Ideea lucrarii de fata s-a nascut cu doi ani inaintea aparitiei traducerii in limba romana a lucrarii lui Isaac Asimov - "Fundatia". Recunosc insa ca abia dupa aparitia acesteia am inteles istoria cu adevarat, reusind sa o vad si din alt unghi decat cel tratat pana acum. Multa vreme s-a crezut ca informatia, in general, si programele de inteligenta artificiala, in special, pot sa amestece si sa prezinte din unghiuri noi, conceptele umane, asteptandu-se, in acest fel, de la electronica o noua filosofie.
Din pacate chiar si prezentata diferit, materia prima, respectiv informatia, ramane aceeasi, si anume ideile produse de imaginatia omului.
Electronica si informatica nu pot face altceva decat sa completeze aceste idei.
Din acest motiv pentru a iesi din impas, si a reinoi gandirea, cea mai buna cale este aceea de a iesi din tiparele imaginatiei umane.
"Cunoasterea spunea Asimov este una singura!"
La fel si adevarul, pot adauga eu, deoarece nici cel mai tare dintre birocrati nu poate ascunde la nesfarsit intregul adevar.
Insasi vechii egipteni recunosteau la randul lor ca: "statornic pentru stapanul sau este adevarul, caci adevarul este misterios, usor de pierdut sau de uitat, si de aceea trebuie recucerit mereu!"
Tocmai de aceea nu trebuie sa ne lasam niciodata inselati de aparente!
Sau cum spunea si Heraclit: "Adevarul ne scapa uneori, tocmai pentru ca uneori este atat de incredibil!"
Pe de alta parte insa, adevarul sufera daca este analizat prea mult.
De remarcat insa, ca niciodata prin repetitie nu se creaza vreun soi de adevar!
De fapt in final orice lucru este cunoscut pentru ca vrei sa crezi ca-l cunosti!
In realitate tu insa nu cunosti nimic!
De altfel chiar si rolul religiei a fost initial acela de a crea "filtre" care sa preschimbe haosul necunoasterii in ordine cunoscuta. Si din acest moment in mod paradoxal cunoasterea a devenit bariera ce impiedica invatarea!
Asta cand de fapt necunoscutul se afla peste tot imprejurul nostru, dar noi nu-l vedem! In acest necunoscut trebuie cautata de fapt cunoasterea!
Aceasta deoarece intodeauna necunoscutul ridica in fata noastra tot felul de probleme ingrijoratoare.
Din acest motiv putem spune ca in esenta ei Cunoasterea este un drog, deoarece cu cat afli mai mult, cu atat vrei sa afli si mai mult!
Aceasta cunoastere este insa inutila daca nu are un scop, scop care tocmai el inalta zidurile impotriva necunoscutului!
Stiu ca nu exista un summum al cunoasterii umane posibile, si ca nici nu se va putea realiza vreodata asa ceva, dar in acelasi timp stiu ca oamenii pot stapani tot ceea ce le sta in puteri sa invete!
Simpla acumulare de date nu este insa suficienta!
Asta deoarece intodeauna exista un gen de adevar pe care recursul la faptele obisnuite nu-l pot demonstra. El se afla cateodata in mituri, in fabule, sau in poezie, deseori fiind contrar dorintelor noastre constiente.
De ce insa aplelez la istorie?
In primul rand pentru ca istoria este unica stiinta ce poate uni, trecutul, prezentul, si viitorul. Ea reprezinta in acelasi timp in afara unei imense acumulari de date si fapte istorice, veriga de legatura intre toate stiintele, avand astfel posibilitatea unor interconexiuni a faptelor, inca nebanuite pana in prezent.
Practic solutia aflarii adevarului consta in renuntarea la stricta specializare.
Omul a "spart" in trecut cunoasterea in mii de "cioburi" pe care le-a numit stiinte, si pe care le-a privat de cooperarea naturala intre ele.
Din acest motiv s-a uitat ca de fapt cunoasterea este numai una singura.
Pana si istoria ca stiinta a fost impartita in mai multe "cioburi" numite:
- istoria antica
- istoria medie
- istoria moderna
- istoria contemporana.
Acestea la randul lor au fost impartite intre popoare, fiecare cautand sa-si sublinieze propria sa contributie si importanta la crearea civilizatiei actuale.
Ei bine putem spune acum, ca a sosit momentul sa punem lucrurile inapoi in ordine, si ca este timpul sa ne apucam sa "reparam vasul care l-am spart"!
De fapt istoria actuala, este in momentul de fata o istorie incompleta, iar pe alocuri chiar falsa!
Aceasta s-a intamplat, in primul rand, datorita faptului ca in analiza fenomenelor defavorabile, intodeauna s-a deplans lamentabil, cu insistenta chiar, influentele, si chiar dictatele unor puteri, asupra destinului altor tari, fara insa a se analiza si atitudinile, si caracterul actiunilor poporului acelei tari, popor nu intodeauna unitar, ale carui actiuni au fost supuse de multe ori unor interese de grup sau particulare, asa cu si astazi se manifesta atat in interiorul, cat si in afara tarilor, si nu de putine ori slujindu-se chiar si prin tradare interesele altora. Acest mod de analiza este un punct de vedere simplificator si simplist, ce ignora insa adevaratele coordonate ale geopoliticii care guverneaza evolutia evenimentelor.
De remarcat insa ca intodeauna persoanele ce le mai stresate sunt cei ce asupresc, si nu cei asupriti, deoarece intodeauna primii se tem ca nu cumva sa nu mai fie ascultati de catre ceilalti.
De fapt asuprirea este si ea tot o notiune relativa. Pune un om in paradis si acesta isi va pierde vigoare si va deveni un debil. In fond solidaritate si spiritul de indrazneala se naste din durere si nu din bucurie.
Oricine se simte mai apropiat de cel cu care a impartasit un ceas greu, decat de cineva cu care a trait un eveniment fericit. Astfel nenorocirea este o sursa de solidaritate si de unire, in timp ce fericirea scindeaza.
Asta deoarece un triumf comun il face pe fiecare sa-si simta meritul propriu subestimat. Fiecare isi inchipuie de fapt ca este singurul autor al unui succes comun. Tot din acest motiv coeziunea si forta unui grup isi trag radacinile din amintirea unui calvar trait impreuna (de exemplu: evreii, tiganii).
In plus intodeauna pogromurile nelinistesc si restul populatiei, care nu este afectata in mod direct de ele, afectand respectivul stat atat pe plan politic, cat si pe plan economic.
De aceea prezenta asupririi, in general, favorizeaza inflorirea religiei, care gaseste sprijin intodeauna in acele paturi ale populatiei care au mai putine satisfactii in sfera naturala si materiala, si care astfel sunt mai apte sa gaseasca alinare in religie.
In general acestia sunt: saracii, dezmostenitii, asupritii.
Din acest motiv ascetismul in randul clasei conducatoare, in afara aparitiilor in public, este un lucru foarte rar! Putem deci concluziona ca religia este de fapt "drogul" celor slabi. Insa ca orice drog, si acesta "da" cu o mana si "ia" cu zece, putand duce la pastrarea identitatii nationale, dar in acelasi timp impiedicand dezvoltarea stiintifica.
De fapt ca si istoria, religia si legea, au fost si trebuie sa redevina unul si acelasi lucru!
Religia va redeveni in acest mod o supapa de siguranta pentru lege.
Astfel un act de nesupunere va aparea atat ca infractiune cat si ca un pacat, vinovatul putand fi pedepsit, in functie de necesitati dupa canoanele legale, sau dupa cele religioase.
Aceasta metoda de sanctionare va avea un dublu efect generand in acelasi timp:
- mai multa supunere
- mai multa cutezanta
Imaginati-va doar ce poate insemna un popor animat de cutezanta, capabil sa indrazneasca, sa riste orice pentru a-si atinge scopul. Subliniez insa ca acesta ar fi un popor plin de oameni cutezatori, nu de fanatici.
Din pacate insa datorita faptului ca stiinta este prea vadit un produs al omului, acest fapt o impiedica sa imbrace din nou "mantia revelatiei divine".Si daca tot vorbim de efecte "defavorabile", sa prezentem si un eveniment asa-zis "favorabil". Astfel daca analizam consecintele "victoriei" (v. 732) de la Tours, a regelui Carol Martel, observam ca daca acesta ar fi fost invins, Islamul ar fi reusit sa-si depaseasca problemele interne care il faramitau, si ar fi pornit sa cucereasca Europa. Astfel secolele de crestinism, de ce sa nu recunoastem, barbar, ar fi fost evitate, revolutia industriala s-ar fi declansat probabil cu o mie de ani mai devreme, iar astazi am fi fost mult mai dezvoltati.
Soarta insa a decis altfel, si armatele Profetului s-au intors in Africa.
Islamul va continua sa dainuiasca pana la sfarsitul secolului al douazecilea, cand brusc s-a dizolvat intr-o mare de petrol.
In al doilea rand mai exista o serie de factori care reprezinta acele informatii care desi sunt cunoscute, de cele mai multe ori nu sunt luate in considerare atunci cand se face o analiza istorica, din cauza unuia din urmatoarele motive:
- lipsa de credibiltate a respectivei informatii, desi exista dovezi care ii sustin validitatea
- lipsa de dovezi pentru validarea informatiei, desi de multe ori ea este suplinita de rationament si logica
- informatii ascunse, sau ignorate din: motive politice, motive militare, motive sociale si de psihologie de masa, orgoliu, dogmatism stiintific, sau religios, motive economice, care de obicei nu sunt recunoscute, dar sunt ascunse sub o "masca" binevoitoare, cauza fricii de necunoscut.
In general acesti factori sunt:
- informatiile privind activitatea serviciilor secrete
- informatiile care prin natura lor ar fi putut, sau pot, submina autoritatea unei persoane importante, a unui organism politic sau militar, a unui mit, sau a unei religii, subminand in acest fel moralul populatiei
- informatiile privitoare la: fenomenele paranormale, fenomenele ufologice, toate inadverentele istorice
- informatii al caror sens s-a pierdut. Astfel nu trebuie uitat ca in ceea ce priveste textele oculte, dreptul de acces la manuscrise nu include in mod sigur si accesul la sensul informatiilor cuprinse de acestea
- ignorarea: fenomenelor astronomice, cercetarilor paleontologice si geologice, cercetarilor alchimistilor si astrologilor din respectiva epoca, activitatilor spatiale desi acestea prin insasi existenta lor constituie un fenomen istoric, miturilor, legendelor, si a religiei, influentei femeii in societate.
In al treilea rand plagierea istoriei. In general istoria este scrisa de invingatori.
Astfel daca distrugi cea mai mare parte a documentelor aflate in circulatie, de rest va avea grija timpul.
Putinele marturii ce scapa acestui proces restrictiv sunt insa rapid puse pe linie moarta prin procedee mai mult decat evidente. Unele dintre aceste procedee sunt: distrugerea unui numar cat mai mare de documente, discreditarea marturiilor celor mai relevatoare prin acoperirea lor cu ridicol, ignorarea acestor marturii in centrele de invatamant, suprimarea citarii acestor marturii in alte domenii, in cazuri extreme, eliminarea autorilor, aplicarea procedeului "tapului ispasitor".
In ziua de azi cei mai multi istorici se marginesc sa-si asume doar un simplu rol de observator, pierzand astfel insusi sensul existentei lor si devenind astfel niste birocrati. De multe ori ei ajung sa recurga la ironie, tocmai pentru a masca neputinta lor de a gandi mai departe de cugetarile altuia. In acest fel ei uita ca viata este un joc al caror reguli, ei, istoricii trebuie sa le invete, si pot sa le invete, dar numai cu conditia ca ei insisi sa se avante in el, jucandu-l pana in panzele albe.
In caz contrar, atunci cand vor incerca sa impuna ei insasi niste pseudoreguli, vor fi luati pe nepregatite (si de cate ori nu au fost in aceasta situatie!), si vor fi surprinsi de intorsaturile neasteptate ale istoriei.
In fond, a trai, inseamna a intelege!
De cele mai multe ori istoricii pasivi (birocrati), se vaicaresc, plangandu-se ca norocul ii ocoleste intodeauna, refuzand de fapt, prin acest mod, sa recunoasca ca o buna parte a acestui "noroc" ar putea s-o creeze ei insasi.
In fond norocul "surade" pretutindeni, iar scopul scuza mijloacele!
Multe lucruri pe care le facem in mod firesc, devin dificile in clipa in care incercam sa le intelectualizam. Astfel se poate intampla ca acumuland cunostinte despre un anumit subiect, eveniment, sau personalitate istorica, si specializandu-ne numai in legatura cu acesta, la un moment dat sa devenim total ignoranti in legatura cu respectivul subiect cercetat. De aceea un istoric trebuie sa fie inainte de toate un generalist, si sa aduca prin contributia sa, un sanatos bun simt in interpretarea curentului principal al evenimentelor din domeniul sau.
De fapt caracteristicile schimbarii trebuie sa fie cele care sa-l preocupe pe istoric, asta deoarece pentru ca, pentru schimbari nu pot exista cataloage, si nici ghiduri sau manuale.
Practic istoricul trebuie sa priveasca faptele fara nici o idee preconceputa, avand dreptul sa-si puna doar intrebarea: "Ce anume s-a petrecut cu acest lucru?"
Din acest motiv putem spune ca orice problema trebuie, in ansamblul ei, decojita ca o ceapa!
De fapt istoricii nu trebuie sa predea istorie, ci sa recreeze experienta.
Ei trebuie sa urmareasca lantul istoric, relevand intreaga intindere a unui comportament social, pe care inca nici un istoric nu a reusit sa-l intrevada vreodata.
Istoria nu poate fi inteleasa daca nu este inteles cursul ei, impreuna cu toti curentii sai, precum si modul in care conducatorii de oameni, liderii, functioneaza inlauntrul unor forte ca acesti curenti.
Astfel putem concluziona ca daca pana acum istoria, ca stiinta, a avut doar o functie pur teoretica, de acum inainte, ea trebuie sa devina practica, iar functia ei sa constituie in intelegerea consecintelor faptelor, si daca este cazul, in prevenirea acestora. Istoria trebuie sa devina o stiinta a interventiei si a adaptarii, a ajustarii cursului civilizatiei in sens benefic pentru oameni.
Pe masura ce vor fi efectuate, transformarile realizate de istorie vor deveni factori determinanti, independenti, pentru ca in final sa ajunga adevarate forte de influenta pe care istoricii vor trebui sa stie sa le foloseasca.
Aceasta idee nu trebuie privita ca o forma de prezicere a viitorului ci ca pe o metoda de influentare si creare a lui.
De altfel se stie ca nu prezentul influenteaza viitorul, ci viitorul este cel care modeleaza prezentul, deoarece el este scopul, cauza, la care trebuie sa se ajunga.
Nu trebuie uitat insa ca cele mai durabile principii ale universului sunt "intamplarea" si "eroarea". Cu ele vor trebui sa lupte noii istorici pentru a instaura o noua ordine.
Si acum actualii istorici exercita de fapt o mare putere, si uni dintre ei recunosc aceasta, deoarece ei recreaza trecutul modelandu-l dupa propriile lor interpretari, modificand in acest fel si viitorul.
De fapt istoricii nu recreaza niciodata realitatea, ci doar o reconstituie. Insa orice reconstituire modifica originalul, devenind ea insasi un cadru de referinta extern, care in mod inevitabil este deficitar.
Astfel datorita unui ansamblu de litere ce formeaza o carte, personalitatea unor oameni continua sa existe, chiar si partial, dupa ce acestia au murit, putand influenta in acest mod, persoane ce traiesc sute, sau mii de ani dupa moartea lor.
Istoricul in meseria sa trebuie sa selectioneze din trecut anumite momente, si sa compare aceste fragmente cu prezentul pentru a putea "pronostica" viitorul. De remarcat insa ca daca la scara planetara unele probleme nu se pot delimita prin linii precise, in schimb daca sunt privite din acest unghi, se pot releva multe elemente esentiale care altfel ar scapa cercetarii istorice. Astfel s-a constatat ca periodic omenirea cunoaste o accelerare a activitatilor sale, regasind in acest mod competitia dintre vitalitatea reinoita a existentei si atragatoarea viciere a decadentei. Insasi istoria a fost, de fapt, intodeauna o cursa neincetata intre inventie si catastrofa. In aceasta cursa educatia a incercat sa ajute atat cat s-a putut, dar niciodata ea nu a fost indeajuns pentru a se castiga decisiv aceasta cursa. Aceasta cursa continua si azi, chiar daca noi nu o vedem asta deoarece oricat de ciudat ar parea, marile lupte nu sunt intodeauna vizibile participantilor.
Aceasta deoarece multe lucruri depind in special de ceea ce oamenii viseaza doar in adancul inimilor lor. Ceea ce nu trebuie insa niciodata uitat este ca practic in aceasta cursa orice pauza devine un lux.
Dar numai in timpul acestei curse cineva poate sa-si inchipuie ca totul este permis, ca totul este posibil, si ca totul se poate realiza.
De fapt, la ora actuala, istoricii pun accentul mai mult pe confruntari, indiferent de natura lor. Din acest motiv scrierea istoriei este in buna parte un proces de diversiune, deoarece majoritatea relatarilor istorice deturneaza atentia de la influentele secrete ce s-au exercitat asupra evenimentelor relatate .
Din pacate insa intodeauna razboaiele au lasat in urma lor un reziduu de genul
"... mananca, bea, veseleste-te..." care adesea a condus in mod inexorabil la o prabusire morala a indivizilor acelei societati.
De fapt participarea la o conspiratie, ca si apartenenta la o armata ii priveaza pe indivizi de simtul responsabilitatii personale. Practic pentru fiecare combatant care
s-a intors acasa cu un sentiment novator, au existat nenumarati altii, care s-au lasat prada amaraciunii, si care au cedat la orice solutie facila, sub pretextul ca ei au vazut destule in timpul razboiului. Din acest motiv de cele mai multe ori victoriile au fost scump platite din punct de vedere moral, si de aceea este mai bine sa nu te increzi in ele atunci cand decizi care a fost adevaratul invingator intr-o confruntare. In realitate orice infrangere nu este decat preludiul unei revigorari, in timp ce victoria nu face decat sa incurajeze conservatorismul in detrimentul progresului.
Distrugerea simtului moral a avut drept consecinte directe, aruncarea supravietuitorilor, moralmente distrusi, in mijlocul unei populatii nevinovate, incapabile macar sa-si imagineze de ce sunt in stare asemenea combatanti.
De aceea oricat de mult am dori, noi, oamenii, nu trebuie sa uitam ca avem stramosi ce au comis atrocitati fara seaman, si oricat de mult nu ne-ar place aceasta, sa recunoastem ca printre stramosii nostri au existat si barbari.
De fapt in aceasta problema nu avem alta solutie de ales.
In plus istoria isi are propriul ei tribunal si de aceea pronunta propriile ei sentinte. Din acest motiv de multe ori trecutul incomodeaza.
Uneltele cele mai importante ale istoricului sunt de fapt nu situatia politica, nu tehnologia, sau cultura, ci fiintele umane. Din acest motiv ele nu trebuiesc niciodata neglijate prin acordarea de mai multa atentie unui eveniment, decat fiintelor ce au produs acel eveniment, si respectiv cauzelor (scopurilor) ce l-au determinat sa-l produca. Din acest motiv cei ce doresc sa repete trecutul trebuie sa controleze predarea istoriei.
In schimb cei ce nu pot sa si-l aminteasca, sunt condamnati sa-si traiasca trecutul.
Pentru a intelege mai bine adevarata desfasurare a cursului istoriei, istoricul trebuie sa tina seama de urmatoarele axiome:
a) Dorinta de a evita complicatiile duce de fapt cel mai adesea la crearea lor
b) Legile prohibitive au tendinta de a intari ceea ce ar vrea sa interzica.
Utilizand aceasta trasatura a legilor, toate profesiile cu caracter juridic care au existat vreodata in istorie, s-au folosit de legile prohibitive pentru a-si asigura stabilitatea functiei.
Din acest motiv intodeauna institutia politiei a fost in mod inevitabil corupta, tocmai datorita faptului ca ea trebuie sa aiba grija sa intretina prosperitatea criminalitatii.
c) Uneori planurile pot fi mai curand un impediment decat un ajutor
d) Intodeauna cei oprimati invata de la opresori si ii copiaza pe acestia
e) Orice stat este in fond o notiune abstracta. In ultima instanta ceea ce reprezinta un stat consta in oamenii lui. Din acest motiv atunci cand spunem ca noi oamenii, prin organizarea statala am devenit o forma de organism-colonie, acest lucru este doar partial adevarat, deoarece statul este un organism lipsit de constiinta, care este de fapt format din alte organisme, ce poseda constiinta.
f) Ceea ce constituie o crima intr-un tip de societate poate fi o obligatie morala
intr-altul
g) Oricand ceva intamplator poate deveni traditie
h) Orice forte dezbinate ajung in final sa se bata pentru suprematie
i) Violenta isi craza intodeauna propriile limite. In acelasi timp violenta nu face decat sa genereze mai multa violenta
j) Orice parinte spera ca descendentul sau sa devina mai superior decat el, mai deosebit, si pentru aceasta este in stare sa faca orice sacrificiu, putand face eforturi supraomenesti pentru a-si atinge telul.
k) Orice legenda are la baza niste fapte reale.
Din acest motiv putem spune ca legenda este intodeauna amestecata cu fapte reale. De multe ori insa sensul initial al unei legende se pierde, iar in memoria ascultatorilor ramane doar notiunea care candva a invesmantat un ansamblu de cunostinte, sau o povata.
De aceea eu cred ca ceea ce "cartile sfinte" au vrut sa pastreze, poate sa nu fie ceea ce fiecare s-a dorit sa fie pastrat.
Atat de puternic sunt legate miturile de eroi, incat este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa deslusesti adevarata natura a acestor eroi.
Dar acesti oameni au existat cu adevarat, si asupra lor s-au exercitat efectele spatiului si timpului. Si chiar daca puterile lor ii situau dincolo de limitele obisnuite, putem presupune ca acesti eroi erau de sorginte umana, si ca experientele lor pe care le-au trait au fost urme reale intr-un univers real. In final s-a concluzionat ca mitul reprezinta o fictiune metaforica, sau simbolica... o traditie sacra a unor revelatii din epocile timpurii ale omenirii.
Mult timp in cercurile istorice s-a vehiculat teoria ca religia a aparut din incercarea omului de a explica lumea care-l inconjura si fenomenele ce se produceau in jurul lui, asociindu-le unor divinitati binevoitoare, sau diabolice.
Dupa parerea mea insa niste zei inventati, produse pure ale imaginatiei umane, nu ar fi rezistat atat de mult in constiinta omenirii, aceasta uitandu-i repede.
De aceea zeii trebuie sa fi fost initial persoane reale, foarte inteligente, care au impresionat puternic pe contemporanii lor, si care in acest mod au dominat lumea ideologica si religioasa multe sute de ani.
In orice civilizatie exista intodeauna un fond mistic preponderent.
Ea se inalta intodeauna ca o bariera inaintea oricarei schimbari.
In aceasta privinta, indiferent de felul lor, ca este mistica religioasa, mistica eroului, mistica figurii mesianice, mistica stiintei si tehnologiei, sau chiar mistica naturii insasi, ele sunt aidoma. Mistica incepe sa se opuna, de fapt, schimbarilor atunci cand oamenii nu mai stiu sa faca distinctie intre mistica si universul in care traiesc.
In acest moment civilizatia respectiva se prabuseste. Din acest motiv mistica este ca o posesiune demonica deoarece ea are tendinta de a pune stapanire pe constiinta si de a eclipsa totul in jurul ei.
In domeniul istoriei insa nu se pot schimba informatii fara a pronunta judecati.
Cu toate acestea nu se poate pretinde ca istoria sa fie relatata exact, minut cu minut, secunda cu secunda. Trebuie sa ne multumim doar cu ordinea desfasurarii ei si cu datarea relativa a faptelor.
De fapt care cred eu ca este in esenta rolul istorie?
Rolul istoriei este de a ajuta la progresul civilizatiei umane, analizand si indicand factorii ce pot periclita dezvoltarea si chiar existenta acesteia.
Astfel de cele mai multe ori chiar indiferenta populatiei la ceea ce se intampla in jurul ei poate provoca moartea unei intregi civilizatii.
Acesti oameni daca sunt organizati in mod excesiv, li se va taia practic elanul spre maretie, si atunci ei nu pot functiona, iar in final respectiva civilizatie se prabuseste. Astfel nu trebuie uitat ca fiecare civilizatie depinde de calitatea indiviziilor pe care-i produce.
O solutie ar fi utilizarea sistemului democratic.
Democratia prezinta doua neajunsuri, si anume... ca poate fi abatuta de la calea ei dreapta prin scoaterea unor "tapi ispasitori" in fata electoratului...si promoveaza demagogia.
Din acest motiv orice sistem democratic se prabuseste intodeauna datorita propriilor excese si datorita birocratiei.
De fapt o civilizatie se intemeiaza in cea mai mare parte pe lasitate.
Este atat de usor sa civilizezi niste oameni propovaduind lasitatea!
Practic nu faci decat sa diluezi factori ce ar putea incuraja cutezanta, limitezi exercitarea vointei, "egalizezi" apetiturile, ingradesti orizonturile, decretezi o lege pentru fiecare miscare, negi existenta haosului, ii inveti pana si pe copii sa "respire" domol.
Imblanzesti!
Astfel la un moment dat legile inlocuiesc morala, constiinta, si chiar religia, instaurand birocratismul. Astfel ceremonia inlocuieste in acest moment credinta, iar simbolismul inlocuieste moralitatea.
De fapt putem spune ca legile impun viitorul, in timp ce regulile supun trecutul.
In acelasi timp exista intodeauna un dezechilibru atunci cand te inchizi intr-un cerc stramt de legi. Regulile si legile stricte inalta intodeauna "fortificatii" la adapostul carora "mintile inguste", birocratii, creaza satrapii. Aceasta stare de lucruri este periculoasa atunci cand totul merge bine, si este dezastroasa in momentele de criza!
Tocmai din acest motiv birocratia ucide initiativa.
Nimic nu urasc birocratii mai mult decat inovatia, si in special inovatia ce produce rezultate mai bune decat vechile rutine traditionale, aceasta deoarece imbunatatirile ii fac intodeauna pe cei aflati in varful piramidei sa para niste inepti, si cui ii face placere sa para inept?
De aceea birocratii si-au dat intodeauna silinta sa suprime pana si cele mai infime pretentii la judecata, din dorinta ca totul sa fie executat asa cum au decis ei, cuvant cu cuvant.
Din acest motiv invatamantul actual a devenit pana si el o institutie de tip birocratic.
El a ajuns sa inabuse sensibilitatea si curiozitatea copiilor.
S-a ajuns ca inca de la inceput sa fim "educati" sa ne purtam intr-un anumit fel, precum si ca este firesc sa ne pese de anumite chestiuni, si de altele nu!
Din acest motiv nimeni nu mai ajunge sa se gandeasca intr-adevar la ce ne este dat sa cunoastem dinainte, atingandu-se astfel paradoxul ca intr-o societate pentru care informatia este vitala, nimeni sa nu mai gandeasca. Fiecare ajunge sa astepte, asa cum a fost educat, sa inegreasca tone intregi de hartoage, cand in realitate in acest mod ei se scutesc de actiunea de a gandi. Practic tinerii nu sunt lasati niciodata sa-si cunoasca toate capacitatile lor, deoarece aceasta ar provoca schimbari majore la nivelul aparatului birocratic. Din acest motiv se discuta ore intregi in tot felul de comisii speciale despre cum trebuie procedat cu copii supradotati, neacordandu-se in schimb nici un minut observarii modului in care profesorii conformisti se simt amenintati de aparitia tinerelor talente si fac tot ce pot ca sa le anihileze, manati de dorinta de a se simti superiori si in siguranta, intr-un mediu imuabil.
De fapt oamenii trebuie lasati sa-si defineasca ei insisi conduita.
Sunt de acord ca ei trebuie ajutati in aceasta actiune, dar nu obligati!
In acest mod oamenii creaza de fapt capcane care-i fac pe alti semeni de-ai lor sa cada in mediocritate. Chiar si in religie putem constata ca unica realizare a succesiunii apostolice, a fost, de fapt, consolidarea proprieo mediocritati a apostolilor. Desi poate parea lipsa de respect, acesta este adevarul istoric.
Practic, din punct de vedere politic, religia a dus intodeauna, inevitabil, la o forma de despotism retoric, iar iezuitii s-au priceput cel mai bine din istorie, sa faca treaba asta.
Tocmai de aceea cel mai bine este ca oamenii sa se fereasca de manuale, deoarece acestea creaza structuri de comportament, care tind sa treaca drept incontestabile, si care in final vor capata un avant distrugator pentru toata lumea.
Tocmai de aceea intre lege si judecata unei minti echilibrate eu o prefer intodeauna pe cea din urma. In fond mintea lucreaza intodeauna oricat de mult am incerca noi sa o tinem pe loc.
De remarcat ca in conditii de stres mintea umana se orienteaza fie in sens negativ, fie in sens pozitiv, si cand spunem aceasta ne referim la un spectru ale carui extreme sunt inconstientul si lipsa de discernamant la capatul negativ si superconstientul la capatul pozitiv. De fapt pozitia pe care o va lua mintea in conditii de stres este influentata in special de educatie si pregatire, precum si cat de mult a fost pregatita persoana respectiva sa actioneze in conditii de stres.
Problema consta de fapt in cum este bine sa-ti fortifici mintea?
Astfel birocratii isi construiesc cu ajutorul mintilor adevarate carapace "intelectuale" care au ca scop sa-i protejeze de orice suparari. Astfel ei par a fi mai rezistenti decat oamenii obisnuiti, spun des "putin imi pasa", si rad de toate.
Dar atunci cand aceasta suparare trece de aceasta "carapace" consecintele ce apar pentru ei sunt teribile.
In schimb mai exista si alti oameni, care spre deosebire de birocrati, sufera la cel mai mic necaz, fara ca mintea lor sa se inchida la acestea. Datorita acestui fapt ei raman sensibili la toate, posedand in schimb avantajul ca invata din fiecare agresiune.
Birocratii apar intodeauna din randul oamenilor care nu participa niciodata la nimic. Lor viata li se intampla pur si simplu. Ei nu observa niciodata nimic, multumindu-se doar sa existe. Acesti oameni reusesc insa sa se mentina in pozitiile inalte pe care
le-au atins printr-o staruinta mai mult sau mai putin tampa, reactionand cu furie si violenta la orice i-ar putea smulge din iluziile lor de securitate.
Cel mai grav, este insa faptul ca in general, fiecare om este un birocrat in fel sau. Aceasta deoarece oamenii se nasc predispusi la una dintre cele mai tenace si debiletante afectiuni mentale: autoamagirea!
Cei mai multi oameni nu pot suporta insa prea multa realitate si de aceea prefera adevarurile staulului birocratiei, varandu-si astfel capetele cat mai adanc in iesle, unde mesteca multumiti pana in clipa mortii, in timp ce altii ii folosesc pentru atingerea propriilor scopuri.
Niciodata acesti "oameni" nu-si parasesc staulul, si niciodata nu ridica capul pentru a fi ei insisi, complacandu-se in aceasta indobitocire generala, sprijinind prin aceasta pasivitate sistemul birocratic, efectuand in fond o actiune de birocratie pasiva.
Aceasta indiferenta este ceea ce distruge nenumarate lucruri, ea putand provoca chiar si moartea unei intregi civilizatii.
Datorita sistemului birocratic, de fiecare data cand sunt pusi in fata unui obstacol, oamenii ca prim reflex, isi pun intrebarea: "De ce a aparut aceasta problema, si din vina cui a aparut ea?"
Ei practic cauta in acest moment un vinovat si pedeapsa care trebuie sa i-o administreze, avand insa in acelasi timp grija sa nu se implice prea mult, preferand sa se ascunda in spatele unor regulamente, a unor legi, sau a unei autoritati ierarhic superioare.
De fapt corect ar fi fost ca ei sa se intrebe : "Cum si cu ajutorul cui pot sa rezolv aceasta problema?", cautand in acest mod solutia de inlaturare a problemei aparute.
Pentru a putea iesi din aceasta stare de indobitocire generala, acesti "oameni" trebuie varati cu nasul in lucrurile pe care incearca sa le evite, nedorind sa creada decat acele lucruri ce le ofera linistea.
Acesti oameni trebuie sa ajunga sa-si doreasca sa lupte cu ei insusi, cu toate absurditatile pe care le-au invatat. Ei trebuie sa-si doreasca sa faca lucruri in concordanta cu imboldurile lor cele mai profunde. Aceasta deoarece orice om are drept sa judece lucrurile singur. Asta insa nu inseamna ca orice judecata poate avea valabilitate, sau poate capata valoare de lege. Intodeauna un om cand se gandeste la ce a facut in viata sa trebuie de fapt sa-si impuna sa gandeasca ca nu a facut indeajuns de mult.
Toata viata omul trebuie de fapt sa actioneze!
Sa faca ceva, orice, chiar si un lucru cat de neinsemnat, inainte de a muri!
Asta pentru ca nici un om nu s-a nascut degeaba!
Misiunea fiecarui om in viata este sa caute, sa descopere, pentru ce s-a nascut, care este misiunea sa infima in acest univers!
Asta pentru ca nimeni nu se naste din intamplare!
De fapt de vina sunt toate aceste reguli si legi aparent necesare, care impiedica de fapt adaptarea omului si duce in mod inevitabil la prabusirea civilizatiei sale. Tocmai de aceea legile sunt periculoase pentru toata lumea (vinovati si nevinovati) deopotriva, deoarece nu au in ele nici un fel de intelegere umana. Din acest motiv legile se cer intodeauna a fi interpretate. Cu toate acestea din dorinta de a nu lasa loc compasiunii, si de a simtii gustul puterii, adesea birocratii se priponesc de legi si regulamente, sub pretextul ca "legea este lege", cautand in acest mod de a se inalta in ochii celor din jur, si in ochii sai, vanad o asa-zisa "faima" de "om drept"!
De remarcat in acelasi timp ca politica, si respectiv puterea ii atrage pe toti indivizii coruptibili. De aceea putem concluziona ca puterea absoluta atrage naturile absolut coruptibile. Din acest motiv, toti cei care urmaresc puterea trebuie suspectati.
Tot din acelasi motiv ar trebui sa incredintam responsabilitatile guvernarii numai celor ce sunt reticenti la ideea de a o detine, si aceasta incredintare trebuie facuta in conditii de a le spori aceasta reticenta.
Acesta este pericolul care-l reprezinta birocratia fortificata pentru populatiile impuse ei. In comparatie cu el pana si nepotismul electoral este mai preferabil ei, deoarece nivelurile sale de toleranta sunt mult mai scazute, iar coruptia poate fi curatata periodic.
Birocratia fortificata rareori poate fi afectata altfel decat prin recurgerea la violenta.
De aceea trebuie acordata mare atentie programelor in care functionarii si militarii "isi dau mana".In ambele situatii procesul este acelasi:
Mai intai apare o reglementare a administratiei publice, care este camuflata sub falsul pretext ca este singura modalitate de a corija excesele demagogice si nepotismul electoral.
Astfel se ajunge la accumularea de puteri in locuri la care electoratul nu poate ajunge. In acest moment ia nastere aristocratia.
Folosindu-se de aceasta noua clasa, birocratia devine supraponderala la nivelurile conducerii, niveluri la care asa cum spuneam mai sus, electoratul nu mai poate ajunge, si continua sa se extinda in mod sistematic, pana la limita de energie a sistemului.
Ea fura acum energie de la oricine, dar mai cu seama de la clasele de mijloc ale populatiei, deoarece de aici provine cea mai mare parte a energiei disponibile.
Din acest punct de vedere, religia se aseamana intrucatva cu birocratia, deoarece ea tinde sa duca la accumularea de bogatii, si uneori chiar de privilegii (administrative si politice) atunci cand respectiva religie are succes, ajungand in final sa perturbe grav dezvoltarea economica a unei societati.
Din acest motiv guvernele pot fi utile celor guvernati doar in masura in care sunt infrante tendintele lor inerente spre tiranie.
Astfel singurul sistem cu adevarat democratic este cel intemeiat pe atotputernicia juriilor. Juriile insa nu se bucura de popularitate printre oamenii legii deoarece ele se opun legilor si in acest fel pot sa-i ignore pe judecatori.
Oricat de mare ar fi gradul de complexitate atins de o civilizatie, exista intodeauna interludii de putere solitara, in cursul carora evolutia omenirii, viitorul ei, depinde de actiunile relativ simple ale unor anumiti indivizi.
In general acestia sunt conducatorii!
Spre deosebire de democratie, monarhiile au avantajul ca pot sa reduca marimea si caracterul parazitar al birocratiei administrative si sa accelereze deciziile atunci cand este necesar.
La inceputul istoriei orice om trebuia sa se supuna necesitatii de ocrotire a tribului.
In virtutea acestui principiu erau alesi conducatorii.
Ocrotirea intereselor tribului (a populatiei acestuia) prima inainte de toate.
Acelasi criteriu ar trebui sa fie si astazi valabil pentru alegerea conducatorilor, care de multe ori ajung in posturi datorita unor interese meschine. Din pacate insa de-a lungul timpului conducatorii si-au uitat incetul, cu incetul, principala lor datorie (sa vada de binele tribului) si s-au facut ca o transfera unei notiuni artificiale, inventate, numite Stat!
De aceea intodeauna nemernicii se mentin la putere incurajand haosul si isteria, in timp ce neghiobii regreta trecutul "plin de glorie".
Nu trebuie niciodata uitat ca pentru un conducator lucrul cel mai important, este ceea ce face din el un conducator, si anume binele poporului sau. De aceea un conducator trebuie sa-si cantareasca deciziile si sa se gandeasca la consecinte.
Nu exista nenorocire mai cumplita pentru un popor decat aceea sa incapa pe mana unui erou. Aceasta deoarece, in general, eroii sunt niste oameni iresponsabili ce vaneaza gloria fara a analiza atent consecintele actiunii lor.
De fapt cel ce guverneaza isi asuma o responsabilitate irevocabila fata de poporul sau. Astfel conducatorul este pastorul unei turme numite popor. Aceasta cere cateodata un act de dragoste dezinteresata, care ar putea sa para doar amuzant pentru cei peste care el domneste.
In realitate numai liberalii stiu sa gandeasca, numai ei sunt adevaratii intelectuali, si ca atare numai ei pot intelege nevoile semenilor lor.
De aceea putem concluziona ca oamenii nu pot trai decat intr-o fraternitate a dreptatii sociale.
Cu toate acestea guvernele liberale se preschimba intodeauna in aristocratii. Birocratiile insa dau de gol adevaratele intentii ale celor ce s-au ridicat la putere.
De altfel inca din primele clipe ale castigarii puterii, oamenii marunti ce au format guvernele, ce au promis oamenilor dreapta impartire a poverilor sociale, se pomenesc dintr-o data prizonierii unor aristocratii birocratice. In general toate birocratiile se conformeaza acestui model, dar ce culme a ipocrizei este, sa faci aceasta fluturand "steagul comunizarii" !
De fapt sistemul uman de organizare este in general urmatorul; o ierarhie complexa de "administrativi" conduc grupul mai restrans al "creativilor", a caror munca, sub pretextul distribuirii, si-o insusesc dupa aceea "comercialii". Lupta dintre I.V. Stalin si Trotki ilustreaza cel mai clar trecerea de la un sistem ce avantaja "creativii", la unul ce privilegia "administrativii".
Nu trebuie uitat insa ca orice stabilitate (politica, religioasa, comerciala) este relativa. In lume nu exista in realitate nimic solid, nimic echilibrat, nimic durabil, deoarece nimic nu ramane in starea sa, si fiecare zi, si uneori fiecare ceas, aduce o schimbare.
Acest lucru se vede cel mai bine in domeniul comercial.
In afaceri nimic nu este durabil.
Toate se deplaseaza in spirala, se rotesc si dispar.
De fapt in domeniul comercial s-a constatat ca datorita birocratiei, o intreprindere cu cat se dezvolta mai mult, cu atat mai mult ea angajeaza oameni mediocri, care cu toate acestea au salarii exagerat de mari. Aceasta este posibil deoarece cadrele aflate deja aici se tem de sosirea unor concurenti puternici, iar cea mai buna metoda de a nu-si crea rivali periculosi consta in angajarea unor incompetenti.
In plus pentru suprimarea oricarei veleitati, de a provoca tulburari, ei prefera sa le dea acestora salarii excesiv de mari, asigurandu-si in acest mod o liniste permanenta.
In plus din acest motiv in domeniul comercial nu exista niciodata loialitate reala.
Asa-zisa loialitate este cumparata cu bani, sau este dictata de un anumit interes.
Cand s-a auzit vreodata de vreun functionar care sa-si fi dat viata pentru o companie?
De fapt loialitatea in cadrul unei armate de barbati este mai strans legata de insasi institutia armatei decat de civilizatia ce o intretine.
In schimb in cazul unei armate de femei, loialitatea acestora se concentreaza in special asupra conducatorului. Exista exceptie de la aceasta regula atunci cand conducatorul este incompetent.
De remarcat ca, in general, conducatorii companiilor pornesc de la presupunerea gresita ca pot ordona oamenilor sa gandeasca si sa coopereze.
Aceasta metoda de-a lungul istoriei a dat faliment total, indiferent ca a fost aplicata in religie, sau de catre statele majore. De altfel statele majore detin recordul absolut in materie de distrugere a propriilor natiuni.
Se spune ca singurul contract care nu trebuie niciodata incalcat este cuvantul omului. In acelasi timp nu trebuie uitat ca un juramant facut, nu inseamna intodeauna niste simple vorbe, dar in acelasi timp darul vorbelor este intodeauna cel al inselaciunii si al amagirii. Poate tocmai de aceea vorbele sunt adesea aproape inutile in afaceri. Aici ceea ce conteaza sunt cifrele si actele. Privind din acest unghi, chiar si dragostea poate fi considerata o afacere proasta, deoarece ea se bazeaza doar pe vorbe, si nu ofera nici o garantie.
In acelasi timp este bine sa te folosesti de dragoste, dar sa te feresti de ea!
Cu toate acestea intodeauna oamenii, si nu organizatiile comerciale sau ierarhiile sunt cele ce asigura progresul marilor civilizatii. Astfel fiecare civilizatie ajunge sa depinda de calitatea indiviziilor pe care-i produce.
Totodata fiecare civilizatie trebuie sa infrunte o forta inconstienta care poate impiedica, insela, sau anula orice intentie constienta a respectivei colectivitati.
Tot de acesti oameni depinde si adevarata forta a unei familii sau a unei dinastii.
Tehnologia insa, la fel ca multe alte activitati, tinde doar spre evitarea riscurilor de catre investitori. In acest fel se cauta eliminarea, pe cat este posibil, a incertitudinii. Lipsa riscului inseamna din punct de vedere teoretic o cale sigura, iar o cale sigura inseamna, in general stagnare.
Acestei reguli se supun mai ales investitiile de capital, deoarece oamenii prefera situatiile previzibile, in care au siguranta ca nu-si vor pierde banii. Aceasta insa duce la reducerea volumului cercetarilor stiintifice, si respectiv la o stagnare a tehnologiei. Se prefera doar sa se imbunatateasca ceea ce s-a descoperit, si se evita cu grija, aparitia unor noi proiecte de cercetare.
Acest lucru este ilustrat si de sistemul impozitelor care practic franeaza majoritatea energiilor libere care astfel ar putea crea lucruri noi amenintand in acest mod atat sistemul financiar, cat si cel birocratic.
Pana de curand economistii considerau ca o societate sanatoasa este una in expansiune. Este insa imposibil, chiar si pentru o societate, sa mearga mereu inainte cu aceeasi viteza.
Din acest motiv la un moment dat expansiunea trebuie oprita inainte insa ca ea sa se reverse peste noi si sa ne striveasca. In realitate insa expansiunea economica nu poate avea viitor. Singura stare durabila este echilibrul fortelor.
Nu trebuie sa ne propunem sa cucerim, ci sa ne integram.
Aceasta insa fara violenta si fara pretentii.
Totul trebuie sa fie o intrepatrundere armonioasa.
In atingerea acestui scop cercetarea are un rol primordial.
Cu toate acestea pentru a progresa rapid si eficient, o civilizatie trebuie educata si formata in acelasi timp in spiritul disciplinei militare.
Este insa vorba de o disciplina care sa nu ingradeasca initiativa, ci numai sa-i releva acesteia scopurile pe care civilizatia trebuie sa le atinga.
Un popor trebuie insa sa fie inainte de toate o armata, si nu o hoarda de salbatici. Astfel intr-un stat, aproape intodeauna disciplina trebuie sa lucreze pe ascuns, deoarece menirea ei este menita sa limiteze, nu sa elibereze.
Nimic nu este mai periculos decat un popor ignorant inarmat cu revendicari reale. Dar aceasta nu-i nimic pe langa pericolul pe care-l reprezinta o societate informata si inteligenta, care vrea sa-si duca la indeplinire revendicarile.
Pentru un conducator o uniforma este intodeauna, atunci cand o poarta, o aluzie straverzie la sursa puterii sale. El insa nu trebuie sa afiseze intodeauna o aroganta atat de ostentativa, deoarece nu in acest fel isi poate castiga respectul oamenilor sai. In acelasi timp pentru un conducator religia poate fi o sursa de energie.
El trebuie doar sa stie sa identifice aceasta energie si sa o utilizeze pentru atingerea propriilor scopuri.
De fapt primul element definitoriu al unei civilizatii il constituie cultul mortilor. Atata vreme cat oamenii isi aruncau cadavrele semenilor odata cu gunoaiele, ei nu erau altceva decat niste animale.
Al doilea element definitoriu al unei civilizatii il reprezinta conducatorul deoarece el este unul dintre principalii factorii ce creaza deosebirea dintre o gloata si un popor. Din acest motiv conducatorul trebuie sa mentina treaz interesul indivizilor pentru atingerea scopului propus.
Oamenii vor intodeauna ceva mai mult decat o bucurie imediata, sau decat acel simtamant mai profund numit fericire. Acesta este unul din secretele ce il poate ajuta pe un conducator sa-si duca la indeplinire proiectele sale. Acest "ceva mai mult" exercita o putere sporita asupra celor ce nici macar nu-i banuiesc existenta. Majoritatea oamenilor nu reactioneaza decat inconstient la asemenea forte ascunse. De aceea este suficient ca un conducator sa conceapa un "ceva mai mult bine gandit", sa-l defineasca si sa-i dea o forma, pentru ca oamenii sa-l urmeze. De aceea unui popor trebuie sa i se ofere intodeauna un ideal pentru care oamenii sa-si dea viata. Chiar si proorocii au exprimat intodeauna visul si mitul dorit de popor.
Dar din dorinta de a atinge absolutul, ei au devenit mereu proprii lor tortionari.
Daca vor fi prea putini indivizi care sa mai urmareasca acest scop, respectivul popor va degenera intr-o gloata si va disparea de pe scena istoriei. De aceea nu trebuie uitat niciodata ca un milion de rele nu pot da nastere nici unui bine, si ca binele se recunoaste prin aceea ca dainuie. Asta deoare raul pur este intodeauna autodistructiv! Din pacate insa mania il face pe om prea des sa-si iasa din minti si sa respinga ce-i sopteste "eu"-ul sau interior.
Din punct de vedere material, idealul unei vieti poate fi definit astfel: "traiti cat va sta in putinta mai bine!"
In fond trudim toata viata pentru atigerea unor teluri marete si ce constatam la urma?
Ca multe dintre lucrurile carora le-am consacrat existenta noastra, au rezultat de fapt din decizii meschine, luate pentru a asigura confortul, sau satisfactia personala, fara a avea nimic de a face cu idealurile noastre inalte.
Ceea ce s-a urmarit de fiecare data a fost obtinerea unui soi de compromis material, menit sa impace pretentiile celor ce aveau realmente puterea de a lua decizii.
In realitate, supravietuirea individului, a speciei si a mediului inconjurator ar trebui in fond sa fie idealul care sa motiveze fiinta umana.
De fapt popoarele vor ca un conducator sa le asigure doar trei lucruri: securitatea, pacea (pacea pretinde solutii...dar noi nu ajungem niciodata la solutii viabile...nu facem decat sa nazuim la ele...aceasta deoarece o solutie definitiva este prin definitie o solutie moarta, tocmai pentru ca desavarsirea este echivalenta cu moartea...aspectul problematic al pacii consta in faptul ca pacea tinde mai degraba sa pedepseasca greselile decat sa recompenseze reusitele...in plus pacea incurajeaza intodeauna agresiunea!) si bunastarea.
In acelasi timp in toate clasele sociale majore exista o miscare subadiacenta care vizeaza castigarea si pastrarea puterii prin folosirea limbajului specializat.
Acest fenomen este acelasi de la vraci, la preot, pana la birocrat.
Nu trebuie uitat ca in general limbajele iau nastere datorita specializarilor unui mod de viata. Masele guvernate in acest mod sunt conditionate pentru a accepta cuvintele-putere drept lucruri reale, pentru a confunda in final sistemul astfel simbolizat cu universul tangibil.
In mentinerea unei asemenea structuri a puterii anumite simboluri sunt ferite de intelegerea comuna, asa cum sunt de exemplu cele referitoare la manipularea economica, sau cele ce definesc interpretarea locala a religiei.
Astfel de secrete, legate de simboluri duc la dezvoltarea de sublimbaje fragmentare, fiecare dintre ele semnaland in fapt ca acei care-l folosesc sunt pe cale sa accumuleze o forma de putere.
De fapt atunci cand crezi in anumite cuvinte, crezi in fapt in argumentele lor ascunse. Chiar si atunci cand crezi ca un lucru este corect, sau gresit, adevarat sau fals, crezi in ipotezele continute in cuvintele ce exprima argumentele.
Asemenea ipoteze sunt deseori pline de lacune, dar ele au insa pretioasa calitate de a fi convingatoare. In realitate "credintele" sunt cele ce "comanda" desfasurarea evenimentelor cotidiene. Astfel daca suntem destui "sa credem in el" putem cauza existenta unui lucru nou!
De multe ori un conducator trebuie sa se poarte ca un autocrat.
De fapt el este o victima a propriei sale puteri. In acest moment pentru el, rostit sau nu, pana si un gand este o realitate si are putere. In plus deoarece conducatorul este cel ce detine puterea, el este obligat sa o foloseasca. In cazul renuntarii la uzul acestei puteri, apare actul abdicarii. Totusi pentru un bun conducator puterea aduce numai suferinte, si-l determina ca pentru binele celorlalti, a poporului sau, sa se sacrifice.
Conducatorul nu trebuie sa uite ca orice inceput este un moment delicat si primejdios, si ca acest mare adevar este valabil nu numai in cadrul negocierilor. Chiar si contactul intre doua civilizatii este intodeauna un moment delicat!
In acest sens putem da ca exemplu cazul negrilor africani rapiti ca sclavi in secolul al XVIII lea.
In acele timpuri majoritatea populatiilor ce puteau deveni sclave traiau in interiorul continentului african, in campii si in paduri.
De aceea ele nu vazusera niciodata oceanul.
Deodata insa un rege vecin venea cu razboi asupra lor, fara vreun motiv aparent, si in loc sa-i ucida ii lua in captivitate, ii lega cu lanturi si ii ducea in directia coastei.
La capatul acestei calatorii sclavii descopereau doua lucruri de neconceput: oceanul imens si europenii cu pielea alba.
Oceanul insa chiar daca nu-l vazusera cu ochii lor, le era totusi cunoscut din povesti ca fiind "tara mortilor".
In ceea ce ii priveste pe albi, acestia pentru ei sunt niste adevarati extraterestri, deoarece: au un miros ciudat, au o piele ciudat colorata si au niste haine ciudate.
In aceste conditii multi dintre negri mor de frica.
Altii cuprinsi insa de panica sar din corabii si sunt devorati de rechini.
Supravietuitorii insa continua sa mearga din surpriza in surpriza.
Ei ii vad, de exemplu, pe albi band vin si sunt siguri ca aceasta bautura este sange, sangele semenilor lor.
Din acest motiv presupunand ca exista extraterestrii noi tot nu i-am putea intelege, deoarece mai mult ca sigur reperele noastre nu vor fi identice. Ne-am putea apropia de ei intinzandu-le mana, si s-ar putea ca pentru ei acest gest sa semnifice un gest de amenintare. Noi europenii nu reusim sa intelegem nici astazi mentalitatea nipona cu sinuciderea lor rituala, sau cea indiana, cu toate castele ei.
Mai mult, nu ne putem intelege nici intre noi!
Cu toti devenim pe zi ce trece putin mai "nebuni", si fiecare intr-un mod diferit. Acesta este motivul pentru care ne intelegem atat de prost intre noi.
Cum putem avea, in aceasta situatie, vanitatea de a crede ca ne vom intelege cu niste eventuali extraterestri?! Aceasta "nebunie" insa in loc sa fie suportata poate sa fie folosita ca forta motrice spirituala pentru orice intreprindere.
Dar asa cum se intampla cu orice sursa de putere, exista un anumit risc in jocul cu propria "nebunie", nebunie care se poate intoarce impotriva aceluia care o foloseste.
De aceea prudenta este de multe ori o insusire de pret pentru un conducator.
Din acest motiv in momentul contactului intre doua civilizatii, concesiile reciproce sunt obligatorii, pentru a compensa deosebirile de datini si educatie.
Prudenta insa nu trebuie impinsa la extrem caci atunci conducatorul va deveni o simpla marioneta in mainile unor oameni aflati in umbra!
Un bun conducator opteaza intodeauna rapid.
In plus se spune ca deciziile ferme calesc viata unui om.
In schimb un conducator "prost", sovaie, tergiverseaza, vrea comisii, anchete si rapoarte, pentru ca in cele din urma toate actiunile sale sa nu faca altceva decat sa creeze probleme si mai serioase. In realitate un asemenea "conducator" este practic mai interesat de rapoarte decat de decizii. De aceea el are nevoie intodeauna de un "dosar" pus la punct, pe care sa-l etaleze drept scuza pentru greselile sale.
In schimb un bun conducator se multumeste sa dea ordine verbale, nu ascunde ceea ce a facut in cazul in care ordinele sale au creat probleme, si se inconjoara de oameni capabili sa actioneze cu intelepciune pe baza unor ordine verbale.
Un conducator "prost" isi va ascunde insa greselile pana cand va fi prea tarziu pentru a se mai putea indrepta ceva.
De fapt un conducator trebuie sa dea cat mai putine ordine cu putinta.
In plus daca ai apucat sa dai ordine cu privire la un lucru, va trebui sa continui sa dai ordine cu privire la acel lucru, mereu si iar mereu.
Atunci cand ia o decizie, un conducator nu trebuie niciodata sa se grabeasca sa-si dezvaluie rationamentul, deoarece concluziile ascunse sunt adesea cel mai eficiente.
Ele pot sa inspire actiuni ale caror efecte nu vor fi resimtite decat atunci cand va fi prea tarziu pentru a mai putea fi inlaturate. De remarcat ca in general tinerii sunt incapabili sa ia decizii radicale daca acestea nu sunt asociate cu un flux de adrenalina.
Un conducator trebuie sa aiba intelepciunea de a fi neindurator, fara insa a fi crud. Oamenii cunosc foarte putine despre cruzime.
De fapt blandetea este fapt calea spre adevarata cruzime.
El trebuie sa invete sa convinga, nu sa constranga!
Conducatorul nu trebuie sa uite ca un om cuprins de panica este in stare de orice fiind capabil de eforturi supranaturale!
Iar ceea ce face dintr-un om, un supraom, este intodeauna ceva infricosator.
Aceast lucru este insa valabil si in cazul unui popor!
De fapt un popor nu are nevoie de un conducator contabil, ci de cineva care sa-l apere de schimbari. Ceea ce trebuie insa intodeauna unui popor este timpul.
Timp pentru ca sa se dezvolte si sa prospere, timp pentru ca sa-si extinda fortele pe intregul cuprins al planetei. Nu trebuie uitat insa ca a "creste" inseamna pentru cei din jurul tau "a deveni periculos"!
In fond un popor nu cunoaste decat o singura "stiinta", stiinta nemultumirii!
Ce este insa dreptatea?
Avem doua forte in conflict!
Fiecare dintre ele s-ar putea sa aibe dreptate in felul sau.
In acest moment trebuie sa apara conducatorul, care sa trebuie totusi sa impuna solutii in spiritul ordinii. Iar conflictele pe care nu le poate impiedica trebiue sa le rezolve prin propria-i decizie. De fapt poporul vrea doar ordine si stabilitate.
Din acest motiv legile unui popor trebuie sa fie drepte.
Aceasta insa nu inseamna ca un popor are intodeauna nevoie de legi drepte!
Cu toate acestea respectul pentru adevar trebuie sa fie intodeauna baza intregii morale, caci nimic nu se poate naste din nimic.
Din acest motiv adevarul este o arma puternica.
Astfel rolul unui conducator este de fapt de a reconcilia.
Biserica si statul, ratiunea stiintifica si credinta, individul si comunitatea sa, ba chiar si progresul si traditia, trebuie sa fie reconciliate de conducator, pentru ca sa poata exista o guvernare benefica. Contrarii de neimpacat, absolute, nu exista decat in inchipuirea oamenilor, iar istoria si politica au demonstrat acestea de mai multe ori. In aceste momente legea opteaza intodeauna in functie de puterea executiva.
Moralitatea si detaliile juridice au prea putin de a face cu ea cand adevarata intrebare ce se pune este: "Cine tine biciul?"
Din acest motiv pentru conceptul de dreptate distantele sunt irelevante!
Tocmai din aceasta cauza, daca nu este oprit suficient de repede, raul va sfarsi prin
a-i devora pe toti oamenii indiferent daca acestia i s-au impotrivit, sau l-au ignorat!
Pentru o conducere eficienta, este suficient ca, conducatorul sa controleze sistemul monetar, alimentar, si tribunalele. Restul il poate lasa linistit plebei (prostimii), deoarece aceasta nu va mai avea in acest moment nici un fel de putere.
Nu trebuie insa neglijat aici faptul ca, controlul unui lucru il detin doar aceia ce-l pot distruge, sau exploata.
Pentru a-si mentine autoritatea, conducatorul, in orice circumstanta trebuie sa para o persoana importanta. De aceea orice lider se straduieste sa perpetueze conditiile ce necesita prezenta sa. Din acest motiv conducatorii au nevoie de cei ce raman in afara, de out-sideri. Ei insa nu trebuie sa uite ca toti cei ce sunt mai prejos de el ii invidiaza pozitia. Totodata un conducator trebuie sa para intodeauna increzator, deoarece increderea oamenilor, apasa pe umerii sai ca o povara in timp ce el infrunta primejdia, si de aceea el nu trebuie sa lase sa se vada nimic din temerile sale. Totusi cand el crede ca se afla intr-o situatie dificila, este mai bine sa ceara cuiva sa-l secondeze, si sa-l ajute, decat sa comita vreo greseala in acest fel.
Nu trebuie uitat ca salvarea de la greseala este dar din rai!
Nici o decizie minora nu trebuie sa treaca prin mainile conducatorului, cu exceptia acelor gesturi discrete denumite "favoruri", si care-i vizeaza pe cei a caror loialitate poate fi castigata.
Conducatorul nu trebuie sa uite cu acest prilej ca cei de jos considera ca intodeauna recompensa vine de sus. Totodata conducatorul nu trebuie sa uite ca dusmanii te fac mai puternic, in timp ce aliatii iti slabesc fortele.
De fapt in cadrul aliantelor, nu exista parteneri si reguli imuabile, ci numai raporturi bazate pe forta si interese circumcise disputei politice atat la scara continentala, cat si mondiala.
Un stat, sau o organizatie ce ofera ajutor unui alt stat, este un stat perfid, un parazit pentru statul primitor. Astfel la inceput, in schimbul acestui ajutor, statul donator primeste o taxa relativ mica, adica avand un cuantum acceptabil pentru statul care a facut solicitarea, pentru ca acesta sa nu I se opuna la plata respectivei taxe. Dupa aceasta, dupa ce-l inhata bine in pumn", statul donator, incepe sa-l sileasca pe statul primitor sa plateasca, sa plateasca, si iar sa plateasca, sleindu-l definitiv.
Iar aceste preturi devin intodeauna exorbitante atunci cand este vorba de actiuni militare. Din aceasta clipa pentru fiecare spion pe care statul primitor il va infiltra in statul donator (parazit), acesta va raspunde infiltrand cel putin trei spion in statul gazda.
Nu trebuie uitat ca toti oamenii sunt supusi greselii, si ca de fapt, chiar si conducatorii sunt oameni.Adevaratii conducatorii comit insa rareori greseli!
Dar aceste greseli, amplificate de numarul celor supusi conduc la catastrofe.
Ceea ce conteaza in cazul unui esec, sau a unei greseli este nu costul acesteia, ci recunoasterea deschisa a acestui esec.
Tot acum odata cu sentimentul esecului apare si sentimentul vinovatiei.
In general cele mai multe erori de guvernare sunt facute de teama de a realiza schimbari interne radicale si aceasta chiar cand necesitatea lor este foarte clar perceputa. De fapt orice schimbare aduce in societate o serie de disfunctionalitati si de efecte negative. Odata cu acestea insa apar si unele avantaje, dar numai pentru acei care le pot sesiza.
Politica este arta de a parea sincer si total deschis, in timp ce in realitate tu incerci sa disimulezi cat mai multe lucruri cu putinta.
O buna actiune a unui conducator se bazeaza in special pe infiltrarea de agenti.
In acest fel inamicii sunt luati prin surprindere inainte de a banui ca, conducatorul rival este la curent cu toate planurile lor. Nu trebuie uitat ca intodeauna firescul incetineste reactiile adversarului, care are nevoie de cel putin o secunda pentru a recunoaste un fapt cunoscut infatisat ca unul necunoscut.
Cand insa adversarul este insa un stat, o grupare, sau un om politic, acest ragaz de o secunda se poate transforma in ore, zile, sau chiar luni. Nu exista nimic mai primejdios decat o practica obisnuita, deoarece dusmanii pot deslusi lesne in ea o schimbare de comportament pe care o pot folosi chiar si impotriva unui stat.
Secretul la toate nivelurile.
Aceasta trebuie sa fie arma secreta a unui popor si suprema lui aparare.
Aceasta metoda este indicata a se folosi si in cadrul elementelor considerate prietene. Intodeauna pot aparea in acest domeniu tot felul de surprize.
A nu se uita niciodata ca puterea ispiteste si corupe chiar si pe omul cel mai cinstit din lume! Intre prieteni si dusmani, linia despartitoare este cateodata subtire ca firul de ata.
Din acest motiv niciodata conducatorii nu trebuie sa suprime, sau sa nu discrediteze, un om pe negandite. Acest lucru nu trebuie facut decat atunci cand se urmareste un scop deosebit de important pe care-l cunosti in amanuntime.
Cu toate acestea in caz ca este adoptata aceasta decizie radicala, sa nu crezi pe respectivul om, mort, pana nu i-ai vazut chipul, si nici chiar atunci sa nu fi sigur deoarece chiar si aici pot aparea surprize. Nu trebuie insa uitat ca o razbunare nu face decat sa agraveze greseala care a declansat-o.
Orice om uraste de fapt doar ceea ce este cu adevarat periculos pentru el!
Tocmai din acest motiv legea nu poate servi nici ca unealta a razbunarii si nici ostatec, sau bastion impotriva martirilor pe care ia creat.
Ea este doar o forma de control ce filtreaza haosul, instaurand in schimb acalmia. Astfel nu poti ameninta un individ si apoi sa te sustragi consecintelor.
De aceea folosirea fortei brute te face intodeauna infinit mai susceptibil la actiunea unor forte superioare. In general cheia oricarui succes o constituie mobilitatea. Astfel cei ce se baricadeaza, chiar si in spatele propriilor lor sabloane mintale, sunt in ultima instanta vulnerabili.
Totodata nu trebuie uitat ca arta guvernarii pretinde sa nu lasi niciodata initiativa in seama elementelor extremiste.
Cu toate acestea de extremisti nu trebuie sa te temi decat in cazul in care incerci sa-i suprimi. Cel mai bine este sa le demonstrezi ca vei sti sa folosesti ceea ce au ei mai bun de oferit. De aceea nu este bine ca un conducator sa se angajeze in vreun conflict cu fanaticii daca nu este in masura sa-l dezamorseze.
In cazul fanaticilor religiosi nu este indicat ca unei religii sa I se opuna o alta religie decat in cazul in care dovezile (miracolele) de care dispune sunt de netagaduit, sau daca se poate infatisa in asa fel incat fanaticii sa vada in el "inspiratia divina."
De fapt toate religiile organizate au de facut fata unei probleme comune, care reprezinta de fapt punctul slab prin care orice conducator poate patrunde pentru a le orienta conform propriilor sale scopuri, si anume : cum sa deosebeasca inchipuirea de realitate. Nu trebuie insa uitat ca intodeauna religiile creaza extremisti si fanatici, si ca din acest motiv oricand o asemenea "arma" se poate intoarce impotriva celui ce o foloseste.
De fapt extremistii vad lucrurile intr-un mod prea simplist.
Pentru ei nu exista decat alb si negru, bun sau rau, noi sau ei.
Insa abordand in acest mod problemele complexe ei nu fac decat sa lase cale libera haosul, cand arta guvernarii consta tocmai in arta de a stapani haosul.
In timp ce extremistii isi inchipuie ca incearca sa rastoarne structurile pentru a prelua controlul, in realitate ei creaza noi extremisti, noi radicali.
De fapt dupa parerea mea radicalii au pricinuit mai mult rau decat orice alta forta din istora umana, si asta deoarece orice reformator are un cap plin de intentii vatamatoare pentru respectiva societate, intentii care nu au alta supapa de evacuare decat in propriile reforme. Astfel ipoteza conform careia functionarea unui sistem, indiferent de natura sa, poate fi optimizata printr-o interventie brutala asupra elementelor sale constiente, dovedeste o ignoranta periculoasa in randurile elementelor conducatoare. Acesta este insa cel mai adesea modul de lucru, total eronat, al celor ce se autointituleaza specialisti. Viata nu trebuie sa fie smucita, ci trebuie lasata sa curga linistit la vale, ca o apa in propriai matca.
Pe scurt fiecare lucru la vremea lui!
Expertii si specialistii duc de fapt intodeauna la haos.
Acesti "despicatori de fire in patru", sunt o sursa nesecatuita de sacaieli inutile.
De aceea specializarile reprezinta locuri unde viata se intrerupe, unde practic miscarea este zagazuita si impietrita.
Astfel putem spune, in general, ca specialistii nu prezinta incredere, deoarece ei sunt maestri in arta excluderii, fiind astfel experti in ingustarea punctului de vedere.
Cu toate acestea cu toate limitele si defectele lor inerente, specialistii isi au totusi utilitatea lor. Din acest motiv ceea ce trebuie un conducator sa descopere este cursul natural al evenimentelor, pe care trebuie sa-l urmeze contopindu-se cu el.
De remarcat ca dupa cucerirea puterii, toti rebelii ajung sa se conformeze unor sabloane vechi imediat ce au dobandit victoria.
In realitate nu a existat niciodata vreun rebel cu adevarat dezinteresat.
Nu au existat decat niste ipocriti, indiferent ca au fost, sau nu constienti de ipocrizia lor. Un conducator nu trebuie sa aibe niciodata incredere in extreme.
Zgariati crusta unui conservator si veti descoperi un individ ce prefera oricarui viitor, trecutul.
Zgariati crusta unui liberal si veti da peste un aristocrat camuflat.
De aceea un conducator nu trebuie sa caute niciodata probleme departe de casa, deoarece aceste probleme s-ar putea sa nu apara niciodata.
Mai bine sa vegheze la "lupul" patruns in ograda.
"Haitele care dau tarcoale s-ar putea nici sa nu existe!"
Exemplul cel mai clar reliefat in istorie referitor la aceasta problema o constituie "caderea" imperiilor. Niciodata un imperiu nu a fost cucerit de alt imperiu, ci s-a prabusit datorita "fisurilor interioare".
Aceste imperii nu in momentul creerii lor sufera de lipsa unui scop, ci mai tarziu, cand imperiile sunt ferm stabilite, si cand obiectivele sunt date uitarii si inlocuite cu ritualuri lipsite de orice temei.
De aceea imbunatatirea umanitatii nu se va face niciodata prin legi sau prin miscari sociale, ci doar prin progresul individual bazat nu pe materie coi pe spirit.
De fapt un stat pentru a functiona eficient trebuie sa se sprijine pe patru lucruri:
a) pe invatatura celor intelepti
b) pe dreptatea celor mari
c) pe rugaciunile celor credinciosi
d) pe darzenia celor bravi
Toate acestea insa nu inseamna nimic fara un conducator care sa cunoasca arta guvernarii. Un conducator trebuie sa stie sa-si conduca oamenii dupa propria-i judecata, nu dupa litera legii.
Unelte puterii sunt: santajul, forta, frica si amagirea.
Pentru a putea utiliza cat mai eficient aceste unelte, un conducator trebuie sa-i lase uneori pe oameni sa se perpeleasca. In acest fel uneltele puterii vor fi intodeauna ascutite si pregatite.
Un conducator trebuie totusi sa fie intodeauna precaut cu uneltele puterii.
Exista insa o limita a fortei pe care nici cei mai puternici lideri nu o pot atinge fara sa se distruga.
Tocmai din acest motiv putem spune ca cei ce-si pun sperantele intr-o constitutie vor sfarsi intodeauna prin a descoperii ca puterea are limite.
De fapt adevarata arta a guvernarii consta in evaluarea acestei limite.
Din acest motiv intrebuintarea gresita a puterii este pacatul fatal.
Un conducator nu trebuie sa sprijine niciodata ceea ce este slab, ci ceea ce este puternic.
Poporul se asteapta intodeauna la tot cei mai rau din partea celor bogati si puternici, si in general datorita puterii pe care o detin acestia se izoleaza si pierd in cele din urma orice contact cu realitatea.
Faptul in sine duce la prabusirea lor. In general majoritatea guvernelor au cazut pentru ca nu au stiut sa ascunda poporului, sau opozitiei, veniturile reale pe care le realizau.
Pentru a putea determina insa daca o civilizatie se afla sau nu in declin trebuie analizati comparativ, de-a lungul unei perioade de timp urmatorii factori istorici:
a) populatia cuprinzand: natalitate, mortalitatea si emigratia
b) progresul tehnologic
c) eventualele rascoale si rebeliuni
Si pentru ca mai devreme vorbeam despre neglijarea rolului femeii in istorie sa facem o succinta trecere in revista a realizarilor sexului "slab"!
In primul rand asa cum spunea un poet: "Femeia nu este altceva decat o atingere a destinului, deoarece ea poate schimba total viata si firea unui om."
Totodata femeia este campul barbatului, gingasa ca o floare, camp pe care barbatul este dator sa-l cultive, si cand spunem aceasta nu ne referim neaparat la actul sexual, sau la cel reproducator.
De fapt simtul feminin al comuniunii isi are obarsia in viata impartasita in sanul familiei. Astfel la inceput "domesticirea" barbatilor a fost o necesitate pe care femeile si-au insusit-o de-a lungul timpului, deoarece a domestici inseamna a introduce in viata unui subiect un mod de supravietuire ordonat.
De aceea femeile au trebuit sa fie intodeauna curajoase si extrem de perspicace pentru a putea supravietui in aceasta lume a violentei, care istoriceste, a fost dominata de barbati.
Totodata se spune ca: "Servitorii se cunosc cand li se da o insarcinare; rudele, la nevoie; prietenul, in nenorocire; sotia, cand se pierde averea! (Canakya)Religia la inceputurile ei a fost si ea monopolul femeilor, monopol ce le-a fost smuls de catre barbati doar atunci cand puterea sociala a religiei a devenit in mod vadit dominanta.
Bocetul la randul lui a fost inventat tot de catre femei!
Tot femeile au fost si primele cercetatoare si practicante in medicina!
In concluzie putem remarca ca de-a lungul istoriei nu a existat niciodata un echilibru net intre sexe, deoarece puterea este legata de anumite roluri, la fel de evident cum este legata si de cunoastere.
Ajunsi in finalul acestei introduceri vom incerca sa analizam religia sub aspectul ei spiritual, aceasta deoarece adevarul si lipsa de respect sunt cele mai necesare ingrediente pentru a testa din punct de vedere istoric o religie.
Desi se spune despre unele religii ca sunt simple si practice, sa nu uitam ca atunci cand este vorba de religie, nimic nu este simplu.
Astfel s-a spus de multe ori despre Dumnezeu (cel putin privit din perspectiva crestina) ca Dumnezeu este iubire, dar s-a uitat ca intodeauna capacitatea de a iubi presupune si capacitatea de a ura!
Se spune despre Dumnezeu, ca este, prin definitie, atotprezent si atotputernic, si ca se afla pretutindeni si ca poate sa faca orice. Dar daca poate sa faca orice, este El oare deopotriva in stare sa dea nastere unei lumi din care el sa lipseasca si in care sa nu poata sa faca nimic?!
In plus ideea atotprezentei si atotputerniciei divine, sugereaza ideea ca divinitatea insasi ar putea fi un camp constient de energie.
Conform unor oameni acest camp este generat chiar de fiintele vii, o mare parte a lui existand in interiorul fiecaruia dintre noi, putand fi utilizat asa cum credem noi de cuvinta!
In caz de nevoie ea ne poate chiar si apara de frig incalzindu-ne.
Problema consta doar in faptul trebuie mai intai sa o putem simti si controla.
In plus faptul ca Biserica sustine ca Dumnezeu se afla si in noi insine, nu face decat sa intareasca si mai mult ideea prezentata mai sus.
Unii oameni cred insa ca aceasta energie pe care o numim Dumnezeu, ne dirijeaza noua actiunile, in timp ce altii cred viceversa.
Clericii insa sustin ideea liberului arbitru, in sensul ca Dumnezeu nu ne dirijeaza, dar in schimb ne judeca pentru greselile (pacatele) comise.
Intr-adevar privit din perspectiva umana, a fi zeu duce in cele din urma la plictiseala si degradare, motiv suficient pentru inventarea liberului arbitru.
Sau s-ar mai putea presupune ca un zeu ar putea sa caute refugiu in somn, sau in moarte, si sa nu mai traiasca decat in proiectiile inconstiente ale visului, sau agoniei, sale.
Desi omul ii banuieste existenta, in general omul ramane ignorant in ceea ce priveste potentialul acestui camp. Se pare ca numai anumiti indivizi de-a lungul istoriei au reusit sa cunosca valoarea lui in adevaratul sens al cuvantului. Ei insa au fost etichetati drept sfinti, prooroci, sarlatani, escroci si mistici, sau chiar si mai rau. Dintre acestia si mai putini au reusit sa foloseasca, fie chiar si partial acest camp de energie. De cele mai multe ori aceasta energie s-a dovedit a fi prea puternica pentru ei, depasindu-le practic capacitatea de control. Toti acesti oameni au fost insa gresit intelesi chiar si de catre contemporanii lor.
Cu ajutorul acestei energii banuim ca vom puta vedea alte lucruri, alte ganduri, viitorul si trecutul, prieteni vechi si demult dusi.
Viitorul insa va fi cel mai greu de vazut deoarece el se afla intodeauna intr-o continua miscare. Aceasta energie ne inconjoara si ne leaga pe toti oamenii si de aceea ar trebui sa ne consideram mai mult niste fiinte de "lumina" decat materie cruda. In plus datorita celor afirmate anterior putem presupune ca, teoretic, datorita acestui camp de energie, suferinta unui om ar trebui sa fie suferinta tuturor, daca nu insens fizic, atunci in sens psihic, sau macar la nivel spiritual.
Am observat in acelasi timp ca universul merge in general spre complexitate.
Tot mai complex si mai sofisticat este si sensul evolutiei lucrurilor.
Astfel dintre toate planetele cunoscute Terra este cea mai complexa.
S-ar putea crede chiar ca Dumnezeu a folosit aceasta planeta pentru a face o experienta. Putem presupune ca scopul cel mai probabil al ei este atingerea unei constiinte planetare, o pseudofuziune a tuturor creierelor umane.
De aceea probabil aceasta va fi urmatoarea etapa a aventurii constiintei; urmatorul nivel de complexitate!
Conform parerii unor "specialisti" pentru a putea simtii si controla aceasta energie care ne invaluie si care in acelasi timp iradiaza din noi trebuie ca mai intai sa o simtim asemanator unui obiect fizic.
Pentru a o controla trebuie sa simtim in permanenta curgerea acestei energii in jurul nostru. Ea este practc peste tot, asteptand doar sa fie simtita si folosita. Pentru a atinge insa acest "prag" trebuie sa credem in ea (nu neaparat imaginandu-ne un Dumnezeu) si in noi, deoarece aceasta energie nu este un simplu camp ci si o "aura" ce stapaneste si se supune, fiind in acelasi timp un "nimic" ce poate infaptui minuni.
Pentru aceasta este nevoie de o adanca credinta, si de o serioasa gandire.
Pentru a stapani aceasta energie inainte de a incepe ceva trebuie intodeauna sa ne decidem daca suntem sau nu cu adevarat hotarati sa incepem sa facem acel ceva.
Niciodata sa nu ne gandim sa incercam sa facem ceva!
Noi trebuie sa facem, sau sa nu facem acel ceva!
Cale de mijloc nu trebuie sa existe niciodata, deoarece aceasta inseamna indoiala, si atunci rezultatele vor fi catastrofale.
Practic se cere sa uitam tot ceea ce am invatat, inclusiv vechile masuri, asta pentru ca atunci cand folosim aceasta energie marimea fizica a unui obiect nu mai conteaza, pentru ca in acel moment energia respectiva este aliatul nostru, un aliat insa foarte puternic pe care insasi viata il craza si il face sa creasca.
A fi liber si independent inseamna de fapt a te desprinde de tot si de toate!
De aceea ca sa simtim aceasta energie trebuie sa incercam sa ne separam actiunile noastre de controlul constient, si de a nu ne canaliza gandurile spre ceva concret, vizual, sau mental. Pana si miscarile din timpul eventualelor deplasari trebuie sa fie realizate cu usurinta si eleganta unui dansator, ele netrebuind sa fie fortate, chiar daca uneori denota o usoara lipsa de rafinament. In acest fel vom intra intr-o stare in care vom actiona in functie de ceea ce simtim, si nu in functie de ceea ce am gandit anterior. De fapt chiar si aceasta actiune nu trebuie sa fie o meditatie ci o relaxare.
Practic nu te mai gandesti, ci te lasi purtat liber de aceasta stare de relaxare.
De aceea atunci cand folosesti aceasta energie, este ca si cand ai calca pe lumina, cu deosebirea ca aici lumina este ferma precum pamantul.
In acelasi timp ea nu trebuie sa fie folosita in rau, cu furie, frica, sau ca agresiune, caci atunci ea va deveni daunatoare, si pret greu va plati inconstientul care a folosito astfel, pentru puterea care i-a dat-o.
Ea il va atrage pe acesta pe nesimtite, facandu-l, incet, incet, sclavul ei, consumandu-l pana il va distruge din punct de vedere spiritual. Desi aceasta ipostaza negativa a energiei este mai slaba, ea este insa in acelasi timp mai rapida si mai seducatoare.
Orice s-ar spune insa, raul nu poate alunga cu totul binele din om.
Din acest motiv in fiecare om, indiferent cat de rau ar fi, exista o farama de bine.
Pentru a ne feri de aceasta forma negativa de energie trebuie sa ramanem intodeauna linistiti, calmi, si pasivi.
Poate ca de fapt asa-zisa moarte, este de fapt, asa cum propovaduiesc in general religiile, o alta nastere, o eliberare!
Astfel se poate ca moartea sa nu fie altceva decat o alta senzatie ca aceea de a dormi, de a face dragoste, sau de a stinge o lumanare aprinsa.
De fapt dupa parerea unora se pare ca prin moarte putem deveni mai puternici.
Se spune ca "sufletul in momentul mortii incearca aceiasi senzatie pe care o au cei initiati in marile mistere. La inceput este o goana la discretia unor serpuiri penibile, calatorii interminabile si pline de neliniste, prin tenebre.
Apoi inaintea sfarsitului spaima atinge culmea. Domina fiorii, tremurul, sudoarea rece, groaza. Aceasta faza este urmata imediat de o revenire spre lumina, de o iluminare brusca. In fata ochilor apare o stralucire extraordinara.
Treci prin locuri curate si pajisti unde rasuna glasuri si muzici.
Cuvinte sacre inspira respectul religios.
"Omul perfect si initiat celebreaza misterele." (Plutarh)
Dupa parerea altora se pare ca dupa ce murim, ajungem in locul in care ne duc sentimentele luate cu noi in acel moment.
Moartea insa a fost intodeauna inteleasa si interpretata in mod diferit, totul depinzand de cultura, popor, zona geografica (aici intrand toti factorii de mediu). Astfel in Africa moartea unui batran este mai plansa decat moartea unui nou-nascut, asta deoarece batranul detinea un fond de experienta de care comunitatea putea sa profite, pe cand nou-nascutul, netraind, nu a fost nici macar constient de moartea sa.
In acelasi timp insa in Europa nou-nascutul este plans mai mult decat batranul deoarece oamenii spun ca ar fi putut cu siguranta sa faca lucruri fabuloase daca ar fi trait, in timp ce despre batran se considera ca a profitat deja de viata.
In final nu imi ramane decat sa sper ca, la sfarsitul acestei lucrari, sa pot da cateva raspunsuri la problematica prezentata mai sus, ajutand in acest fel la aflarea adevarului!
... VA URMA
Articol de IOMAR
