Cunoasterea Este. Ea este o sfera gigantica, are o potentialitate maxima si nu paraseste acest punct.
Doar el ii garanteaza omnipotenta.
O civilizatie nu poate sa se nasca decat in cadrul acestei sfere, din chiar "substanta" Cunoasterii respective...Ea va alege sa se manifeste pe o directie. La inceput aceasta directie cuprinde un arc de cerc mai mare, o „calota sferica” am putea spune…
Apoi, avansand pe calea Evolutiei, printr-o infinitate de alegeri, aria de cuprindere se tot ingusteaza.
Iluzia este ca, evoluand, ea a capatat mai multa cunoastere.
In realitate a pierdut Cunoastere, devenind un vector, o linie, incercand sa "obiectiveze realitatea"...Orizontul de cunoastere care ii este accesibil se tot ingusteaza, ea neputand realiza ca de fapt s-a „specializat” cumva, pierzand cu totul sansa de a mai vedea „Intregul”… In schimb creste foarte mult infatuarea.
Toti membrii ei cred cu convingere ca intradevar cunosc ceva...Culmea, cu cat orizontul de cunoastere scade, cu atat senzatia ca este „mai multa cunoastere” creste.
Iar o absurda iluzie... Poate ca este firesc sa fie asa sau poate alegerile puteau fi altele, dar asta chiar nu mai conteaza…
Desigur ca civilizatia umana ar fi putut opta pentru neuniformizare, ar fi putut cultiva scolile in jurul unor Maestri, cum a fost pana in Antichitate.
S-ar fi mers in directii de cunoastere diferite si complementare, acum poate fiindu-ne mai accesibila o imagine a Intregului.
Dar ne-ar fi lipsit precis facilitatea unor „numitoare comune”…
Dar spuneam, CUNOASTEREA ESTE si ca o civilizatie alege sa exploreze o anumita directie, lipsindu-se de imaginea Intregului.
Uneori despre Intreg pastreaza doar „legende” sub forma de Credinte, traditii sau elemente de „folclor”.
Prin intermediul lor uneori transpar vagi „semne” ale imaginii Intregului, dar straturile de „poleiala” sunt atat de multe incat nu se mai poate reconstitui imaginea.
In plus, multe din aspecte sunt inconjurate de o atmosfera dogmatica, multe au fost legate cu fundite frumos colorate si poarta etichete de „TABU”…
Cum sa mai gasesti Adevarul in astfel de conditii?!?
Daca INTREGULUI i-ai spus Dumnezeu si ai Institutii care intermediaza o iluzorie relatie cu CEVA ce nu s-a putut si apoi nu s-a mai vrut a fi inteles, cum sa-si propuna cineva sa explice Intregul ?
Si totusi… Nu poate exista nimic in afara acestei imense Cunoasteri.
Cu alte cuvinte, o civilizatie sau o individualitate, in egala masura exista si evolueaza strict in cadrul acestei Sfere, din care percepe si exploreaza doar cat poate ea cuprinde din punctul in care se gaseste.
Partea interesanta este aceea ca, in orice punct te-ai gasi, accesul la intreaga Cunoastere este posibil. Dar nu este la fel de accesibil unei civilizatii in intregul ei pe cat de accesibil este individualitatilor care o alcatuiesc.
Aceasta se datoreaza in principal factorului inertial deosebit de pronuntat la nivel de civilizatie. Plecata pe o directie ea mai poate face cotituri usoare si tot la imboldul unor individualitati puternice din cadrul ei.
Pentru o civilizatie nu se poate imagina o schimbare de directie de 180 de grade, destul de facila unei individualitati.
Cu toate acestea trebuie inteles ca facilitatea este relativa si in cazul individualitatilor, deoarece ele trebuie sa manifeste interesul real si motivant si apoi forta necesara de a se sustrage inertiei pe care drumul Civilizatiei din care provine i-l imprima.
Desigur efortul este pe deplin justificat de rezultatele care nu au cum sa nu apara din aceasta diferenta de Cunoastere. Faptul ca individualitatea va fi renegata de intreaga civilizatie este pe deplin firesc si el. Intre ea si restul membrilor civilizatiei se naste o „prapastie de cunoastere” pe care, obiectiv, unul nu are de ce sa isi mai doreasca sa o treaca, in eventualitatea ca i-ar mai fi la indemana sa o faca, iar celorlalti le este pe deplin imposibil de inteles ce s-a intamplat cu el, ce anume vorbeste si de ce anume nu s-a multumit cu ceea ce, pentru ei toti, a fost absolut suficient, adica –in viziunea lor- totul…
Este absolut la fel cu cazul unui individ plecat din „civilizatie” si ajuns intr-un trib care inca isi procura focul prin frecarea a doua crengi uscate.
Ei vor fi multi, o comunitate, care vor sti ca asa se face focul iar el va aprinde o bricheta si ei nu vor intelege nimic.
Ar fi nefiresc, probabil imposibil sa il determini pe acel individ sa faca focul ca ei, avind bricheta in buzunar, dar si ei se vor simti tentati sa-l considere o divinitate mai alba sau mai neagra, dupa cum le va fi alegerea in acel moment si se vor feri cumva din calea lui…
Pana la urma totul se rezuma la Cunoastere si la sisteme de „valori”. Iar acesta este un nivel minimal la care am incercat sa sugerez doar cam cum stau lucrurile.
In REALITATE totul este mult mai complex dar in acelasi timp infinit de simplu.
Va trebui sa formulez si lucruri foarte putin placute pentru toti membrii acestei civilizatii, dar care sunt dramatic de adevarate.
Majoritatea „Stiintelor” pe care am ales sa le dezvoltam nu au obiect de activitate, in ciuda aparentelor „realizari”…
Am plecat de la cateva premize fundamental gresite si ca atare este firesc sa ne gasim atat de departe de Adevar.
De-a lungul drumului am tot fost atentionati de eroare, dar bulgarele s-a rostogolit in continuare, neluand in seama nimic.
Si totusi, un astfel de sistem cu inertie maxima poate face chiar viraje de 180 grade, cu o singura conditie: majoritatea individualitatilor care o compun sa constientizeze simultan necesitatea virajului si sa il si faca, fiecare pentru sine.
Daca ne-am imagina ca in aceasta seara sase miliarde de indivizi ar hotara ca de maine viata lor trebuie sa aiba alte valori, apoi dimineata nu ne-ar veni sa credem ca ne mai aflam pe planeta aceasta minunata care ne-a tot suportat indolenta…
Este si motivul pentru care inteleptii au spus intotdeauna ca „lucrarea incepe cu tine”…Principalele premize fundamental gresite pe care ne-am alcatuit drumul, ca civilizatie, ar fi doua.
Prima se refera la propria noastra identitate.
Cine suntem noi?
Cand avem impresia ca raspunsul il gasim in oglinda, greseala a si fost facuta, pentru ca NOI nu suntem ceea ce vedem acolo si in general nu avem dispozitive cu ajutorul carora sa putem constata Cine suntem.
A doua eroare fundamentala este legata de prima, in sensul ca traim senzatia ca fenomenologia este limitata la ceea ce noi putem percepe cu organele de simt ale corpului fizic.
Culmea este ca senzatia se pastreaza dincolo de faptul devenit absolut limpede pentru oricine, incepind cu fluierul cu care ne chemam cainele si pe care noi nu-l auzim,ca exista multe frecvente pe care le exploatam tehnologic fara a fi decelabile direct cu organele noastre de simt si pentru care avem nevoie de anumite "traductoare". Ba mai mult, am invatat sa exploatam din plin imperfectiunile organelor noastre de perceptie, si cu toate acestea, pe fond este deosebit de remanenta increderea pe care o acordam acestor organe de simt ingust specializate.
Oare nu majoritatea spunem „am vazut cu ochii mei”?
Dar ne gandim oare in ce masura am si inteles ceea ce „am vazut”…Pentru ca vedem efecte, deoarece percepem doar zona efectelor si nu si pe cea a cauzelor care le genereaza.
Aparent acelasi efect poate avea cauze deosebit de diferite si legaturi fenomenologice absolut imposibil de imaginat si cu toate acestea noi spunem ca am vazut si am priceput sau perceput corect ceva…
De aceea acest Plan vibratoriu a fost denumit al iluziilor. Pentru ca noi credem ca aici se gasesc si cauzele fenomenologiei, lucru absolut fals.
Aici cel mult vedem efecte ale efectelor, pe care le consideram cauze, neputand vedea mai mult…
Ar mai fi un aspect interesant...
Avem impresia ca dualitatea este o proprietate a acestui plan. In realitate noi proiectam aceasta dualitate, si ea se intoarce ca si senzatie catre noi.
Daca ne intrebam unde ne-au dus alegerile facute, sistemul de valori pentru care am optat, iluziile carora le-am acordat credit va trebui sa constatam ca, atat la nivel de personalitati cat si la nivel de civilizatie, experientele duc intotdeauna catre entropie, manifestata prin neintelegeri, frici, nefericire, boala, nevoi si in final Moarte.
