivit inscriptiei deasupra porticului) lui „Jove (Jupiter) si tuturor zeilor". Acesta a fost rededicat de catre Papa Bonifaciu IV „Fecioarei Maria si tuturor sfintilor". Astfel de practici nu erau neobisnuite.
Biserici sau ruine ale unor biserici au fost in mod frecvent descoperite pe locurile pe care initial au existat altare, capele si temple pagane... Este de asemenea adevarat intr-o anumita masura ca uneori sfantul al carui ajutor era invocat la altarul crestin avea o anumita asemanare exterioara cu zeitatea sfintita mai inainte in acel loc.
Pe intreg cuprinsul Imperiului Roman, paganismul a murit intr-o forma, doar ca sa traiasca din nou in cadrul bisericii romano-catolice.
Nu numai ca devotiunea adusa vechilor zei a continuat (intr-o forma noua), ci a continuat si folosirea statuilor acestor zei. Se spune ca in unele cazuri exact aceleasi statui carora li se aducea inchinare in numele zeilor pagani au fost redenumite dupa sfinti crestini. De-a lungul secolelor s-au facut din ce in ce mai multe statui, pana astazi exista biserici in Europa care contin pana la doua, trei sau patru mii de statui.
Sfintii catolici sunt in mod obisnuit desenati cu un cerc sau o aureola in jurul capului. Asa faceau artistii si sculptorii din anticul Babilon in jurul capului oricarei fiinte pe care doreau s-o reprezinte ca zeu sau zeita!
Romanii o zugraveau pe Circe, zeita Soarelui, cu un cerc in jurul capului.
Printre natiunile antice, nu numai statui ale zeilor si ale zeitelor in forma umana, ci si alte obiecte avand o semnificatie ascunsa sau tainica, precum obeliscurile, erau parte a inchinarii pagane.
Diodorus vorbea despre un obelisc inalt de 40 de metri, care a fost inaltat de regina Semiramida in Babilon.
Biblia mentioneaza o imagine de tipul unui obelisc de vreo 3 metri latime si de vreo 30 de metri inaltime: "Poporul a cazut cu fata la pamant si s-a inchinat imaginii de aur pe care o ridicase Nabuccodonosor" in Babilon.
Insa intrebuintarea obeliscurilor era cel mai bine cunoscuta in Egipt (o fortareata timpurie a religiei false).
Multe din aceste obeliscuri exista inca in Egipt, iar altele au fost mutate in alte natiuni - unul dintre acestea se afla in Central Park din New York, un altul in Londra, iar altele au fost transportate in Roma.
La origine, obeliscul era asociat cu inchinarea la soare.
Pentru acestia, niste obiecte verticale, precum obeliscul, aveau si o semnificatie sexuala. Intelegand ca vietii i s-a dat nastere prin unire sexuala, falusul a fost considerat (alaturi de Soare) un simbol al vietii.
Acestea erau conceptii reprezentate de obelisc.
Destul de interesant, exista un obelisc si la intrarea catedralei Sf. Petru din Roma.Nu este doar o copie a unui obelisc egiptean, ci este exact acelasi obelisc ce s-a aflat in Egipt in vremurile stravechi!
Cand religia tainelor a ajuns la Roma pe vremea paganismului, nu numai ca s-au facut si s-au ridicat obeliscuri la Roma, ci obeliscurile Egiptului, cu mare cheltuiala, au fost aduse acolo si ridicate de catre imparati.
Exact acelasi obelisc ce statea odata inaintea templului antic care era centrul paganismului egiptean, sta acum inaintea bisericii-mama a romano-catolicismului !
Lucrul acesta pare sa fie mai mult decat o simpla coincidenta.
Obeliscul de granit rosu al Vaticanului este el insusi inalt de 25 de metri (cu temelie cu tot 40 de metri) si cantareste 320 de tone.
In 1586, pentru a-l pune in mijloc in fata bisericii din piata catedralei Sf. Petru, a fost mutat pe locul lui actual la ordinul papei Sixtus V. Bineinteles ca mutarea acestui greu obelisc, in special in acea vreme, era o sarcina foarte dificila.
Multi ingineri constructori au refuzat sa incerce o astfel de isprava, in special datorita faptului ca papa a poruncit pedeapsa cu moartea in cazul in care obeliscul ar fi fost scapat jos si sfaramat !
In cele din urma, un om pe numele de Domenico Fontana si-a asumat raspunderea...Cu 45 de troliuri, 160 de cai si 800 de lucratori, sarcina mutarii a inceput...Era data de 10 septembrie 1586...Multimi de oameni au aglomerat imensa piata. In timp ce obeliscul era mutat, multimii i s-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, sa pastreze linistea. Dar dupa ce obeliscul a reusit sa fie ridicat, au rasunat sute de clopote, bubuit de tunuri si uralele puternice ale multimii.
Idolul egiptean a fost dedicat "crucii" (crucea din varful obeliscului se presupune ca ar contine o bucata din crucea pe care a murit Isus), a fost tinuta liturghia, iar papa a rostit o binecuvantare peste lucratori si peste cai.
Crucea, recunoscuta ca fiind unul dintre cele mai importante simboluri ale bisericii.
Ea este expusa pe varful acoperisurilor si al turnurilor.
Este vazuta pe altare, pe mobilier si pe vesmintele ecleziastice. Forma majoritatii bisericilor catolice este ca cea a unei cruci. In caminele, spitalele si scolile catolice, crucea impodobeste peretii.
Pretutindeni, crucea este vizibil onorata si adorata in sute de moduri!
Cand un sugar este stropit cu apa, preotul face semnul crucii deasupra fruntii lui, spunand: "Primeste semnul crucii pe fruntea ta".
In timpul confirmarii, candidatul este insemnat cu semnul crucii.
Cand catolicii intra in cladirea bisericii, isi inmoaie degetul aratator al mainii drepte in „apa sfintita", isi ating fruntea, pieptul, umarul stang si umarul drept trasand astfel forma crucii.
Acelasi semn este facut inainte de luarea mesei.
In timpul liturghiei, preotul face semnul crucii de 16 ori si binecuvanteaza altarul cu semnul crucii de 30 de ori.
Primii crestini n-au considerat crucea pe care a murit Isus ca un simbol al virtutii, ci mai degraba ca "lemnul blestemat", un mijloc al mortii si al "rusinii".
Ei nu s-au increzut intr-o veche cruce trista...
Dimpotriva, credinta lor era in ceea ce s-a indeplinit pe cruce.
N-au vorbit niciodata despre cruce ca despre o bucata de lemn pe care ar putea-o atarna cineva de un lantisor in jurul gatului sau pe care ar purta-o la mana ca protector sau talisman.O astfel de intrebuintare a crucii a aparut mai tarziu.
The Catholic Encyclopedia recunoaste ca "semnul crucii, reprezentat in forma lui cea mai simpla prin incrucisarea a doua linii in unghiuri drepte, exista cu mult inainte de crestinism, atat in Est, cat si in Vest. E intalnita in trecutul foarte indepartat al civilizatiei umane".
Dar oare nu este crucea un simbol crestin de cand a fost crucificat Isus ? se intreaba unii. Este adevarat ca in gandirea celor mai multi crucea a ajuns acum sa fie asociata cu Cristos. Dar cei care ii cunosc istoria si modurile superstitioase in care a fost folosita, mai ales in secolele trecute, pot vedea adevarata fata a monedei.
Superstitia vadita care a insotit folosirea relicvelor dezvaluie inselaciunea si caracterul contradictoriu care impovareaza de secole romano-catolicismul si biserica crestina.
Printre relicvele cele mai venerate au fost bucati din "adevarata cruce".
Atatea bucati din aceasta cruce au fost imprastiate prin Europa, incat cineva a spus odata ca daca toate bucatile ar fi adunate laolalta, ar forma o buna incarcatura pentru o corabie.
Mai multe biserici au pretins ca detin scutecele lui Isus...Bierica Sf. lacov din Roma a expus altarul pe care a fost pus Isus cand a fost adus in templu...
Chiar si pielea preputului (de la circumcizia Lui) a fost aratata de calugarii din Charroux care, drept dovada a autenticitatii ei, au declarat ca s-ar fi scurs din ea picaturi de sange.
Bisericile din Coulombs, Franta, Sf. Ioan din Roma si din Puy in Velay au pretins de asemenea ca au in posesie pielea preputului !
Alte relicve includ uneltele de tamplar ale lui Iosif, oasele magarusului pe care a intrat calare Isus in Ierusalim, paharul folosit la Ultima Cina, punga goala a lui luda, ligheanul lui Pilat, haina de purpura aruncata peste Isus de catre soldatii batjocoritori, buretele care I s-a oferit pe cruce, cuie din cruce, specimene din parul Fecioarei Maria (unele satene, altele blonde, unele roscate, iar altele negre!), camasile ei, inelul de nunta, papucii de casa, valul, si chiar si o sticla de lapte din care a supt Isus...
Inca si mai complicata este povestea despre casa Mariei.
Conform credintei catolice, trupul Mariei a fost luat la cer.
Dar mai multe biserici diferite din Europa au pretins ca au trupul mamei Mariei, chiar daca nu stim nimic despre ea si nici nu i s-a dat numele de "Sf. Ana" decat cu cateva secole in urma !
Conform unei convingeri catolice, casa in care a locuit Maria in Nazaret se afla acum in orasul Loreto, Italia, fiind transportata acolo de "ingeri" !
Incepand cu secolul 15 si poate chiar si mai devreme, Sfanta Casa din Loreto s-a numarat printre cele mai renumite locuri sfinte din Italia...
Interiorul masoara numai 9,40 metri pe 4 metri.
Intr-un capat se afla un altar sub o statuie, innegrita de secole, a Fecioarei Maria cu Pruncul ei Divin... venerata in intreaga lume pe baza tainelor divine realizate in ea. Aici s-a nascut Maria, cea mai sfanta dintre toate sfintele, Mama lui Dumnezeu, aici a fost salutata de inger, aici a fost facut Carne Cuvantul Etern.
Care va sa zica, "ingerii" au dus aceasta casa din Palestina in orasul Tersato, din Iliria, in anul de gratie 1291 sub pontificatul lui Nicolae IV...ca apoi dupa trei ani, la inceputul pontificatului lui Bonifaciu VIII, sa fie transportata din nou prin lucrarea "ingerilor" si asezata intr-o padure... unde, dupa ce si-a schimbat de trei ori locul intr-un an, in cele din urma, prin voia lui Dumnezeu, si-a primit pozitia permanenta pe acest loc...Faptul ca aceste traditii, vestite lumii cu atata indrazneala, au fost pe deplin aprobate de Sfantul Scaun, ridica intrebari serioase la adresa Bisericii.
Mai bine de patruzeci si sapte de papi au dat cinste, in diverse moduri, acestui locas sfant, si un imens numar de Bule si epistole papale proclama fara rezerve ca Santa Casa din Loreto este chiar Sfanta Casa din Nazaret !
Venerarea trupurilor moarte ale martirilor a fost poruncita de Conciliul din Trent, Conciliu care de asemenea a condamnat pe cei ce nu cred in relicve: "Sfintele trupuri ale sfintilor martiri... trebuie venerate de catre cei credinciosi, caci prin aceste trupuri sunt turnate peste oameni multe dovezi de bunavointa din partea lui Dumnezeu, astfel incat cei care afirma ca nu se cuvine respect si cinste relicvelor sfintilor... trebuie sa fie condamnati total, dupa cum Biserica i-a condamnat deja de mult timp si ii condamna si acum".
Pentru ca se credea ca pot veni "multe foloase" prin intermediul oaselor celor morti, vanzarea de trupuri si de oase a devenit o mare afacere!
Cam prin anul 750, siruri lungi de carute veneau neincetat la Roma, aducand cantitati imense de cranii si schelete care erau sortate, etichetate si vandute de catre papi. Mormintele erau jefuite in timpul noptii, iar cavourile din biserici erau pazite de oameni inarmati !
"Roma", spune Gregorovius, "era ca un cimitir in descompunere lenta, in care hienele urlau si se luptau in timp ce sapau cu lacomie, cautand cadavre".
Cand papa Bonifaciu IV a transformat Panteonul intr-o biserica crestina prin anul 609 "se spune ca au fost mutate douazeci si opt de carute pline de oase sacre din catacombe si puse intr-un bazin sub inaltul altar".
Punerea oaselor sau a altor relicve sub o biserica era necesara pentru a "consacra" terenul si cladirea.
In posesia bisericii castelului din Wittenberg, pe a carei usa si-a tintuit Luther renumitele sale "nouazeci si cinci de teze", se aflau 19.000 de relicve sfinte !
Episcopilor li se interzicea de catre al doilea Conciliu de la Niceea din 787 sa dedice o cladire daca nu erau prezente relicve, pedeapsa pentru o astfel de fapta era excomunicarea !
Oare aceste idei nu au fost luate din paganism?
In vechea religie a tainelor, diferite locuri erau considerate sacre, pentru ca oase ale unui zeu fusesera ingropate intr-un loc sau altul.
Este evident faptul ca folosirea relicvelor este straveche si nu si-a avut originea in crestinism.
The Catholic Encyclopedia afirma corect ca folosirea "vreunui obiect, indeosebi o parte a trupului sau a imbracamintii, ramanand ca amintire de la un sfant care a murit" exista "inaintea raspandirii crestinismului", iar "venerarea relicvelor, de fapt, este intr-o anumita masura un instinct primitiv asociat cu multe alte sisteme religioase, in afara de cel al crestinismului".
Daca Isus si apostolii n-au folosit relicve, dar folosirea acestora era cunoscuta inaintea crestinismului printre alte religii, oare nu avem de a face cu un alt exemplu de idee pagana care a fost "crestinizata" ?
S-a descoperit ca unele oase expuse candva ca oase ale sfintilor sunt oase de animale !
In Spania, o catedrala a expus candva ceea ce se spunea ca ar fi o parte din aripa ingerului Gabriel cand a vizitat-o pe Maria. Dupa investigatii, s-a descoperit ca era o pana magnifica de strut !
The Catholic Encyclopedia recunoaste ea insasi ca multe relicve sunt indoielnice..."Multe dintre cele mai vechi relicve expuse pentru a fi venerate in marile sanctuare ale crestinatatii sau chiar in Roma trebuie acum sa fie declarate fie in mod cert falsificate, fie banuite a nu fi autentice, sub semnul intrebarii trebuie pus si presupusul stalp al biciuirii venerat la Roma in biserica Santa Prassede, precum si multe alte relicve faimoase" !
Cum se poate explica atunci aceasta discrepanta ?
The Catholic Encyclopedia continua: "... Nu i se aduce nici o necinste lui Dumnezeu prin continuarea unei erori care a fost transmisa peste secole cu o deplina buna credinta... Din acest motiv, este indreptatit faptul ca Vaticanul permite continuarea inchinarii inaintea anumitor relicve stravechi indoielnice"
(cine are urechi de auzit sa auda!)
Vanzarea de relicve, slujbe bisericesti si indulgente a devenit o mare afacere in cadrul bisericii din Evul Mediu.
Papa Bonifaciu VIII a anuntat un jubileu aniversar pentru anul 1300 si a oferit indulgente generoase celor care erau gata sa faca un pelerinaj la catedrala Sf. Petru.
Un numar de vreo 2.000.000 de oameni au venit in acel an si au depus atata bogatie inaintea presupusului mormant al Sf.Petru, incat doi preoti au fost ocupati zi si noapte sa stranga banii cu grebla. O mare parte din acestia au fost folositi de papa pentru a-si imbogati rudele,cei din familia Gaetani, care si-au cumparat numeroase castele si proprietati splendide in Latium. Lucrul acesta i-a suparat tare pe locuitorii Romei (la noi, dupa 20 de ani de la "evenimentul" numit "Revolutie", rasar bisericile mai rau ca ciupercile, semn ca afacerea e in continuare prospera...criza nu afecteaza Biserica!)
Din zilele lui Constantin, biserica romana devenise foarte repede tot mai bogata.
In Evul Mediu, biserica detinea orase intregi si terenuri vaste. Celor ce traiau in tari catolice li se cereau sa plateasca impozite bisericii.
Aceasta nu era daruire din inima, ci taxe platite "de nevoie".
In acele zile, putini oameni stiau sa scrie, asa ca preotii erau adesea implicati in intocmirea testamentelor. In 1170, papa Alexandru III a decretat ca nimeni nu putea face un testament valabil decat in prezenta unui preot !
Orice notar secular care intocmea un testament (altfel decat in aceste conditii) trebuia sa fie excomunicat !
Prin aceasta practica, biserica romana a fost mereu bine rasplatita.
Vanzarea indulgentelor a furnizat o alta sursa de venit.
Pentru a nu exista vreo neintelegere in ce priveste definitia unei indulgente in credinta catolica, vom apela direct la The Catholic Encyclopedia.
Aici se explica faptul ca pacatele comise dupa botez (pentru un catolic, de obicei, este botezul copiilor mici!) pot fi iertate prin sacramentul penitentei, "dar ramane inca pedeapsa temporala ceruta de dreptatea Divina, iar aceasta cerinta trebuie indeplinita fie in aceasta viata, fie in lumea viitoare, adica in Purgatoriu. O indulgenta ofera pacatosului penitent mijlocul prin care se achita aceasta datorie in timpul vietii lui pamantesti".
Datorita faptului ca acordarea indulgentelor a fost de obicei legata de bani, chiar si The Catholic Encyclopedia face asemenea afirmatii ca: "Aceasta practica a fost extrem de periculoasa si a devenit curand o sursa fructuoasa a raului... un mijloc de a strange bani... indulgentele au fost folosite de catre clerici lacomi ca mijloc de castig banesc... abuzurile au fost foarte raspandite" !
Prin anul 1450, Thomas Gascoigne, rector al Universitatii din Oxford, s-a plans ca vanzatorii de indulgente strabat tara si emit o scrisoare de iertare uneori pentru doi penny, alteori pentru un pahar cu bere, pentru o prostituata sau chiar pentru dragoste carnala...realizati prostia ?
Pe vremea lui Martin Luther, datorita lucrarilor de constructie de la catedrala
Sf. Petru, papa a intreprins o campanie de strangere a banilor prin acordarea de indulgente. Johann Tetzel, cunoscut a fi un om cu o purtare urata, dar cu aptitudinea unui sarlatan de a strange bani, a fost ales sa vanda indulgente in Germania.
Ceea ce urmeaza este relatarea unui martor ocular al intrarii lui Tetzel intr-un oras german:
"Cand vanzatorul de indulgente s-a apropiat de oras, bula (documentul oficial al papei) era purtata inaintea lui pe o bucata de catifea si de aur, si toti preotii si calugarii, consiliul local, invatatorii si scolarii lor, impreuna cu toti barbatii si femeile au iesit in intampinare cu steaguri, lumanari si cu cantari, formand o mare procesiune, apoi, in sunetul clopotelor si al orgilor, ei l-au insotit la biserica principala, a fost instalata o cruce in mijlocul bisericii si a fost expus drapelul papei, pe scurt, puteai crede ca-l primeau pe insusi Dumnezeu.
In fata crucii a fost asezat un cufar mare de fier in care trebuiau sa fie pusi banii, iar dupa aceea oamenii au fost convinsi in diverse moduri sa cumpere indulgente".
Se spune ca Tetzel ducea cu el o pictura cu Diavolul care chinuia sufletele in Purgatoriu si repeta in mod frecvent cuvintele scrise pe lada de bani: "Sobald der pfenning im kasten klingt, die seel aus dem Fegfeuer springt" care in traducere libera insemna: "De indata ce banii suna in lada, sufletul tulburat sare din Purgatoriu".
Cei bogati au facut donatii mari, in timp ce taranii loviti de saracie au sacrificat ceea ce puteau ca sa-i ajute pe cei iubiti aflati Purgatoriu, sau sa obtina iertare pentru propriile lor pacate.
In timpul secolului 12 s-a raspandit o legenda care sustinea ca Sf.Patrick gasise intrarea reala in Purgatoriu.
Ca sa-i convinga pe cei indoielnici, a pus sa se sape o groapa foarte adanca in Irlanda, in care s-au coborat mai multi calugari.
Dupa intoarcerea lor, spune povestea, ei au descris Purgatoriul si Iadul cu o plasticitate descurajatoare...In 1153, cavalerul irlandez Owen a sustinut ca si el se coborase prin acea groapa in lumea subterana.
Au venit pelerini de departe si de aproape ca sa viziteze acel loc.
Mai apoi au aparut abuzuri financiare, si in 1497 papa Alexandru VI a poruncit ca gaura sa fie inchisa, fiind o inselatorie...
Totusi, dupa trei ani, papa Benedict XIV a predicat si a publicat la Roma o predica in favoarea Purgatoriului lui Patrick !
Cum se pot oare explica toate acestea intr-un mod acceptabil?
Biserica a devenit in Evul Mediu atat de vadit corupta, incat intelegem foarte bine de ce in multe locuri oamenii s-au ridicat in semn de protest.
Acestia au fost numiti "eretici" si au fost crunt persecutati de biserica.
Unul din documentele in care au fost ordonate astfel de persecutii a fost bula inumana "Ad exstirpanda" emisa de papa Inocentiu IV in 1252.
Documentul afirma ca ereticii trebuiau sa fie "striviti ca niste serpi veninosi". Acest document aproba in mod oficial folosirea torturii.
Autoritatilor civile li s-a ordonat sa-i arda pe eretici.
The Catholic En-cyclopedia spune:"Bula Ad Exstirpanda mai sus mentionata a ramas de atunci incolo un document fundamental al Inchizitiei, reinnoit sau confirmat de cativa papi, Alexandru IV (1254-1261), Clement IV (1265-1268), Nicolae IV (1288-1292), Bonifaciu VIII (1294-1303) si altii. Autoritatile civile au fost de aceea folosite de papi, sub amenintarea excomunicarii, sa execute sentintele legale prin care ereticii care nu se caiau erau condamnati la arderea pe rug.
Trebuie notat faptul ca excomunicarea insasi nu era un fleac, caci, daca cel excomunicat nu scapa de aceasta excomunicare timp de un an, era considerat de legislatia acelei perioade ca este eretic si isi atragea asupra sa toate pedepsele care priveau erezia".
Oamenii bisericii au meditat mult in acele vremuri ca sa nascoceasca metode prin care sa produca cele mai mari chinuri si dureri. Una din metodele cele mai populare consta in folosirea rotii sau scaunului de tortura, o masa lunga pe care acuzatul era intins pe spate si legat de maini si de picioare, apoi era tras din ambele parti de franghie si scripete. In felul acesta se dislocau incheieturile, si se provoca o durere foarte mare. Clesti grei erau folositi pentru smulgerea unghiilor sau pentru aplicarea fierului inrosit pe partile sensibile ale trupului.
Erau folosite tavaluguri cu lame ascutite de cutit si cu tepi, deasupra carora ereticii erau rostogoliti inainte si inapoi.
Mai exista un instrument de tortura pentru strans degetul gros de la mana, care disloca articulatiile.De asemenea, "obezile", folosite la zdrobirea picioarelor si a labelor picioarelor.
"Fecioara de fier" era un instrument de marimea si figura unei femei, dar gol in interior. Cutitele erau aranjate in asa fel si sub o asa presiune, incat cei acuzati erau sfasiati prin imbratisarea mortala a "fecioarei de fier". Acest instrument de tortura era stropit cu "apa sfanta" si avea inscris pe el niste cuvinte in latina care inseamna: "Gloria sa fie doar a lui Dumnezeu".
Altor victime, dupa ce erau dezbracate de haine, li se legau bratele la spate cu o franghie aspra...Apoi li se legau greutati de picioare...Cu ajutorul unui scripete erau suspendati in aer sau erau lasati sa cada ori ridicati dintr-o smucitura, dislocand astfel incheieturile. In timp ce se facea uz de asemenea torturi, preotii tineau cruci in sus si incercau sa-i faca pe eretici sa se lepede de convingerile lor.
Unora care au respins invataturile bisericii romano-catolice li s-a turnat plumb topit in urechi si in gura....Altora li s-au scos ochii, iar altii au fost batuti crunt cu biciul. Unii au fost fortati sa sara de pe stanci in tepi inalte care erau fixate dedesubt, unde, tremurand de durere, mureau incet...Altii au fost sugrumati cu bucati taiate din propriile lor trupuri, sau au fost sufocati cu urina si fecale. Noaptea, victimele Inchizitiei erau legate de pardoseala sau de perete, unde erau o prada neajutorata pentru sobolani, alte rozatoare si insecte parazite ce populau asemenea incaperi insangerate de tortura.
Intoleranta religioasa care a inspirat Inchizitia a provocat razboaie implicand orase intregi.In 1209, orasul Beziers a fost cucerit de oameni carora papa le-a promis ca, prin angajarea lor in cruciada impotriva ereticilor, la moarte vor scapa de Purgatoriu si vor intra direct in Cer.
S-a relatat ca in acest oras au pierit de sabie saizeci de mii de oameni, in timp ce sangele curgea garla pe strazi.
In masacrul din Merindol, cinci sute de femei au fost inchise intr-un hambar caruia i s-a dat foc. Daca sarea vreuna pe fereastra, era intampinata de varful lancilor. Femeile erau violate public si fara mila.
Copiii erau ucisi in fata parintilor lor, care nu puteau sa-i apere.
Unii oameni erau aruncati de pe stanci sau dezbracati de haine si tarati pe strazi.
Metode similare au fost folosite in masacrul din Orange in 1562. Armata italiana a fost trimisa de papa Pius IV, care i-a poruncit sa ucida barbati, femei si copii.
Porunca a fost dusa la indeplinire cu o cruzime teribila, oamenii fiind expusi unei rusini si torturi de nedescris.
Zece mii de hughenoti (protestanti francezi) au fost ucisi in masacrul sangeros din Paris in „ziua Sf. Bartolomeu", 1572. Regele francez s-a dus la liturghie ca sa aduca multumiri solemne ca atat de multi eretici au fost ucisi.
Curtea papala a primit vestea cu mare bucurie, si papa Grigore XIII, intr-o grandioasa procesiune, s-a dus la biserica Sf. Louis sa aduca multumiri !
A poruncit monetariei papale sa faca monede care sa comemoreze acest eveniment.
Monedele aratau un inger cu o sabie intr-o mana si cu o cruce in cealalta, din fata caruia fugeau o ceata de hughenoti, cu groaza pe fete.
Daca vanzarea indulgentelor, sau inchinarea superstitioasa inaintea unor statui, sau imoralitatea unor papi, daca acestea pot fi explicate ca "abuzuri" sau scuzate ca au fost facute contrar legilor oficiale ale bisericii, ce se poate spune despre Inchizitie ?
Faptele ei nu pot fi prea usor date la o parte cu niste explicatii, pentru ca realitatea ramane, Inchizitia a fost poruncita de decretul papal si confirmata de papa dupa papa !
Poate oare cineva sa creada ca astfel de actiuni il reprezinta pe Cel care a spus sa ne intoarcem si obrazul celalalt, sa ne iertam dusmanii si sa facem bine celor care se poarta rau cu noi ?
Avem astfel o multime de exemple care duc fara indoiala la concluzia ca paganismul este sursa intregii religii si biserici.
Paganii s-au inchinat si s-au rugat unei zeite-mama, astfel ca biserica a adoptat sub numele de "Maria" inchinarea adusa mamei.
Paganii aveau zei si zeite asociate cu diferite zile, ocupatii si evenimente din viata...Acest sistem a fost adoptat, si "zeii" au fost numiti "sfinti".
Paganii foloseau in inchinarea lor statui sau idoli ai zeitatilor lor pagane, si asa a facut si biserica, dandu-le pur si simplu alte nume.
Rugaciunile repetate, mataniile si relicvele au fost toate adoptate din paganism, dandu-li-se o aparenta crestina.
Literalmente in sute de moduri, ritualuri pagane s-au unit si contopit in Roma cu crestinismul.
Eu cred ca adevaratul scop crestin nu este o Religie bazata pe amestec, ci o reintoarcere la credinta originara, simpla, spirituala in cel mai pur sens.
Mantuirea nu depinde de un preot om, de Maria, de sfinti sau de papa.
Isus a spus: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine"
