Insula Pastelui

Scrierea Rapa-Nui

In ziua de Paste a anului 1722, navigatorul olandez J. Roggeween descoperea, in partea cea mai pustie a Oceanului Pacific, o insula mica, de forma triunghiulara, pe care localnicii o numeau Rapa-Nui ori Te-Pito-Te-Henua, dar care in geografie e cunoscuta sub numele de Insula Pastelui, dupa cum a botezat-o chiar Roggeween.
In jurul acestei insule, pe o raza de circa 2000 mile marine, nu se mai afla alt pamant locuit... Insulita este asadar pierduta in mijlocul unei intinderi de apa care ar acoperi o suprafata egala

cu a Europei si Mediteranei la un loc. Ne putem usor inchipui ce greu i-ar veni unui calator primitiv care ar porni de pe coasta Americii ori din Polinezia sa ajunga in Insula Pastelui. Si totusi, in urma cu 70 de ani, un cercetator de origine maghiara, G. de Hevesy, a elaborat o teorie cu privire la scrierea vechilor locuitori ai insulei, teorie care, in privinta ideilor indraznete, a conceptiilor avantgardiste, nu se putea asemana decat cu teoria lui Piette in privinta pietrelor colorate de la Mas d'Azil.
Hevesy sustinea ca Insula Pastelui pare sa fie cel mai mare mausoleu al Lumii si ca scrierea de acolo poate fi prototipul tuturor scrierilor popoarelor civilizate ale Lumii (chiar si a chinezilor).

La o conferinta tinuta in 1933, Hevesy, dupa ce confrunta o suta treizeci de semne ale scrierii din Insula Pastelui cu o suta treizeci de semne ale scrierii de pe Valea Indusului, ajunge la concluzia ca intre cele doua scrieri exista o analogie puternica si ca in privinta unora din semne exista chiar o identitate absoluta.
Ne putem inchipui ce consecinte grele se pot trage dintr-o astfel de observatie...asemanarea dintre semne este evidenta. Totusi teoria are cateva puncte obscure si perfectarea ei se loveste de unele greutati pe care Hevesy n-a reusit sa le inlature. Pentru vizualizarea comparativa click AICI.

Astfel, cercetatorul maghiar sustinea ca ambele scrieri deriva dintr-o a treia, azi necunoscuta, care s-a dezvoltat pe un teritoriu situat intre Insula Pastelui si India, in Tonkin ori poate in peninsula Indochinei.
Distanta dintre Asia de Sud-Est si Insula Pastelui e insa colosala.
E vorba de vreo 10000 mile marine, in linie dreapta, adica aproape 20000 kilometri.
In epoca lui Hevesy, savantii aratau ca o astfel de distanta era cu neputinta de parcurs, insa astazi, noi vedem problema prin alta prisma, distanta putea fi parcursa din cele mai vechi timpuri dar nu exista inca dovada care sa ne faca sa afirmam ca intr-adevar s-a intamplat acest lucru.
Pe langa distanta in spatiu mai exista si o distanta in timp, cele doua scrieri sunt despartite de o perioada care atinge aproape 5000 de ani.
Nici o scriere cunoscuta pana astazi nu s-a perpetuat pentru un timp atat de lung in forme atat de putin schimbate...sa fie oare aceasta scriere atat de perfecta incat oamenii sa nu fi simtit nevoia de a o perfectiona?
O alta intrebare...intre semnele comparate exista oare asemanare numai in privinta formei lor scriptice ori si in privinta intelesului?
Nici la aceasta chestiune nu se poate raspunde, daca in ceea ce priveste scrierea din Insula Pastelui avem pana in prezent slabe posibilitati de orientare, in ceea ce priveste scrierea din Valea Indusului nu se poate afirma deocamdata nimic, nici macar ce nume are.

Scrierea din Insula Pastelui a inceput sa dea de lucru cercetatorilor inca de la descoperirea ei, din 1870, cand un misionar, Roussel, a gasit cateva tablite de lemn acoperite cu desene neintelese, dar care aveau o netagaduita infatisare de scriere...aceste tablite purtau in limba polineziana numele de Rongo-Rongo sau "lemne-vorbitoare".
Se cunosc astazi aproape douazeci de tablite de acest fel, un toiag cu inscriptii si o podoaba pentru piept, de asemenea cu inscriptii, precum si scrierea pe hartie a indigenului Tomenico, batran si bolnav la data cand a scris documentul (1914).
Capeteniile de triburi si shamanii care inca mai stiau aceasta scriere aumurit cu multi zeci de ani in urma.

Scrierea din Insula Pastelui nu s-a transmis din generatie in generatie in ultimul timp precum legendele, genealogiile sau alte invataturi iar explicatia nu e greu de aflat.

In 1806, o goeleta europeana acosteaza langa insula...dupa ce sunt bine primiti, cu serbari, cantece, mancare si vin, europenii ii ametesc pe localnici cu propria lor bautura, apoi imbarca prin forta douazeci de barbati si zece femei, fiindca aveau nevoie de mana de lucru la vanatoarea de foci. Goeleta pleaca si dupa cateva zile de plutire, adica dupa ce capitanul navei socoteste ca insularii nu mai pot fugi, le ingaduie sa iasa pe punte...acestia nestiind ca se aflau la mare distanta de insula lor, se arunca in mare si pornesc inot spre insula. Cu nepasare, capitanul ii paraseste acolo, iar el reintoarce cu goeleta pentru alta captura.

In 1862, dupa ce acest incident a fost dat uitarii, sosesc sapte nave cu panze, bine inarmate...albii sunt primiti iar cu jocuri si cantece iar la final acestia spre marele haz al insularilor, ii pun pe acestia sa mazgaleasca niste hartii, in fapt ei semnau, fara sa stie, "contracte de munca" pentru colectare de guano in insulele Chincha (Peru).
Incepe legarea indienilor si aruncarea lor in fundul calelor...cei care se opuneau erau ucisi...apoi navele cu panze pornesc spre larg luand cu ele cam o mie de sclavi si lasand tarmul intesat de cadavre.
Se naste un imens scandal juridic si autoritatile peruviene ordona repatrierea nenorocitilor...dintre ei, 900 deja apucasera sa moara. In timpul intoarcerii lor in Rapa Nui, mai mor optzeci si cinci si astfel ultimii cincisprezece supravietuitori debarca pe insula aducand cu ei sifilisul, care contamineaza restul populatiei.
Intamplari ca acestea, mai mult decat sfasietoare, au avut o influenta puternica in desfasurarea ulterioara a civilizatiei din Insula Pastelui.
Astfel, locuitorii Insulei Pastelui au uitat cu desavarsire scrierea veche.

Cele cateva tablite descoperite, sunt astazi raspandite prin cele mai importante muzee din lume (Londra,Leningrad, Berlin, Viena, Washington, Santiago de Chile si Honolulu) insa cele mai bine pastrate si cele mai mari se gasesc la Muzeul Braine le Comte din Belgia.

Cine arunca o privire asupra unei astfel de tablite, isi da seama imediat ca se afla in fata unui text scris si nu in fata unui sir de desene, privitorul e indemnat la aceasta de asezarea liniilor si randuirea semnelor pe linii, de repetarea acelorasi semne (precum cuvintele intr-o fraza), de caracterul conventional al semnelor si mai ales (observatie foarte importanta realizata de savantul sovietic I.V. Knozorov), de repetarea grupelor de doua semne identice (limba rapanuica are multe cuvinte formate din morfeme duble: rongo-rongo, kepu-kepu, pae-pae, riva-riva, uri-uri, etc).Scrierea pare sa fie de natura pictografica extrem de avansata, foarte posibil ideografica...indigenii din Insulele Palau (Oceania) au si ei o scriere asemanatoare, sculpteaza in lemn figurile apoi le coloreaza.
Semnele din Insula Pastelui reprezinta figuri omenesti in atitudini foarte variate, figuri de animale, pasari, pesti, animale fantastice, vasle, etc...toate pot avea semnificatii mai mult sau mai putin indoielnice, sunt altele insa care pur si simplu nu pot avea absolut nici un corespondent in limba rapanuica fiindca e vorba de animale care nu traiesc si nu au trait niciodata acolo, ca de exemplu maimuta sau elefantul. Acest fapt l-a indemnat pe Hevesy sa sustina teoria originii asiatice a scrierii.

Printre cercetarile cele mai interesante cu privire la aceasta scriere trebuie sa mentionam urmatoarele:

-Episcopul tahitian Jaussen Tepano (1870) a aratat tablita numita Aruku-Kurenga (de la Muzeul Braine le Comte, Belgia) unui indigen pe care il chema Metoro Tanaura si l-a rugat sa i-o citeasca...acesta a privit tablita intonand apoi o melodie pe care, zicea el, o contine textul...era o veche legenda cantata.
Din analiza ulterioara s-a dovedit ca Metoro a interpretat semnele, nu le-a "citit".

Nu exista corespondenta intre cuvintele repetate si semnele care se repetau. Ulterior, Jaussen Tepano a publicat un catalog al semnelor cu intelesurile date de Metoro (care vom vedea ca nu este corect nici pe departe).

-In 1886, W.J. Thompson a aratat tablitele indigenului Ure Vaciko..Sub influenta alcoolului (treaz nu a vrut nici macar sa se uite la tablita, de frica duhurilor din ea), acesta a "citit" cu si mai putina exactitate decat Metoro, si iata cum nici pana in ziua de astazi nu s-a putut stabili o corespondenta intre cuvintele "citite" si semnele scrie.
Probabil ca in tentativa cercetatorilor de a da intelesuri cat mai complexe acestia au pierdut din vedere faptul ca acum mii de ani, lumea comunica simplu si eficient, fara intelesuri ascunse sau definitii alambicate.
O petroglifa umana nu poate insemna decat o fiinta umana si nu "pasare dormind, zburand sau cantand" si nici "peste","pui zburand","broasca testoasa" sau alte bazaconii.

-In 1912, William Churchill a publicat un "dictionar" al limbii rapanuice.

-In 1914, cercetatoarea de origine engleza K.Scoresby Routledge, riscand sa se molipseasca de lepra de la batranul Tomenico, ultimul cunoscator al scrierii, l-a determinat pe acesta sa scrie cateva cuvinte pe o hartie.
"Batran si bolnav, Tomenico a scris cu greu cateva randuri, in masura in care isi mai amintea de caracterele grafice...el a declarat ca semnele erau vechi, dar cuvintele noi, intelegand poate prin aceasta ca scrierea era arhaica...Nepotrivirea intre cuvinte si semne nu a putut fi inlaturata nici de data aceasta...forma exterioara a semnelor scrise de Tomenico pare diferita de cea a semnelor de pe tablite".

-In 1933, G. de Hevesy a lansat teoria despre care vorbeam la inceput.
Cam in acelasi timp si de atunci incoace J. Imbelloni a publicat diferite informatii pe care le-a putut culege de la localnici pe baza carora el a sustinut teoria originii asiatice a culturii rapanuice si a stabilit (in 1951) ca tablitele contin urmatoarele texte:


1. Kohau Kiri Taku Ki Te Atua = Imnuri religioase
2. Kohau Tau = Cronici anuale
3. Kohau Ika = Liste de morti (in lupta ori jertfiti)
4. Kohau Manu = Cantece magice
5. Kohau Pare = Cantece pentru tatuaj
6. Genealogii

Cercetatorii sovietici I.V.Knozorov, N.A.Butinov, prof. D.A.Olderogge, B.G.Kudriavtev, s-au ocupat de scrierea din Insula Pastelui si au obtinut rezultate interesante pe care le vom comenta mai jos.
Alti cercetatori care si-au capatat un renume mondial in aceasta materie sunt: germanul Thomas Barthel care sustine teoria originii tahitiene a culturii rapanuice, francezul Alfred Metraux, partizan al originii locale si norvegianul Thor Heyerdahl, adept al originii sud-americane.

Cercetarile indelungate si staruitoare ale acestor numerosi savanti nu au putut lamuri pana astazi taina ascunsa in misterioasa scriere din Insula Pastelui.
Cea mai mare parte din rezultatele muncii lor e formata numai din presupuneri si posibilitati. Se crede de exemplu, de cei mai multi cercetatori, ca scrierea din Insula Pastelui ar fi ideografica... profesorul Olderogge, ghidandu-se dupa particularitatile ei, leaga aceasta scriere de hieroglifele vechi egiptene in fazele timpurii ale dezvoltarii lor.
Definirea caracterului specific al scrierii are mare importanta pentru descifrarea ei...daca spre exemplu, scrierea ar fi silabica, atunci semnele grafice ale acelorasi silabe ar trebui sa se intalneasca deseori.
Acest lucru insa nu se poate spune decat cu privire la doua tablite: Aruku-Kurenga si Kohau-O-Te-Ranga (observatia lui Metraux).

Un caracter general al scrierii este ca semnele sunt insirate in bustrofedon, adica in randuri care merg alternativ de la dreapta spre stanga si de la stanga spre dreapta, randul al doilea fiind asezat invers fata de primul, astfel, pentru a o citi, tablita trebuie intoarsa cu josul in sus la fiecare rand...aceasta ordine se intalneste in nouasprezece din cele douazeci si una de tablite cunoscute (observatia lui J. Imbelloni).

Tanarul cercetator sovietic B.G.Kudriavtev, care a murit in cursul celui de-al doilea razboi mondial fara sa isi desavarseaca opera, a observat ca cele doua tablite de la Leningrad si tablita mare de la Santiago de Chile contin acelasi text...observatia lui e importanta pentru ca pe baza ei se pot restabili parti stricate ale textelor, se pot stabili variantele unor semne, etc.

Butinov si Knorozov, analizand tablita mica de la Santiago de Chile, au facut o observatie care a atras indata atentia savantilor...ei au aratat ca pe tablita aceea este descrisa o genealogie care merge de la descendent spre ascendent.
In tablita despre care este vorba, la inceputul fiecarui grup putem observa usor semnul "omului". Acest lucru i-a facut pe cercetatorii sovietici sa creada ca este vorba despre o lista de nume, deoarece semnul "omului", dupa cum spunea Metoro (tangata = Om sau koia = acesta), precede numele proprii. In grupul al treilea, dupa semnul "Om" urmeaza semnele "omul asezat cu mainile ridicate" si al "broastei testoase", in grupul al patrulea, semnele "broasca testoasa" si "rechinul", in grupul al cincilea semnele "rechinul" si "caracatita", in grupul al saselea semnul "caracatita".
Astfel al doilea semn (dupa semnul omului) din fiecare grup este primul in grupul urmator.

Acest fapt le-a aratat cercetatorilor sovietici ca nu este vorba despre o simpla insiruire de nume, ci de o genealogie.
Semnul al doilea in grupele III, IV si V este numele tatalui..ei au dedus ca este vorba despre descendentii lui Hotu-Matua, capetenie legendara care a venit in Insula Pastelui cu ambarcatiuni in care se aflau sute de oameni si diferite plante de cultura ca banani, trestie de zahar, curmali, etc.
Cum a putut Hotu-Matua sa strabata atata amar de ape si sa vina acolo?

Este o intrebare la care a gasit raspunsul Thor Heyerdahl...el a publicat o carte intitulata Kon-Tiki (Cu pluta pe Oceanul Pacific) in care a aratat ca polinezienii au venit din America in insulele in care locuiesc azi, traversand Pacificul cu plute de balsa..a dovedit acest lucru construindu-si o pluta dupa modelul vechilor plute incase, infruntand valurile oceanului si toate sfaturile specialistilor care cautau sa-i demonstreze ca incercarea lui este o nebunie.

De unde a venit si ce a adus Hotu-Matua, in afara de oameni?
Iata intrebari ale caror raspunsuri sunt foarte indoielnice...poate ca pe langa alimentele necesare unei traversari foarte indelungate si nesigure, Hotu-Matua a adus si scrierea aceasta acum uitata.
Semintele si samburii fructelor si plantelor, pe care tovarasii lui de calatorie
le-au mancat, au fost de buna seama sadite in pamantul insulei.
Uneltele cunoscute au fost desigur folosite mai departe.
De aceea, cine priveste cele trei sute de semne diferite continute de tablite va intalni printre ele imagini ale plantelor indigene, ale hainelor, uneltelor, armelor bastinase, ale obiectelor de arta locale, etc.
Acest fapt se opune teoriei lui Hevesy dupa care scrierea ar fi fost importata...in lipsa altor dovezi, nu este cu neputinta ca scrierea sa fi fost injghebata pe insula, iar initiatorii ei sa fi folosit si imagini dintr-o memorie a unor timpuri ancestrale.
Enumerand sculele si armele intrebuintate de bastinasi si cele pictate in scriere, Heyerdahl a bagat de seama ca aceste scule si arme apartin unui popor cu civilizatie din epoca de piatra.
Stiind ca Hotu-Matua a poposit in insula acum circa o mie de ani, Thor Heyerdahl arata ca la data aceea, pe tarmurile Oceanului Pacific, civilizatie din epoca de piatra nu exista decat in America, la incasi ori la stramosii albi ai acestora.
Popoarele din Apus, din Indochina, depasisera demult acest stadiu si trecusera chiar la epoca fierului si a bronzului. Cu alte cuvinte, Hotu-Matua nu putea veni decat din Rasarit, din America.

Dupa scrierile savantului bolivian Ibarra Grasso, citat de Butinov si Knorozov, intre scrierea peruviana si aceea din Insula Pastelui ar exista multe trasaturi comune printre care: stilul general al semnelor, ordinea in bustrofedon, lipsa transcrierii partilor auxiliare ale vorbirii si afixelor, etc. In ilustratia de mai jos apare un exemplu de scriere a indienilor Obigway din America de Nord, scrierea apartine ramurii tribale Kekinovin si prezinta, ca aspect exterior, multe trasaturi asemanatoare cu scrierea din Insula Pastelui.

Dupa interpretarea lui D.Diringer, aceste semne redau cateva cantece magice cu ajutorul unor semne mnemotehnice, fiecare obiect desenat reprezinta o fraza ori un vers.
In randul unu vorbitorul declara ca prepara farmece pentru vanatoare, dragoste, etc....urmeaza semnul al doilea, un om cu un sac in mana "tin in mana sacul cu leacuri"...semnul al treilea, dorinta unei femei (fara interpretare precisa)...semnul al patrulea, figura omeneasca (desigur a shamanului) avand linii care pleaca de la urechi adica "ascult cu foarte mare atentie"...semnul al cincilea, planta medicinala langa care sunt urmele ursului (Spiritul ursului Manido, adica al shamanului care vorbeste)...semnul al saselea, vigvamul sacerdotal cu urmele ursului Manido "intru in marele for al Medicinei" (ca sa prepar farmecele din ierburi)...semnul al saptelea, figura omeneasca de la gura careia pornesc linii, incantatii, descantece, formule magice.
In figurile din randul al doilea, interpretarea porneste intai de la stanga spre dreapta pana la prima linie verticala, apoi de la dreapta spre stanga ca un bustrofedon...primul semn, vas cu flacari (preparat magic) adica "leacul pe care ti-l dau arde"...semnul al doilea, vigvamul sacerdotal unde cresc ierburile de leac...semnul al treilea, serpi adica "acopar pamantul cu lungimea mea (a fortei mele)"...semnul al patrulea, figura cu urs adica "spiritul ursului Manido e in mine"...semnul al cincilea, figura omeneasca de la gura careia porneste o linie adica "Manido e in gura mea"...semnul al saselea, pasarea care aduce farmecul...senul al saptelea, chip care vorbeste adica "eu vorbesc"...semnul al optulea, ursul (liniile de pe spate arata originea lui spirituala) adica "sunt pe punctul de a pleca"..semnul al noualea, scoica migis (emblema sacra a shamanilor) adica "am pornit la drum"...semnul al zecelea, pauza, linie scurta...semnul al unsprezecelea, "acum pot sa plec"...semnul al doisprezecelea, doua corturi sacerdotale care adapostesc spirite adica "sunt invitat sa plec acolo"...semnul al treisprezecelea, urme de pasi adica "am pornit".

Aspectul exterior al semnelor in cele doua scrieri seamana intr-adevar, dar nu se stie daca ele se apropie si in privinta continutului...in ambele intalnim lipsa corespondentei intre cuvant si semn, transcrierea unui sir de idei printr-un singur semn, ajutator al memoriei, de unde rezulta ca ar exista o asemanare si in privinta caracterului general al scrisului.
Poate ca Metoro Tanaura si Ure Vaciko au "citit" in acest fel.
De asemenea, posibilitatea ca locuitorii din Insula Pastelui sa fi venit din Asia de Sud-Est ocolind Pacificul pe la Nord, prin Ciukcen-Alaska nu este exclusa.

Dintre toate, teoria care a starnit cea mai mare valva este a doctorului Thomas Barthel..in 1955 el a facut prima sa comunicare in aceasta chestiune la Societatea Antropologica Berlineza. El a adunat apoi fotografii, desene si reproduceri felurite de pe toate monumentele scrise ale limbii rapanuice si a alcatuit asa-numitul Corpus Inscriptionum Paschalis Insulae (Colectia de Inscriptii de pe Insula Pastelui). Si-a dat seama astfel ca avea in fata lui circa 12000 de semne diferite pe care trebuia sa le clasifice , sa le sistematizeze, sa le reduca la unitate pentru a stabili care erau semnele originare si care erau variantele.
Dupa o munca minutioasa, care a durat ani intregi, Barthel a gasit ca scrierea are la baza 600 de semne...cautand sa afle daca aceste semne erau dispuse intr-un anume sistem, Barthel scrie urmatoarele:
"Rezultatul a fost incurajator...Semnele scrise prezentau o repetare aparte si tipica..ele apareau dupa reguli foarte diferite, dar caracteristice...erau asezate la distante mai scurte ori mai lungi...in sfarsit am stabilit ca pe trei placute diferite se gasea aproape acelasi continut, iar cele trei versiuni se refereau cu siguranta la aceeasi legenda...La una continutul era mai sarac, la alta mai bogat.Existau unele necorespondente, schimbari si mutari...Acestea au fost crapaturile fine in care am putut sa bag prima parghie, bogatia atitudinilor omenesti era inexplicabila...Fiecare forma a capului, fiecare miscare a mainii, fiecare pozitie a corpului se putea lua in considerare numai ca atare si nicidecum in alt fel....Abundenta de infatisari nu era o viziune fantastica a scribilor ci un Intreg strict, corespunzator unei singure traditii."

Straduindu-se sa foloseasca numai material de prima mana, Barthel a pornit in cautarea manuscriselor episcopului Jaussen Tepano.
Dupa multe peripetii, Barthel gaseste in 1954, in arhiva unei manastiri din Grottaferrata pe Monte Albano, langa Roma, "un manuscris vechi siplin de praf, acoperit cu scrierea tremuratoare, dar inca citeata a episcopului".

"In timp ce soarele ardea deasupra Romei, cautam in fiecare zi prin biblioteca si arhiva acestei cladiri lungi, pana cand, intamplator, mi-a cazut in mana un caiet subtire, ascuns in ultimul rand al unei polite cu carti. Parea un mic registru comercial obisnuit, cu desene rosii si albastre. Dar nu a fost chiar un registru comercial obisnuit. Pagina dupa pagina continea un text polinezian, scris cu cerneala decolorata de vreme. Inaintea mortii sale, episcopul a copiat inca o data cantecele neintelese ale lui Metoro, iar manuscrisul l-a trimis in Europa, unde a stat pierdut atatia ani. El e baza care imi va aduce dezlegarea.
Fiind oaspete al calugarilor, am copiat atent, rand dupa rand, asteptand plin de sperante rezultatele. Am luat astfel cunostiinta de textele pe care episcopul Jaussen le detinea din Insula Pastelui, iar acum aveam si cantecele lui Metoro, documente unice ale unui cititor de Rongo-Rongo.
Cantecele lui Metoro s-au dovedit a fi un amestec de fantezie si adevar.
Ca sa nu dauneze prestigiului sau, Metoro a jonglat cu stiinta pe care nu a stapanit-o niciodata, si prin asta a indus in eroare nu numai pe episcop, dar si trei generatii de invatati. Explicatiile sale, pentru un mic numar de semne, sunt totusi exacte. Atat am putut dovedi cu ajutorul manuscrisului din Grottaferrata."

Barthel arata asadar ca Metoro nu a "citit" cantand decat o parte din tablite, iar celorlalte le-a dat o interpretare fantezista, ca sa-si pastreze renumele de unic cunoscator al scrisului de pe Rongo-Rongo.
Dupa parerea lui Barthel, scrierea din Insula Pastelui "este figurativa, puternic strabatuta de simbolisme, cu multe elemente de rebus".
Ea reprezinta un exemplu al felului in care scrierea figurativa se poate ridica la un nivel mai inalt de dezvoltare. Acest pas inainte il constituie, dupa Barthel, faptul ca formele scriptice ale semnelor simbolizeaza forme noi, formele literelor.
Noutatea aceasta calitativa insa nu are corespondent in scrierile noastre fonetice, unde anumite litere simbolizeaza anumite sunete, ci in rebusuri, unde anumite desene simbolizeaza un grup de litere, astfel, in rebus, noi citim numele desenelor si le dam o cu totul alta insemnatate decat aceea pe care o arata ele.
Tot asa in limba rapanuica, "puru" (scoica) este omonim cu "puru" (rugaciune)...cand in tablite aparea desenul unei scoici, Metoro il "citea" rugaciune.
In felul acesta el citea aproape toate semnele de pe tablite.

Sensul care trebuie atribuit semnelor este in stransa legatura cu traditiile orale si cu diferite fapte si intamplari cunoscute in sfera culturii polineziene.
Numai cine cunoaste foarte bine aceste date poate sa citeasca tablitele.
De aceea nici Metoro nu le-a putut citi pe toate.
Cat despre formarea scrierii, Barthel socoteste ca nu va ajunge niciodata sa afle cum s-a nascut ea. El respinge teoriile care vad o asemanare intre semnele rapanuice si cele de la Mohenjo-Daro ori cu alte scrieri de pe glob...el crede ca scrierea s-ar fi format undeva in Polinezia, ca a fost raspandita pe insulele din Pacificul de Sud dar ca a disparut, iar vestigiile ei ar fi ramas doar in Insula Pastelui.
El isi intemeiaza aceasta parere pe legenda faptului ca Hotu-Matua ar fi venit pe insula cu barcile, in urma cu treizeci de generatii, si ca ar fi adus cu el si saptezeci si sase de Rongo-Rongo. Textele descifrate pana acum de Barthel sunt toate de natura religioasa si au un refren "atunci ei se rugara de Zeul din Rangitea"...numele acesta este al uneia dintre Insulele Societatii si inseamna "Cer Luminos"...Rangitea e situata la vreo 2000 de mile marine la Vest de Insula Pastelui.
Daca descifrarea doctorului Barthel e buna, atunci provenienta scrierii de pe Rongo-Rongo poate fi cercetata dintr-o perspectiva noua.
Viitorul apropiat isi are insa de spus un cuvant in aceasta problema.