Echilibrul ne inconjoara, si face ca Existenta de orice tip sa devina coerenta, pentru ca simplele principii nu sunt suficiente in absenta interrelatiei si a conflictului.
Realizarea Echilibrului este intrinsec legata de Dimensiunea Informatiei.
Cum evenimentele de natura strict informationala, inclusiv procesele imaginative, subiective, nu se pot manifesta concret, in acelasi Univers material in care se afla si subiectul cugetator, apare necesitatea unui fenomen care sa poata echilibra
intr-un fel aceste evenimente.
Dorinta intensa, exprimata de o persoana ca un anume proces sa decurga intr-un anume fel, este un astfel de eveniment.
Pe parcursul dezvoltarii Civilizatiei, odata cu cresterea Complexitatii Cunoasterii, apare o crestere similara a Complexitatii Mitului.
Se mentine astfel o proportie constanta, o homeostazie, a celor doua tendinte in Spiritualitatea Umana: intr-un taler al balantei se situeaza Cunoasterea elucidatorie, Cognitia, iar pe celalalt apare Mitul, mistificarea, manifestarile religioase si cele care tind sa mentina intact Misterul.
Daca omul tinde intr-adevar spre Cunoastere, atunci cum se poate explica tendinta sa la fel de valabila spre a isi incastra Cunoasterea in interiorul unor alegorii, care isi pierd valoarea cognitiva aproape instantaneu dupa elaborare ?
Odata cu trecerea timpului si cu suprapunerea diverselor perceptii personale, acestea devin subiective, si tind mai degraba catre non-cognitie.
De ce simtim necesitatea miracolului ?
Miturile se numara printre primele manifestari culturale ale omenirii.
S-a considerat ca ele poseda o oarecare valoare Cognitiva, insa prin transformarea Cunoasterii intr-un depozitar al miracolului nu au un rol activ in cunoastere, ci din contra, antagonic.
Poate fi Mitul o expresie a dualitatii cognitie/non-cognitie, atat de necesara functionarii acestei Lumi ? Pretutindeni in Univers, echilibrul, compensatia, dualitatea joaca un rol primordial. Universul cunoscut noua este unul prin excelenta dual, deci nu poate permite ruperea unei organizari ancestrale prin omiterea negatiei nici unei notiuni, nici unui fenomen, nici unei forte sau legi.
Deci nu poate exista un fenomen global precum Cognitia, fara negarea sa, in speta Mitul. Este evident ca, desi abordarea sacrului si a miracolului a evoluat enorm de la originile sale pana in prezent, Mitul in sine nu a fost niciodata depasit, pentru simplul fapt ca aceasta disparitie ar fi marcat sfasierea echilibrului atat de necesar. Miturile evolueaza odata cu Societatea, fapt regasit conform omniprezentei geometrii fractale. Este uimitor modul in care aceasta "simpla" ilustrare grafica a unei ecuatii matematice se regaseste in majoritatea covarsitoare a sistemelor de cele mai variate facturi. Avansand in studiul unei astfel de structuri vom regasi mereu aceeasi forma de baza, cu micile modificari induse de gradul curent al Complexitatii.
In mod identic, miturile nu dispar din Societate odata cu aparitia Cunoasterii care ar fi putut sa le spulbere misterul, ci se potenteaza, se amplifica, devin din ce in ce mai complexe, pentru ca Cunoasterea a devenit, in timp Complexa. Mitul se adapteaza continuu pentru a putea face fata unei Umanitati transfigurate de Cunoastere, luand cele mai variate forme.
Poate ca disparitia tuturor enigmelor la nivel de mit ar putea zgudui suficient de mult Continuumul, pentru a provoca o noua Geneza, si pentru a reface proportiile initiale dintre Cognitie si Ignoranta.
